Tenis

Adrian Marcu: „Mi se pare ireal! Nu poate fi Simona cea căreia i se întâmplă așa ceva”

Adrian Marcu și Simona Halep la un antrenament Foto Imago

Articol de Luminița Paul  —  marţi, 12 septembrie 2023

Fostul antrenor al Simonei Halep în două etape importante, Adrian Marcu, este șocat de decizia primită de fostul liderul WTA în cazul de dopaj în care era suspendată temporar până astăzi

Adrian Marcu, cel care a antrenat-o pe Simona Halep în 2013 și din nou în 2021, a aflat despre decizia în cazul Simonei Halep în timp ce se afla la terenuri, la turneul WTA 125 Tiriac Foundation Trophy. „Mie mi se pare ireal, sincer. Dacă era atunci, imediat, o lună, două, trei”, a spus el, referindu-se la durata lungă până la comunicarea deciziei.

„Eu știu că ea a făcut în luna aceea patru teste, iar de la un test la altul au fost trei zile, le-a făcut în 19, 26 și 29 august. Ce pastilă iei în două zile ca să devii zmeu? Dacă atunci ai fost negativ, cum ieși apoi pozitiv? Nu înțeleg. Să-i dau Simonei ceva să fie și mai tare... Păi, e cea mai tare!”, exclamă Marcu.

Sincer, mă așteptam să zică doi ani, dar toată situația nu am înțeles-o. Nu-mi aduc aminte de un sportiv pe care să îl țină atâta vreme. Să-i fi dat atunci, se ducea la TAS, a trecut un an, acum dacă merge...Patru ani e... fără competiții, nu știu”, își exprimă el îndoiala.

„Nu cu Simona, persoana căreia i se întâmplă aceste lucruri, nu poate fi Simona, e ireal, cât se stresată era, stai că nu iau aia, nu iau cealaltă. Nu mănânc aia, din punctul acesta de vedere, era perfecțiunea, alții sunt mai indolenți, dar nu ea. Pentru noi, ca români este foarte dur. Cel mai mare sportiv”, a încheiat el.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.