Fotbal   •   Liga 1   •   interviu gsp

Porumboiu desființează un „tricolor”: „Scapi singur cu portarul și dai cu stângul în dreptul?!” + Cine l-a impresionat

Fostul arbitru Adrian Porumboiu (72 de ani) îi ia partea selecționerului Edi Iordănescu după al 3-lea meci fără succes pentru naționala României, 1-1 cu Israel. Crede că situația din Superligă e marea problemă, iar implicarea statului trage totul în jos

Articol de Vlad Nedelea, Cătălin Stroia, Andrei Furnigă (video)   —  luni, 11 septembrie 2023

Fostul arbitru Adrian Porumboiu (72 de ani) îi ia partea selecționerului Edi Iordănescu după al 3-lea meci fără succes pentru naționala României, 1-1 cu Israel. Crede că situația din Superligă e marea problemă, iar implicarea statului trage totul în jos

  • România continuă parcursul din preliminariile Euro 2024. Jucăm marți, 12 septembrie, de la 21:45, cu Kosovo (Antena 1)
  • La jumătatea preliminariilor, România e pe loc calificabil, doi, cu un punct deasupra Israelului și la două lungimi distanță de liderul Elveția

VIDEO. Adrian Porumboiu: „Trebuie să fim obiectivi, naționala nu mai e ce-a fost”


- Ce impresie v-a lăsat naționala, domnule Porumboiu? N-a pierdut nici cu Israel cu dumneavoastră în tribună, dar nici departe n-a fost!

- Atmosfera a fost excelentă la meciul cu Israel! Să tot vii să participi și să vezi asemenea meciuri! Și să tot fii jucător și să ai parte de un asemenea public, care a atins perfecțiunea. Mi-a creat o impresie foarte bună. Sigur că ar trebui să vorbim și să despicăm firul în mai mult de patru. Să nu plecăm de la premisa că am fost catastrofali, că am jucat foarte slab, că n-avem echipă etc.

- Dar?

- Toți ne dorim o echipă națională care să fie cât mai sus. N-aș vrea să mă înțelegeți greșit. Indiferent ce ne dorim, dacă suntem suporterii oricărei echipe din prima ligă sau din campionatele străine, trebuie să fim suporterul numărul unu pentru echipa națională. Nicio echipă nu poate să fie mai îndrăgită decât echipa națională! Pretențiile sunt mai mari și de aici spectatorii își manifestă mai cu năduf nemulțumirea față de o prestație sau față de o altă echipă. Trebuie să fim obiectivi, naționala nu mai e ce-a fost! Rezultatele, ca și pentru echipele de club, sunt mai mult decât îndoielnice!

- De ce? Toți căutăm răspunsul...

- La cluburi se întâmplă ce se întâmplă, dar când vorbim de echipa națională trebuie să vorbești cu sufletul și cu o inimă mai mare. Am văzut meciul și mi-au plăcut anumite momente de joc, chiar foarte bune. Un singur lucru trebuie să luăm în discuție, și anume: dacă jucătorii de acum n-au valoarea celor din generația anterioară, dacă nu joacă la cluburi mari, dacă au prestații care nu ne satisfac ca fotbaliști, când vorbim de echipa națională trebuie să lăsăm presiunea asta atât de puternică pe care o punem pe ei și să fim înțelegători. Asta e situația și ăsta e fotbalul românesc! Ne trebuie puțină înțelepciune să ne dăm seama că acești copii vor, dar nu pot. Trebuie să ajungem să fim convinși că nu peste mult timp vor putea.

- Cumva este greu să acceptăm că nu pot, ne gândim mereu la cine am fost ...

- Nu suntem o țară de frustrați! Ar trebui să ne uităm la alte lucruri ca să fim frustrați. La ce se întâmplă în viața economică, politică, acolo ar trebui să fie frustrare! Aici, la prima ratare, îți verși năduful pe un jucător sau altul, dar ei acum au nevoie de cea mai mare susținere. Mai încolo nu va mai fi nevoie dacă tot pierd și intră pe teren cu gândul că vor fi înjurați și că presiunea este enormă.


- Sunteți una dintre puținele voci care-i apără.

