CSM București a învins-o pe Rapid, scor 25-21, în derby-ul rundei cu numărul trei din Liga Florilor.
CSM București, victorie în derby-ul cu Rapid din Liga Florilor
Partida din etapa a treia a Ligii Florilor a fost mult mai intensă decât cea din Supercupă. Rapidistele au jucat mai bine, au stat aproape de CSM București, campioana nereușind să se desprindă la mai mult de două goluri. Scorul pauzei a fost 11-10.
În partea a doua, vicecampioana a condus cu 13-12 grație reușitei Albertinei Kassoma. S-a ajuns la 14-14, apoi, timp de cinci minute, nicio formație nu a reușit să mai înscrie.
Echilibru până la un punct între CSM București și Rapid
Cristina Neagu a adus-o în avantaj pe CSM. Apoi Ostergaard a marcat de două ori, iar Pintea o dată și scorul a devenit 18-15. „Faceți lucruri corecte, dar nu aveți instinct criminal. Nu e o petrecere, e un meci”, le-a spus țipând Kim Rasmunssen handbalistelor de la Rapid.
Echipa din Giulești a avut șanse, dar a ratat două lovituri de la 7 m la scorul de 18-15. dar și la 19-17.
Evelina Eriksson a avut și ea o evoluție bună în poarta celor de la CSM. În aceste condiții, cu cinci minute înainte de finalul partidei, campioana s-a desprins la patru goluri, 21-17, 22-18. Diferența a crescut la cinci goluri, 23-18.
Până la urmă, scorul final a fost 25-21. Rapid nu a învins-o niciodată pe CSM București în cele 15 întâlniri de până acum. Campioana a câștigat de 14 ori și un meci s-a terminat la egalitate.
Sezonul trecut, CSM a câștigat în Polivalentă cu 27-26, iar în Giulești a fost scor egal, 31-31.
Final: CSM București - Rapid 25-21
Min 59: Gol CSM București, 24-20: Cristina Neagu marchează de la 7 metri și ajunge la 8 goluri în această seară.
Min 56: Gol CSM, 22-17: Kobylinska marchează de la 9 metri, iar trupa lui Adi Vasile se desprinde la 5 goluri diferență, cu numai 4 minute rămase în joc.
Min 46: Gol Rapid, 18-16. Kanor marchează de pe extrema stângă și giuleștencele speră la o revenire. Mai sunt 14 minute până la final.
Min 40, gol CSM București, 15-14: Cristina Neagu înscrie al 6-lea gol al serii pentru „tigroaice”. CSM trece din nou în avantaj
A început repriza a doua!
Min 30: Pauză în Sala Polivalentă. CSM București o conduce pe Rapid cu 11-10.
Min 27: Gol Rapid, 10-9: Fernandez marchează cu o aruncare puternică de la marginea careului.
Min 25: Gol Rapid, 9-8: Korsos primește o pasă excelentă pe extrema stânga și înscrie. Rapidistele au redus din diferență în ultimele minute.
Min 12: Gol CSM București, 3-3: Ostergaard este lansată excelent pe extrema dreaptă și înscrie elegant.
Min 3: Gol Rapid, 1-1: Giuleștenecele egelează prin Kanor, care a trimis o torpilă de la marginea careului.
Min 1: CSM București deschide scorul prin Cristina Neagu. Ea a fost lansată pe extremă, a scăpat de marcajul unei adversare și a înscris.
VIDEO. Atmosfera din Sala Polivalentă
Update, ora 17:29: Gicu Grozav, prezent la meci
La meciul dintre CSM București și Rapid asistă și Gicu Grozav, mijlocașul Petrolului Ploiești. El este căsători cu Sorina Grozav, handbalista de la Rapid.
Update, ora 17:14: Sala Polivalentă nu se umple la derby
Sala Polivalentă nu se va umple cu siguranță la meciul dintre CSM București și Rapid. Cu 15 minute înainte de fluierul de start, sunt foarte multe locuri libere în Polivalenta din București. Aproximativ 2.000 de fani vor urmări din tribune partida, transmit reporterii GSP aflați la fața locului.
Foto: Andrei Petrescu (GSP)
{{text}}