Simona Radiș (24 de ani) a povestit cum a trăit cursa de aur de la Belgrad, de ce anul 2023 a fost unul greu pentru barca de dublu vâsle și ce i-a spus Ancuței Bodnar în îmbrățișarea de pe ponton.
Simona Radiș și Ancuța Bodnar au rămas neînvinse și după cursa de la Campionatele Mondiale de la Belgrad. Faptul că au atât de multe victorii în spate, că sunt campioane, olimpice, mondiale și europene a adus un soi de presiune. Una resimțită din plin în aceste zile călduroase din capitala Serbiei.
Au condus de la un cap la altul cursa de dublu vâsle și a părut ușor. Dar nu a fost așa pentru că cele aproape șapte minute în care se parcurg cei 2.000 de metri înseamnă un soi de tortură, una cu care sunt obișnuite, dar tot tortură se numește.
Simona a dezvăluit după cursă cum s-a simțit, cum la un moment dat „s-a rupt firul", dar a continuat pentru că și Ancuța era în acel teritoriu. Au trecut linia de sosire primele și au ridicat brațele spre cer, în urma lor sosind ambarcațiunile Lituaniei și Statelor Unite ale Americii. Când au coborât din barcă, s-au îmbrățișat emoționate, sfârșite și bucuroase.
- Simona, felicitări! Încă o cursă victorioasă, o cursă dificilă, vă așteptați la ea, cum a fost pentru voi acolo, în barcă?
- A fost o cursă foarte grea, deși am fost în față chiar de la început, noi am tras cât am putut de mult și spre final chiar am și „murit", cum spunem noi. Ne doream să vină linia de sosire puțin mai repede, dar într-un final o cursă foarte bună, un timp foarte bun pentru vântul care a fost și pentru un an atât de dificil cum a fost al nostru. Rezultatul este extraordinar și ne dă foarte multă încredere.
Demonstrația de la Belgrad
- Ați spus de multe ori că a fost un an dificil, e ceva anume ce iese în față din punctul acesta de vedere al dificultății? Ce înseamnă pentru voi un an dificil?
- Foarte multe accidentări, probleme personale în familie, au fost diverși factori care nu ne-au permis să ne antrenăm cum ar fi trebuit. La nivelul acesta, fiecare detaliu contează, dar cert este că acum ne-am demonstrat nouă că, indiferent de greutățile prin care trecem, indiferent de cât de multe sunt sau cât de puține, când suntem la concurs reușim să facem o echipă foarte bună, foarte puternică. Ne punem încrederea una în cealaltă, iar acest lucru nu duce decât ca noi să fim la eficiența noastră cea mai bună din ziua respectivă.
"Doamne, mai dă-mi putere 15 lovituri!"
- Cum ai simțit, la ce te gândeai la ultima lovitură, atunci când ați trecut linia de sosire?
- Povestea începe cu ultimele 15 lovituri, când am simțit că se taie firul, că nu mai pot. O simțeam pe Ancuța în spate că nu mai poate nici ea. Și atunci, dacă până în acel punct mă gândeam "Haide, mai tare, luptă acum, nu renunța nici măcar o lovitură pentru adversare!", atunci mă gândeam "Doamne, mai dă-mi putere 15 lovituri!", iar în ultima lovitură venise și o rafală foarte puternică de vânt contră, efectiv, mă gândeam să vină mai repede linia de sosire, fiindcă nu mai putem.
- La final, după ce ați coborât din barcă, v-ați îmbrățișat acolo, pe ponton. Ce v-ați spus atunci?
- Ne-am spus că am reușit și că, în sfârșit, putem să ne eliberăm de micul stres și de presiunea pe care noi le-am simțit. Stres și presiune puse nu de altcineva, ci chiar de noi. Așteptările au fost mari, știam că adversarele sunt foarte puternice, știam că anul nostru nu a fost cel mai bun pe parte de antrenamente și atunci avem și noi unele temeri. Iar când am trecut linia de sosire și am reușit această victorie, efectiv ne-a venit să plângem, fiindcă pe cât de greu a fost, noi am ținut această linie ascendentă și am luptat cu noi, nu am renunțat. Iar lucrul acesta a fost extraordinar! Nu mai zic de faptul că am fost încurajate și susținute de atât de mulți oameni și din tribună, și de acasă, încât se simțea energia și e ca și cum cu toții au tras la barca noastră.
O vacanță, apoi din nou pregătire
- Toată lumea spune că Parisul e mult mai aproape acum, dar ce urmează pentru voi imediat? Trebuie să vă relaxați un pic, să vă reveniți după tot acest efort.
- E aproape, dar, de fapt, este departe. Mai avem mult de muncă până atunci, dar până să începem munca o să plecăm și noi în libere. Chiar marți, eu și Ancuța avem avion spre o scurtă vacanță binemeritată. Trebuie să ne deconectăm, să ne revenim după acest an încărcat și să ne pregătim psihic pentru ce va urma. O să ne punem în linie dreaptă cu Jocurile Olimpice și atunci, clar, trebuie să ne așteptăm la o pregătire mult mai aspră și mai dificilă.
Secretul este munca
Simona Radiș și Ancuța Bodnar sunt neînvinse din 2019 și au adunat 26 de victorii până acum. Care este secretul?
Simona Radiș și Ancuța Bodnar FOTO Raed Krishan„Muncă asiduă, foarte multă muncă, fără muncă nu se poate în niciun domeniu. Dorință și o luptă continuă cu propriile persoane de a ne autodepăși și de a nu renunța, de a vrea mereu să devenim mai bune, dar și sentimentul acela de a nu ne mulțumi doar cu ce am realizat până acum, fiindcă doar așa putem să ne împingem spre a deveni versiuni mai bune și spre acele noi rezultate frumoase", a spus Simona Radiș.
Coincidență tricoloră
În timp ce fetele din barca de 8 plus 1 au ajuns la ponton, imnul României era intonat în baza din Belgrad pentru victoria Simonei și Ancuței.
„Înainte să urcăm pe podium, ele au trecut linia de sosire. Noi am strigat la ele și ne-am bucurat extraordinar de mult că au reușit să aducă acest rezultat și să păstreze victoria de anul trecut. Indiferent de bărcile în care noi concurăm, suntem o echipă! Până la urmă, susținem România și bucuria a fost clar dublată și de rezultatul fetelor", a explicat Simona.
2 medalii mondiale de aurau Simona Radiș și Ancuța Bodnar în proba de dublu vâsle, cucerite în 2022 și 2023
7 medalii de aurla competițiile majore au Simona Radiș și Ancuța Bodnar: una la Jocurile Olimpice, două la Campionatele Mondiale și patru la Campionatele Europene
{{text}}