- Când eram finanțator la o echipă, deloc micuță la vremea respectivă, eram năvalnic pe jucători. Priveam altfel lucrurile. Înaintând în vârstă, nu știu cât capeți și ce capeți, dar mai multă înțelepciune capeți. Jucătorii vin de la diverse cluburi, unde joacă și unde nu joacă. Unde au prestații lăudabile sau mai puțin. Și se încropește un lot de 22, 23, 25 de jucători, dar între ei nu poți spune că faci o echipă omogenă pentru că unul joacă într-o parte și altul în altă parte. E greu să se sudeze. Cine reușește să-i aducă pe toți și să-i faci să funcționeze ca orchestră? Nu să sune unul fals și să bată din nu știu ce tobă și să strice toată armonia acelei formații.

VIDEO. Adrian Porumboiu, încântat de Florinel Coman

- Pentru asta e un selecționer.

- E greu, se mai întâmplă și sincope. Poți să fii cel mai emerit antrenor, dar e greu să-i faci pe toți să cânte la unison. Sunt câțiva jucători care mi-au plăcut.

- Cine?

- Am rămas surprins de doi fotbaliști. Primul pe care l-am evidențiat a fost Coman. Când va înțelege Coman să trebuie să joace 90 de minute la nivelul la care a jucat 45 de minute, atunci va fi… Acum ține de el. Am văzut că are o viață cât se poate de cumpătată. Talent are cât încape! În rest, sunt jucători care au mare valoare, începând cu Stanciu. S-a ținut de promisiune.

- Adică?

- Mi-a trimis tricoul de la meciul cu Israel cu o dedicație. Mi-a mulțumit… E ceva sentimental. Nicușor, chiar dacă a înaintat în vârstă, este unul dintre liderii echipei naționale. Aici mai sunt jucători precum Răzvan Marin... Portari avem doi, unul dintre ei e Târnovanu.

- Și ce nu v-a plăcut?

- Luând pe compartimente, fundașii centrali, Burcă și Drăgușin, sunt mai depărtați, nu sunt apropiați. De asta s-au creat și acele faze. N-am ce să-i reproșez lui Edi, dar cred că ne-am complicat acolo cu încă un mijlocaș total defensiv, Marius Marin. Mi-a plăcut foarte mult Alibec, a jucat foarte bine. Totuși, e singur acolo. Profilul lui Stanciu nu este cel al unui vârf retras. Jucând cu atmosfera de acasă, era nevoie de un jucător care să creeze și să aibă abilitatea unui atacant de meserie. Plus Răzvan Marin și Stanciu în linia de mijloc. Sunt multe lucruri de completat și adăugat.

- Îl cunoașteți pe Edi Iordănescu, ce i-a lipsit?

- Îl știu foarte bine, știu cât e de pretențios și cât de minuțios pregătește orice meci, iar eu cred că așa a gândit jocul. Mai cred că era nevoie de un mijlocaș ofensiv, iar în acest sens îl văd pe Ianis Hagi. Mulți din presă sunt nedrepți față de Gică Hagi și se reped să scrie tot felul de nerozii despre Ianis, dar ar trebui să fie mai cumpătați. Ianis e un jucător de real talent. Nu știu câți jucători sunt în lume care să lovească cu ambele picioare și să nu poți să zici dacă-i dreptaci sau stângaci. A trecut printr-un ghinion care în viață i se poate întâmpla oricui, adică să fie accidentat. Cred că va ajuta echipa națională în meciurile care vor urma.

Ținta pe Sorescu

- L-ați fi văzut titular?

- Ar fi meritat și alții minute. Nu știu ce s-ar fi întâmplat. Au fost probleme și pe părțile laterale, mă refer la fundași. Au fost două evoluții care nu m-au convins și nu ne conving. Sunt aceleași evoluții pe care le au la echipele de club. Mă refer aici la Manea și la Bancu. Bancu vine după o perioadă lungă în care n-a jucat. Manea a sărit din echipă și la CFR Cluj. Apariția lui Sorescu...

