Edi Iordănescu, selecționerul României, a susținut, luni după-amiaza, conferința de presă premergătoare duelului cu Kosovo din preliminariile EURO 2024. Echipa națională își continuă marți parcursul din această campanie. De la 21:45, înfruntăm Kosovo pe Arena Națională, liveTEXT pe GSP.ro și în direct la Antena 1, un meci de care depinde soarta „tricolorilor” în grupă.
Selecționerul a vorbit despre plusurile și minusurile pe care le-a extras din remiza cu Israel, a subliniat care e problema principală pe care a identificat-o în fotbalul românesc - una de natură mentală, în opinia acestuia - apoi a discutat cu reporterii prezenți la conferință despre criticile primite în ultimele zile, despre răbufnirea lui Răzvan Marin, dar și despre planurile cu care abordează partida cu Kosovo.
Declarațiile integrale ale lui Edi Iordănescu pot fi citite mai jos:
„Suntem din nou în fața unui moment important, în fața unui joc important în economia obiectivului pe care-l avem. Inevitabil, ne gândim și la meciul de acum două zile (n.r. - cu Israel). Sunt elemente pozitive de pe urma cărora putem construi, dar în același timp sunt foarte conștient că trebuie să ridicăm nivelul exprimării. Lucrez cu această realitate, mă confrunt cu ea.
Ne-am fi dorit trei puncte cu Israel, am avut o primă repriză în care, în linii mari, nu mă pot declara nemulțumit de implicarea echipei. Am și reușit să marcăm, iar lucrurile mergeau în favoarea noastră. Dar ce s-a întâmplat după primirea golului nu trebuia să se întâmple”.
Edi Iordănescu: „Vă spun cu mâna pe inimă că echipa răspunde foarte bine în procesul de pregătire”
„Am coborât mental, ne-am pierdut reperele, am intrat într-un joc deschis cu adversarul. Totuși, suntem pe locul 2, avem și cea mai bună apărare și trebuie să continuăm să credem în noi. Plus că, de aproximativ un an de zile, suntem neînvinși.
Nu e genul meu să mă declar mulțumit cu puțin, dar vă spun cu mâna pe inimă că echipa răspunde foarte bine în procesul de pregătire. Dar, atunci când vine jocul, factorul mental e principalul motiv pentru care nu reușim să punem în practică ceea ce ne propunem și subliniez și îmi asum ceea ce spun.
E o provocare și pentru mine, nu mi-e ușor, am la dispoziție doar trei-patru zile (n.r. - înainte de fiecare acțiune) Încercăm să recâștigăm spiritul, să gestionăm mai bine presiunea și să n-o dăm în precipitare.
Seceta de performanțe apasă, lumea nu mai are răbdare, se irită repede. Au venit 50.000 de oameni și n-am reușit să-i facem să plece acasă fericiți. Foștii jucători fac declarații care apasă și lucrurile ajung și pe la urechile lor, pe umerii acestor băieți.
Suntem fără echipe în grupe europene... Când intrăm în grupe, abia ne tragem sufletul pe acolo. Echipa națională nu se poate rupe (n.r.- nu poate face notă discordantă) de ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc, iar asta ne face să suferim.
Nu sunt de acord cu ideea că mai jos de atât nu se poate. Nu am pierdut în aceste preliminarii, uitați-vă și în restul grupelor ce surprize sunt”.
La faza golului Israelului, sunt cel puțin 3 sau 4 greșeli. Problema e că au mai fost astfel de faze pe parcursul meciului. Ceea ce e bine e că echipa conștientizează. Am avut 45 de minute în care am analizat și disecat partida, am încercat să căutăm adevărul, să găsim soluții. Pentru mine, un lucru pozitiv e că echipa e conștientă de greșelile pe care le-am avut.
- Edi Iordănescu
Edi Iordănescu: „Nu sunt într-o realitate proprie, mă interesează ce spuneți, sunt conectat”
Selecționerul a vorbit despre criticile acide primite după remiza cu Israel:
„Nu vreau să analizez criticile, nu asta e meseria mea. Analiștii analizează, cu asta se ocupă. Știu să respect tot și credeți-mă că mi-ar fi ușor să spun că nu mă uit și nu mă interesează. Mă uit, mă interesează ce spuneți, nu sunt într-o realitate proprie, sunt conectat.
