Sporturi   •   Tenis   •   HALEP SUSPENDATĂ

Lui Adrian Porumboiu nu-i vine să creadă: „Cât ziceți că i-au dat?! E năucitor! Nedrept! Nu-mi găsesc cuvintele”

Adrian Porumboiu, fost arbitru internațional. Foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de Aurelian Botezatu   —  marţi, 12 septembrie 2023

Fostul arbitru internațional Adrian Porumboiu, născut în aceeași zi cu Simona Halep, poate accepta că jucătoarea noastră „a greșit, dar să-i dai patru ani?! Probabil, cineva i-a purtat sâmbetele”.

Suspendarea Simonei Halep pe o perioadă de 4 ani, pentru dopaj, face valuri în lumea sportului din România. În urma anunțului făcut de ITIA, marți după-amiază, fostul arbitru FIFA Adrian Porumboiu a reacționat șocat: "Cât ziceți că i-au dat? Patru ani?! Doamne, nu-mi vine să cred. E năucitor! Nedrept! Nu-mi găsesc cuvintele. O fi greșit, dar nu de patru ani".

Adrian Porumboiu: „Probabil, cineva i-a purtat sâmbetele”

Fostul patron al lui FC Vaslui își pune întrebarea „cât de independenți sunt cu adevărat acei experți de la tribunalul Sports Resolution, cei care au luat decizia? Să tărăgănezi totul vreme de un an și apoi să-i dai patru de suspendare?! Vorbim despre o campioană, nu despre o sportivă oarecare. Probabil, cineva i-a purtat sâmbetele. În ziua de astăzi totul e politizat".


Adrian Porumboiu: „Nu-mi dau seama ce șanse are Simona la Lausanne, dar îi țin pumnii”

Simona Halep poate face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, însă Porumboiu e sceptic: „Nu știu ce să spun. Nu-mi dau seama ce șanse are acolo. Dar trebuie să lupte până la capăt. Oricum, eu îi țin pumnii. Suntem și născuți în aceeași zi, pe 27 septembrie”. 

CITEȘTE ȘI ALTE ȘTIRI DESPRE SUSPENDAREA SIMONEI HALEP: 


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.