Liga 1

Un internațional român, ochelari à la Justin Bieber! Plimbare prin Londra cu bicicleta

Articol de Eduard Apostol  —  luni, 11 septembrie 2023

Internaționalul Ionuț Radu, 26 de ani, a petrecut un week-end relaxant în Londra, s-a plimbat prin Soho, purtând, printre altele, o pereche de ochelari asemănătoare celei cu care Justin Bieber a impresionat la US Open, "Inflated cat-eye sunglasses by Loewe", cu prețuri pornind de la 300 de euro

Echipa națională a României a remizat cu Israel, scor 1-1, pe Arena Națională, și se pregătește de un meci care poate fi esențial în privința calificării la Euro 2024, duelul de marți seară cu Kosovo.

Edward Iordănescu l-a preferat pe Horațiu Moldovan

Printre absenții de la acțiunea primei reprezentative se numără și portarul Ionuț Radu, 26 de ani, care nu a mai fost convocat de către selecționerul Edward Iordănescu, după ce a ratat, accidentat fiind, și acțiunea din luna iunie. 

Antrenorul a decis să meargă în continuare pe mâna lui Horațiu Moldovan, deși Ionuț Radu, titular în primele două meciuri din preliminarii, a trecut peste problemele cauzate de operația la menisc și a fost împrumutat de Inter Milano la Bournemouth, locul 16 în Premier League după 4 runde.

Staff-ul naționalei a considerat că Radu nu este încă la parametri optimi pentru un portar care să reclame convocarea, a informat GSP.ro în urmă cu o săptămână.

4selecții a bifat Ionuț Radu la prima reprezentativă

Ionuț Radu a apărat un singur meci după operația la menisc

În ultimele trei luni, după plecarea de la Auxerre, portarul a apărat un singur meci, pe 29 august, Bournemouth - Swansea (3-2), în Cupa Ligii Angliei. În campionat, Radu a început ca rezervă a brazilianului Neto în startul sezonului.

Selecționerul a discutat cu goalkeeperul despre situația în ansamblu. S-a ajuns la concluzia că este mai bine ca Radu să fie lăsat să se adapteze la noua lui echipă și să lupte pentru a deveni titular la Bournemouth.

3portari a convocat Iordănescu pentru meciurile cu Israel și Kosovo: Moldovan, Târnovanu și Aioani

Zi senină în Soho, Ionuț Radu s-a plimbat pe străzile liniștite

Doar spectator de la distanță la meciurile naționalei, Ionuț Radu a avut un week-end relaxant și și-a oferit câteva momente de tihnă pe străzile londoneze. A mers, printre altele, în Soho și s-a bucurat de duminica liberă. 

Fotbalistul român acordă o atenție deosebită vestimentației, detaliu sesizabil în fotografiile publicate de el însuși pe rețelele de socializare.

În pozele pe care le-a împărțit cu fanii săi și la care a primit aprecieri pe Instagram, Ionuț poartă o pereche de ochelari în genul celei cu care cântărețul Justin Bieber, 29 de ani, a impresionat în urmă cu o săptămână la meciul jucătoarei de tenis Coco Gauff în cadrul turneului US Open din SUA.

Justin Bieber și Hailey, prezenți la US Open. Foto: Imago Images

La meciul respectiv, Justin Bieber și-a ascuns privirea în spatele unei perechi de ochelari roz. O pereche de ochelari de soare „LOEWE Funky”, roz. În schimb, românul a apelat la o pereche de ochelari de culoare maro închis.

320de euro costă o pereche de ochelari pe site-ul renumitei companii, Loewe

VIDEO România - Kosovo / „Tricolorii” au început pregătirea

>

Citește și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.