- Aici s-au creat destul de multe discuții…

- Păi s-au creat. Nu poți scăpa singur și să dai cu stângul în dreptul. Acolo, dacă fotbalist te chemi, trebuie să scrie gol la acea fază. Ai ajuns acolo și ai pierdut mingea, n-ai voie să faci asta. Cred că Edi n-a fost inspirat cu introducerea lui în primul "11". Dar așa a gândit și nu mai ai ce să-i faci. Lăsând la o parte atmosfera incredibilă creată de spectatori și nu de jucători, hai să luăm partea bună a jocului. Sunt ferm convins că vom prinde locul 2.

- La cum ne-am mișcat în campania asta, ar trebui să fim mulțumiți?

- Categoric, da! Gândiți-vă de unde vin jucătorii, care joacă și care nu joacă. Să-i asamblezi și să obții ceva. Israel e bună, cu mulți tineri, care au convins în campionatele europene. Sunt jucători de valoare, vedeți la ce echipe joacă. Sunt fotbaliști de clasă! Adevărul este că noi n-avem! Nu avem să joace la Tottenham, la Salzburg. Și totuși, cu puțin noroc, puteam să și câștigăm. Am avut noroc că n-am primit golul respectiv (n.r. bara Gloukh), dar am avut ghinion că n-am înscris în niște condiții pfff…. Nici acum nu înțeleg! Au crezut mulți în Pușcaș…

- A fost unul dintre cei mai criticați. Ar fi avut loc la Vasluiul dumneavoastră?

- Greu! Haideți să-i lăsăm pe Wesley, Adailton, Sânmărtean, chiar și Marius Niculae. Dacă la faza respectivă (n.r. ratarea lui Pușcaș) era Alibec, sunt ferm convins că marcam. E mai sigur pe el! Pușcaș are voință, dar se vede că nu se regăsește. A încercat mai multe campionate, mai multe echipe.

- Dumneavoastră sunteți de partea lui Edi Iordănescu. Credeți că un alt selecționer ar fi făcut mai mult?

- Da, sunt! Care selecționeri să facă mai mult? Dacă spuneți de Boloni, accept varianta. În rest, s-au tot încercat "n" variante. Îl cunosc foarte bine pe Edi și știu cât de bine pregătește un joc. Nu știu ce face la antrenamente, dar sigur se pregătește. Probabil la ceea ce face acum are nevoie și de inspirație. De exemplu, n-a fost inspirat cu Sorescu și e o problemă.

- El joacă la echipa de club, dar alt post față de ceea ce a jucat cu Israel.

- E o părere cu Sorescu. Poate să aibă calitate. A avut acea fază care nu prea e de fotbalist.

- Veniți și la meciul cu Kosovo?

- În prima deplasare, la care am fost cu feciorul și cu nepotul meu, la Oslo, am fost când am egalat cu Keșeru. Am fost pentru că acolo am debutat ca arbitru internațional și am zis să-i iau pe nepot și pe băiat să le arăt unde a debutat tatăl și bunicul. Cu mare plăcere o să vin și la Kosovo. Și sper să se păstreze tradiția, să nu pierdem. Cu mare plăcere am să vin.

- Ce ați vrea să vedeți?

- Aș vrea un 1-0 sau un 2-1. Altceva nu mai contează! Că vrem și spectacol și… Spectacolul cel mai mare îl fac victoriile. Chiar dacă nu e un spectacol, că nu i-a plăcut, că și-a dat cu stângu'-n dreptu', dacă tabela rămâne acolo cu 2-1, care înseamnă trei puncte... Nu mai contează.

- Putem emite mai multe pretenții cu naționala asta? Dacă ne uităm pe clasamentul coeficienților, vedem câte echipe mai sunt în competițiile europene, iar România e singura din primele 25 fără nicio echipă în grupe.

- E corectă observația și exprimă cel mai bine de ce suntem unde suntem. Spunem că avem un fotbal profesionist, dar este semiprofesionist și aduce a Daciada. Cred că structura organizatorică a cluburilor n-are de-a face cu ceea ce înseamnă un club profesionist. Când o primărie și un consiliu județean sunt sponsori... O primărie și un consiliu pe pieptul tricourilor! E Caragiale! Sunt interese care mai de care mai meschine să nu poți să faci o ligă profesionistă. Ai făcut o ligă profesionistă? Atunci o să poți vedea că și fotbalul crește și te califici. Se amestecă banul public cu cel al proprietarului și nu se va crea acea emulație pe care o așteptăm…

Mai multe articole despre România: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.