Liga 1

Ovidiu Burcă a prefațat duelul Dinamo - FCU Craiova: „E mai bine vineri decât luni” » Îngrijorare privind biletele vândute

Ovidiu Burcă, antrenor Dinamo. Foto: Facebook @ Dinamo București

Articol de Eduard Apostol   —  marţi, 12 septembrie 2023

Antrenorul lui Dinamo, Ovidiu Burcă, 43 de ani, a prefațat etapa cu FCU Craiova de vineri seară și face un apel la fanii „câinilor”, care, până acum, au achiziționat doar câteva mii de bilete pentru meciul de pe Arena Națională. 

  • Dinamo - FCU Craiova se joacă vineri, 15 septembrie, de la ora 21:30, pe Arena Națională. Partida va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizată pe Prima Sport 2, Orange Sport 1 și Digi Sport 1 

Dinamoviștii n-au dat năvală să cumpere bilete la meciul cu FCU Craiova

Roș-albii au anunțat de săptămâna trecută faptul că au închiriat Arena Națională pentru runda cu oltenii, sperând că suporterii vor lua cu asalt cel mai mare stadion al țării, în condițiile în care s-au lăudat cu mai multe sold-out-uri la „Arcul de Triumf”, arenă cu o capacitate de 8.100 de locuri.


Doar că, până la această oră, s-au vândut puține tichete pentru etapa de vineri, câteva mii de bilete, în ciuda apelurilor suporterilor pe paginile de dinamoviști de pe Facebook.

30.000 de eurocostă doar închirierea Arenei Naționale, la care se mai adaugă și alte costuri la stadion

Duelul cu FCU Craiova va arăta pe ce drum o poate apuca Dinamo

„Câinii” revin pe Arena Națională după manșa tur a barajului de promovare cu FC Argeș, scor 6-1. Atunci, au fost la stadion aproximativ 24.000 de spectatori, într-o zi de luni, a lunii mai.


Și Ovidiu Burcă, și ceilalți dinamoviști sunt de părere că meciul cu FCU Craiova este foarte important în perspectiva a ceea ce va urma în campionat. Roș-albii au început slab sezonul, trei eșecuri, apoi au bifat patru meciuri fără înfrângere, două victorii și două remize, după care a fost 0-4 în Giulești

Echipa s-a mutat de la stadionul „Arcul de Triumf”, acuzând starea terenului, la Arena Națională.

VIDEO. Ovidiu Burcă spune că Dinamo are nevoie de fani: „Știu să pună presiune pe adversari, este mare nevoie de ei”

„Suprafața de joc va fi una de calitate, pentru noi asta contează. De cele mai multe ori, când am avut suprafață bună și am putut face fotbalul pe care-l antrenăm, am avut prestații bune.

Pe de altă parte, este un stadion mult mai mare, unde pot veni mai mulți decât cei 7.000 de spectatori care ne încurajează la «Arcul de Triumf», unde tribunele erau neîncăpătoare. 

Avem nevoie de suporteri, avem nevoie de impulsul lor din tribune pentru acest moment al echipei. Etapa de tranziție s-a încheiat, am luat contact cu Liga 1, am integrat o parte dintre noii veniți, de acum începe o nouă rundă pentru Dinamo.

Am fost programați și luni, acum e vineri... Cred că vineri e mai bine decât luni. Lumea termină serviciul, vine week-end-ul, joacă și echipa de suflet, este mai bine vinerea”, a comentat Ovidiu Burcă pentru GSP.ro

Eu cred că suporterii vor veni la stadion. La ultimele meciuri exista mereu cerere mare de bilete. Am și eu un grup de prieteni care au cerut bilete, așa iau pulsul fiecărui meci. Există interes pentru această partidă. Dinamo are nevoie să recreeze starea aia de spirit, suporterii lui Dinamo știu să pună presiune pe adversari, este mare nevoie de ei



-Ovidiu Burcă, antrenor Dinamo

Citește și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.