Sporturi   •   Tenis   •   HALEP, SUSPENDATĂ

Simona Halep a fost suspendată PATRU ani! Mai are o singură cale de atac

+13 Foto
La miezul nopții, Simona Halep (31 de ani) va dispărea complet din clasamentul WTA. De vină este suspendarea provizorie primită în cazul de dopaj cu Roxadustat. / FOTO: Imago

Articol de Adrian Jitea   —  marţi, 12 septembrie 2023

Simona Halep (31 de ani) a primit o suspendare de 4 ani în cazul de dopaj. ITIA a făcut anunțul oficial marți după-amiază, dar decizia poate fi atacată cu recurs. Dubla campioană de Grand Slam poate face apel la TAS. 

  • Suspendarea Simonei Halep va expira pe data de 6 octombrie 2026. În acel moment, Halep va fi în vârstă de 35 de ani;
  • Simona Halep are 21 de zile ca termen să facă apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. 

A trecut mai bine de un an de la ultimul meci jucat de Simona Halep în circuitul WTA, eșecul suferit pe 29 august 2022 în primul tur de la US Open. Suspendată provizoriu pentru dopaj, constănțeanca a primit astăzi verdictul din partea tribunalului Sports Resolutions.

Dubla campioană de Grand Slam a primit cea mai drastică pedeapsă posibilă, o suspendare de 4 ani din tenis și din orice activitate legată de tenis! Simona poate să facă recurs la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. 


ITIA a făcut anunțul oficial în cazul Simonei Halep 

ITIA a emis astăzi după-amiază comunicatul oficial în care confirmă suspendarea. 

ITIA confirmă că un tribunal independent a suspendat-o pe Simona Halep pentru o perioadă de 4 ani, din cauza încălcării Programului Anti-Doping. Dubla campioană de Grand Slam, în vârstă de 31 de ani, a fost găsită vinovată pentru două încălcări separate. Prima, cu substanța interzisă roxadustat, la US Open 2022. A doua este legată de iregularitățile din pașaportul său biologic. 



Tribunalul Independent Sports Resolutions, întrunit pe 28 și 29 iunie 2023 la Londra, a ascultat opiniile specialiștilor și pe cele ale reprezentanților lui Halep. Halep în persoană a prezentat dovezi în fața curții. Pe 11 septembrie 2023, tribunalul a confirmat că a găsit-o vinovată pe jucătoare pentru încălcarea a două articole:



- prezența roxadustatului în proba de urină colectată pe 29 august 2022 la US Open 

- folosirea unei substanțe sau unei metode interzise pe durata anului 2022, rezultat bazat pe colectarea a 51 de probe de sânge oferite de jucător prin programul antidoping. 



Tribunalul a transmis că nu există niciun motiv să pună sub îndoială concluzia unanimă la care au ajuns cei 3 experți. Concluzia a fost că „cel mai probabil dopajul” este explicația pentru iregularitățile găsite în cazul lui Halep.



Tribunalul a ascultat argumentul Simonei Halep, că un supliment ar fi fost contaminat, dar asta nu ar fi putut determina volumul de roxadustat prezent în proba pozitivă

- Comunicatul ITIA

Explicația șefului ITIA după suspendarea-record primită de Simona Halep


Karen Moorhouse, directorul executiv al ITIA, a oferit o primă reacție: „După o audiere complexă și riguroasă, am primit decizia tribunalului independent. Volumul de probe pentru ca tribunalul să ia această decizie a fost substanțial. Înțelegem interesul publicului în acest gen de cazuri și încercăm să rămânem cât de transparenți putem”. 

Simona Halep (31 de ani) spune că incertitudinea din ultimele luni a fost cel mai greu de gestionat în așteptarea verdictului

Andrei Pavel, șocat în telefon de verdictul primit de Halep

Andrei Pavel, fost antrenor al Simonei, a aflat de la reporterul GSP vestea momentului în tenisul mondial, faptul că Simona Halep a fost suspendată patru ani pentru dopaj. Pavel și-a găsit cu greu cuvintele, fiind complet luat prin surprindere de verdictul emis în cursul zilei de ITIA. „Șocant și nedrept, e tot ce pot să spun”, a spus fostul jucător.

Cum? Eu sunt pur și simplu șocat, sunt la volan, în drum spre Constanța, la un concurs de juniori, avem și Cupa Davis în week-end. Sunt absolut șocat. Nu am cuvinte, crede-mă că nici nu știu ce să spun. Șocat la maximum! Îmi pare foarte rău, nici nu poți să-ți imaginezi. Nici nu se înțelege pentru ce și cum. Acum chiar nu știu pot să spun. Patru ani mi se pare ceva... Eu nu am mai auzit pentru ceva de genul acesta. Sunt absolut fără niciun pic de cuvânt. Încă o dată, e ceva șocant. Ăsta e singurul cuvânt pe care pot să ți-l spun. Șocant și nedrept. Eu am crezut că în curând o să joace. Era o motivație în plus... Când o vezi pe Wozniacki revenind, la fel și Osaka. Era o motivație pentru Simona să reînceapă

- Andrei Pavel pentru GSP

Drastic! Sharapova a făcut mai mult și a luat doar un an și un pic. În fine. Probabil, dacă era americancă nu avea parte de acest tratament.

- Ilie Năstase pentru GSP

Simona Halep, ștearsă din clasamentul WTA

Pe 21 august, Halep ieșise din TOP 1000. Începând de luni, 11 septembrie, ora 00:01, odată cu actualizarea noului clasament mondial, Simona Halep a fost ștearsă complet. A pierdut și ultimele puncte, cele pe care le avea de apărat pentru participarea pe tabloul principal la US Open 2022.

Update-ul clasamentului mondial va mai aduce o noutate. Aryna Sabalenka, finalista de la New York, va urca în premieră pe prima treaptă, peste Iga Swiatek. 

Citește și alte știri despre Simona Halep: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.