Sergio Contreras, 40 de ani, supranumit Koke, s-a retras în 2016 din fotbal și a fost arestat în 2019. Conducea o rețea care făcea trafic de marijuana și cocaină, droguri pe care le transporta cu tirurile în toată Europa. A fost condamnat la 6 ani de închisoare.
La 40 de ani, Sergio Contreras, mai cunoscut drept Koke, a stat deja după gratii, a fost eliberat o scurtă perioadă și se va întoarce la închisoare.
Fostul atacant spaniol a debutat la Malaga, în 2002, jucând apoi, printre alte echipe, la Marseille, Sporting Lisabona, Rayo Vallecano și Aris Salonic. S-a retras în Grecia, în 2016, după ce a marcat 58 de goluri în 308 meciuri de campionat și a cucerit trei trofee într-o carieră de 14 ani.
GALERIE FOTO. Dacă nu colabora, Koke ar fi primit 16 ani după gratii
Trei ani mai târziu, Koke a fost arestat. Era șeful unei rețele internaționale de trafic de droguri. Narcoticele, în special marijuana și cocaină, erau ascunse în tiruri și transportate în toată Europa.
El a recunoscut acuzațiile și, în mai 2023, a acceptat o pedeapsă de 6 ani. Dacă nu colabora cu anchetatorii, ar fi primit 16 ani! Dar i s-a permis să iasă o vreme din închisoare.
Koke: „Am contacte peste tot, însă nu sunt Pablo Escobar”
Acesta a dat un interviu pentru postul TV francez Canal+. „Ca fotbalist, ești norocos să câștigi o mulțime de bani. Aveam poate un milion de euro pe an”, a declarat el. A vrut mai mult: „În alte afaceri câștigi milionul în două luni. Dar îți riști viața”.
Aflat momentan în vila sa din Marbella, potrivit Marca, el a continuat: „Viața e puțin complicată și trebuie să plătești pentru prostii. Provin dintr-un cartier din Malaga unde toți amicii sunt prieteni din copilărie. Am contacte peste tot, însă nu sunt Pablo Escobar. Când auzi «traficant internațional» te întrebi «ce naiba am făcut?»
Koke: „Închisoarea e plină de proști, iar eu mă voi întoarce acolo”
Koke a încheiat: „Pot fi și ucis după gratii, dar nu mi-e frică. Închisoarea e plină de proști, iar eu mă voi întoarce acolo. Nu știu pentru cât timp, dar sentința mea e până în 2027”.
{{text}}