O mână de băieți serioși împreună cu antrenorul lor au arătat că se poate să fim și altfel. Curajoși, demni, orgolioși, inteligenți
În ziua meciului naționalei de fotbal cu Kosovo, ceva despre naționala de volei. Hodoronc-tronc! Dar așa poate mai vedem și unde sunt suporterii aceia mulți care doresc altceva decât golăneala de la fotbal.
Nu însă pentru vreo presupusă audiență-record m-am gândit să scriu ceva despre naționala masculină de volei a României, sfertfinalistă la Campionatul European. O fac din respect pentru munca acelor băieți și a antrenorului lor.
Cine e nebun?
Unii dintre noi, din ce în ce mai puțini, încă se hrănesc din legenda finalelor campionilor europeni la volei dintre Dinamo și Rapid, disputate la București, în pavilionul Romexpo, în sezoanele 1965-1966 și 1966-1967. Neverosimil.
Doar că asta s-a întâmplat în urmă cu peste o jumătate de secol. La fel ca alte sporturi de echipă, voleiul românesc s-a scufundat de ani și ani într-un anonimat accentuat după 1990 de realitatea din teren. Cine e nebun să se apuce de volei, baschet, polo, chiar handbal, atunci când banul gros e la fotbal?
Nu bați Franța din joc de glezne
Nu trebuie să fii nebun, nici niscaiva un excentric, e suficient să vrei și altceva de la viață. Asta presupune disciplină, voință și inteligență.
Adrian Aciobăniței, Bela Bartha, Claudiu Dumitru, Marian Bala, Alexandru Rață, Robert Călin, Daniel Chițigoi, Mircea Peța, Rareș Bălean, Andrei Butnaru, Ștefan Lupu, Carol Kosinski, Roberto Diaconescu, Filip Constantin și antrenorul lor, Sergiu Stancu, e clar că au vrut altceva. Serioși și implicați încă de la imn.
Fără aerul teatral că răstoarnă munții, deși o victorie obținută în fața campioanei olimpice Franța (chiar deja calificată de pe primul loc din grupă în acel moment) nu vine din joc de glezne.
Luptă la câmp deschis, nu cârtițe
Calificarea în sferturile de finală ale Europeanului de volei, răsărită ca un ghiocel după decenii de secetă, a însemnat încă un meci contra Franței. De data asta, avizată și montată. Asta a și fost frumusețea partidei.
România a condus cu 22-20 în primul set și cu 24-22 în al treilea, iar Franța lui Patry și Le Goff s-a strecurat cumva spre învingătoare cu abilitatea și viclenia celui mai puternic, mai experimentat. Exceptând cam jumătate din setul secund, România s-a luptat parte-n parte cu Franța. La câmp deschis, nu construind mușuroaie de cârtiță. Ca la fotbal.
Nu suntem mămăligi blege
Te simți reconfortat atunci când îi vezi pe unii dintre ai tăi jucând de la egal la egal cu cei mai buni. Spectaculos, curajos, modern, punând probleme. Minus aerul subaltern al celui dinainte învins.
Deci nu suntem genetic niște mămăligi blege care visăm doar la bani câștigați ușor pentru ca mai apoi, la volanul unei mașini scumpe, să dăm iama printre siliconate. Putem fi și altceva.
Spectacol cu Sergiu Stancu la time-out-uri
Mi-au plăcut atacurile lui Aciobăniței și ale lui Rață, dar mai ales ale lui Bela Bartha. Sunt impresionat de calitatea ridicătorului Claudiu Dumitru și de blocajele lui. Aș revedea oricând time-out-urile antrenorului Sergiu Stancu, cu limbajul lui direct și frust.
Da, au fost și servicii "de rahat", cum a spus Sergiu Stancu, dar tocmai exprimându-se așa știa cum să găsească drumul cel mai scurt către orgoliul jucătorilor. Poate că tipul acesta de mesaj simplu și clar ar putea fi experimentat și de domnii noștri antrenori de fotbal, cu ifosele lor despre tot soiul de tranziții pozitive și negative.
Comentariu de nota 10
În ceasul al 12-lea, TVR și-a luat în serios rolul de post public. Decizia de ultimă oră de a transmite meciul România - Franța a fost un act de normalitate pentru acei compatrioți (încă nu știu audiențele, dar bag mâna-n ecran că nu prea mulți) care și-au dorit să vadă altceva decât peripețiile mediocre ale naționalei de fotbal.
Nu în ultimul rând, îmi mărturisesc admirația pentru comentariul Mihaelei Șelaru. Informată, cunoscătoare, echilibrată, dar nu indiferentă, fără obositoare efuziuni sentimentale, dar transmițând exact cantitatea de emoție care te ține și mai lipit de eveniment. Bravo!
{{text}}