Trebuie să mergem înainte, să adunăm puncte, sunt încrezător în acest sens. Băieții au susținere totală, știu că împreună putem merge la European”:
Îndemnul selecționerului: „Mi-aș dori să văd mai multă comunicare la jucători”
„Noi trebuie să răspundem prin eficiență, iar oamenii care acum critică pot începe apoi să susțină apoi echipa națională. Suntem prezenți, suntem cu mintea aici, nu se întâmplă ce se mai întâmpla înainte la națională. Lucrurile sunt OK în afara terenului.
Dacă reușim să rezolvăm partea de exprimare, sunt sigur că putem rezolva ecuația calificării.
Mi-aș dori să văd mai multă comunicare din partea jucătorilor. Noi încercăm să ne tragem mai mult unul pentru celălalt. Nimeni nu e egoist, toată lumea se angrenează la joc, se implicăm, au prezențe...
Dar mi-aș dori să se implice mai mult în ceea ce înseamnă gestionarea unor momente cheie, când să închidem jocul, când să-l deschidem, când să-l temporizăm. Lucrurile acestea trebuie să vină și de la noi de pe bancă, sigur”.
Edi Iordănescu a comentat răbufnirea lui Răzvan Marin „Am înțeles perfect supărarea lui”
„Poate dumneavoastră vi se pare (n.r. - că Răzvan Marin a insinuat că jucătorii n-ar înțelege indicațiile tehnicianului), mie nu. Știți ce le cer? O spun și ei, jucătorii, printre rânduri, că ne-am dorit să câștigăm, ne-am dorit să avem un joc elaborat. Eu cred că aș fi fost cel mai dezamăgit antrenor dacă aș fi intrat în vestiar după meciul cu Israel și găseam jucători fericiți.
Am găsit o echipă supărată, tristă, frustrată, am găsit dezamăgire. Am văzut și niște declarații care s-au dat la cald. Mă bucur că sunt băieți responsabili, care se consumă. Dacă băieții veneau indiferenți la conferință, asta ar fi fost o problemă. Toți am spus că nu jucăm ceea ce trebuie, însă Europeanul îl vom simți pe propria piele acolo, în Germania.
Acum două zile, am fost anunțat de acasă că mi s-a stricat televizorul. Deci, nu am cum să văd meciurile europene de acasă, sunt decis să merg și să văd Europeanul în Germania! Răzvan Marin e un băiat echilibrat, cu suflet, un băiat realist. Concentrarea lui trebuie să meargă în așa fel încât să contribuie la această calificare.
Răzvan Marin e unul dintre liderii echipei, știu că e de mult aici. A fost printre primii pe care i-am vizitat când am ajuns selecționer, știu că își dorește mult să ajungem la un European și am înțeles perfect supărarea lui, frustrarea lui. Nu cred că trebuie să stăm și să despicăm într-o sută de fire declarația unui jucător.
- Edi Iordănescu
Naționala e neînvinsă, e pe loc calificabil. Ne-am fi dorit să obținem o calificare cu zâmbetul pe buze, dar am știut și că trebuie să suferim. Fotbalul înseamnă spirit, plăcere, dar și responsabilitate.
Edi Iordănescu: „Vor fi schimbări în meciul cu Kosovo”
„Vor fi schimbări cu siguranță în meciul cu Kosovo. Mi-e greu să spun câte vor fi, n-aș spune-o, oricum, înainte de meci, aceste lucruri fac parte din procesul de pregătire a partidei. Contează să putem alerga, să putem câștiga dueluri, va fi o confruntare fizică.
Vă spun că sinceritate că așteptăm un joc și mai dificil decât a fost cu Israel. Kosovo are în componență jucători care joacă meci de meci în campionatele de top și vin aici să-și joace ultima carte.
Kosovo are un joc complex, se implică în contacte, în dueluri, acceptă adversitatea, duelurile unu contra unu. E o echipă care are jucători cu calitate, îndemânare. I-ați văzut și în tur că în orice moment pot face diferența!”; a spus Edi Iordănescu.
La seceta care e la nivel de echipă de club, noi avem nevoie de aer! Depinde cât de mult vom reuși să lucrăm în echipă, va trebui să încercăm să înțelegem anumite lucruri. Vin norvegieni și ne pasează în 10 oameni, vin danezi și construiesc 30 de situații, vin finlandezi cărora nu le putem lua mingea. Trebuie să conștientizăm anumite lucruri.
- Edi Iordănescu
Edi Iordănescu aduce clarificări despre Florinel Coman: „A lipsit maximum cinci minute. S-a dus până la toaletă și și-a schimbat tricoul”
S-a vehiculat după meciul cu Israel că Florinel Coman ar fi avut o ieșire nervoasă în momentul în care Edi Iordănescu l-a înlocuit în repriza secundă. Selecționerul a ținut să clarifice acest aspect în cadrul conferinței:
„E un subiect pe care nu l-am discutat și aș vrea s-o facem. A ieșit un subiect (n.r. - în spațiul public) care nu există. Sunt multe discuții despre lucrurile care nu merg și încerc să vorbesc cu dumneavoastră pe marginea lor.
Am văzut că a ieșit un subiect extrafotbalistic despre Florinel Coman și momentul schimbării. Am înțeles că se discută mult despre Coman. Există ordine, există disciplină. la echipa națională, iar eu am toleranță zero când e vorba de lucruri care nu sunt în slujba echipei, Toată lumea, în frunte cu mine, se pune în slujba echipei.
Florinel a ieșit, a dat mâna cu mine și cu tot staff-ul, după care a lipsit maximum cinci minute. Nu numai că a lipsit cinci minute, a cerut permisiunea staff-ului pentru a fugi până la toaletă. Și-a schimbat tricoul, nu uitați că a fost răcit mort, a fost la pat”.
Sunt deschis la clarificări, deci haideți să discutăm astfel de lucruri înainte ca ele să apară în spațiul public într-o anumită manieră”.
Andrei Burcă: „Trebuie să schimbăm mentalitatea, aici am suferit cu Israel”
La conferința de presă a fost prezent și Andrei Burcă, stoperul „tricolorilor”:
„Jucăm meciul la victorie, am abordat fiecare meci în acest mod, ne-am dorit mereu să luăm cele trei puncte, inclusiv în meciul cu Israel. S-au terminat discursurile, acum trebuie să intrăm pe teren și să luăm cele trei puncte. Trebuie să schimbăm mentalitatea, aici am suferit cu Israel. Au venit 50.000 de oameni și nu am știut să facem față acestei emoții.
Trebuie să învățăm să jucăm cu presiune, iar pe viitor să știm ce avem de făcut. Suntem la mâna noastră, pe loc calificabil, nu am pierdut niciun meci, ceea ce înseamnă că am respectat ideile tactice. Suntem conștienți că mai avem de îmbunătățit lucruri.
Trebuie să învățăm din aceste meciuri dacă vrem să progresăm pentru viitor. Israelul, până la golul lor, avusese un singur șut pe poartă. A fost acea conjunctură cu golul încasat și nu am știut să gestionăm situația. S-a creat un declic la ei după acel gol marcat, iar apoi au mai avut și alte ocazii”.
Andrei Burcă: „Rămâne să demonstrăm că suntem o familie, un grup unit, e un moment zero”
Burcă a continuat:
Totul ține de mentalitate, trebuie să învățăm să jucăm cu presiunea în spate, cu emoțiile. E și o presiune că nu am mai reușit să ne calificăm de atât timp. Noi pregătim meciurile bune tehnic și tactic, dar simțim această presiune de a ajunge la un turneu final.
Nu suntem Spania, să mergem prin calificări și să defilăm, dar rămâne să demonstrăm că suntem o familie, un grup unit, e un moment zero.
Se vede că ne dorim, toți doresc să-și aducă aportul, uitați-vă la Florinel Coman, care vine la careul de 16 și face alunecări, uitați-vă la Denis. Toți ne dorim! Noi intrăm mereu pe teren cu ideea de a lua cele trei puncte. Trebuie să ne descătușăm.
Putem crește doar învățând din aceste calificări. Trebuie să învățăm să facem față presiunii, așa cum în trecut am reușit asta la CFR Cluj, prin preliminarii.
- Andrei Burcă
Suntem conștienți de momentul prin care trece fotbalul românesc, am văzut ce s-a întâmplat vara aceasta în cupele europene. Dacă noi nu respectăm ce am vorbit și nu vom fi uniți, înseamnă că nu formăm un grup. Dar eu am încredere în băieții mei.
Kosovo are un lot foarte bun, dar în același timp trebuie să fim pregătiți să luăm cele trei puncte și să ne ridicăm la nivelul lor.
De-a lungul acestor ani, au tot fost voci care ne-au criticat. Încercăm să luăm ce e mai bun din aceste critici. Dar știm ce avem de făcut. Suntem neînvinși, iar asta ar trebui să ne dea puțină încredere. Trebuie să fim concentrați, de acum începe partea grea a calificărilor”, a spus fundașul legitimat la Al Okhdood Club.
{{text}}