Psihoză naţională. Nu doar Simona, ci toţi cei care au crezut în ea sunt puşi în discuţie, şi au fost mulţi. Toţi par vinovaţi acum şi caută să se scuture de această vinovăţie.
De ce ne pasă atât de mult? Pentru că, pentru prima oară, unul dintre cei mai mari sportivi din istoria României e anulat. E ca şi cum ar dispărea o parte a României. Pur şi simplu.
Imaginaţi-vă oricare parte. O senzaţie îngrozitoare. Sentimentul unei pierderi irecuperabile, teribile, apocaliptice. Cu Simona mor un pic toţi cei care au crezut în ea.
Boala de moarte
Ce e dopajul? Dopajul e minciună. Înşelăciune. Câteodată moarte. Dar de ce e minciuna atât de importantă, devastatoare în sport? Doar suntem obişnuiţi cu minciuna. Nu trebuie decât să deschidem telefonul, televizorul, radioul, să stăm la o discuţie şi se revarsă peste noi grămezi de minciuni.
Politicienii mint cum respiră, de ce sunt stigmatizaţi doar sportivii? Pentru că la politicieni, vorbesc de cei oneşti, minciuna e un mijloc de a atinge un bun mai mare decât adevărul de parcurs.
Principiul jocului
Sună rău, dar aşa e. În sport, nu există aşa ceva. Să vă dau clişeul absolut: "Cel mai bun să câştige!". Nu cel mai dopat, cel mai şmecher, nu cel care o ia pe scurtături. Ăsta e principiul, ăsta e jocul.
Simona Halep și Darren Cahill în vremurile bune
O să ziceţi că mulţi trişează şi sunt neprinşi. Explicaţi poliţistului care vă opreşte la stop după ce aţi trecut pe roşu că şi alţii au făcut la fel, vedeţi dacă rămâneţi cu carnetul!
Ce rămâne
Câteva întrebări. Ce mai rămâne din Halep dacă decizia actuală nu va fi răsturnată? Rămâne o sportivă foarte mare cu o foarte mare pată pe carieră.
Contador a avut cam aceeaşi problemă, dar în cazul lui teoria contaminării accidentale a funcţionat o vreme şi a putut concura după o suspendare de 6 luni. Nu exista însă paşaport biologic pe atunci.
Până la urmă, i-au fost anulate o victorie în Turul Franţei şi una în Turul Italiei. Dar a continuat să pedaleze şi a mai câştigat curse.
Nu era cu mult mai tânăr ca Halep. Azi îl vedeţi pe Eurosport ca specialist. Şocul în cazul româncei se va atenua. Lumea se va obişnui cu pata, dar ea nu va dispărea, cum nu s-a întâmplat nici la Contador.
Marea evadare
Va mai juca tenis dacă rămâne suspendarea actuală? Mai toată lumea spune că nu. E răspunsul logic.
La 35 de ani nu e capăt de carieră, dar la capătul unei pauze de patru ani e ca şi cum ai încerca să alergi după autobuz când tocmai ţi-ai scos ghipsul de la ambele picioare.
Totuşi, când eşti locuit de un zdravăn sentiment al nedreptăţii poţi muta munţii din loc ca să demonstrezi contrariul. Să arăţi că picătura aia de roxadustat nu e responsabilă cu nimic în succesele tale şi că, odată ieşită de sub umbra ei, poţi zburda în continuare ca înainte. Sau măcar te poţi strădui.
Oameni din aceştia vor să aibă ultimul cuvânt. Acest demers are o doză de patetic, dar ei sunt ca nişte Papillon care fac totul ca să evadeze din blestemul lor.
Clipa
Halep nu e nevinovată. Gradul ei de vinovăţie va fi mai clar în timp, dar de un lucru poate fi sigură: că nu a făcut tot ce îi stătea în putinţă pentru a evita această situaţie.
Chiar în logica ei, aceea a lipsei de intenţie, a fost ca un om care aţipeşte o clipă la volan. Degeaba a fost exemplar toată viaţa. În acea clipă nu mai contează. Contează doar consecinţele.
Procesul
Ce îi datorăm lui Halep? Nu iubire necondiţionată, nu credulitate absolută şi nici o execuţie publică. Sute de comentatori ai articolelor despre cazul ei în L’Equipe consideră că i s-a făcut o nedreptate, că alţii, neprinşi, ar merita soarta ei.
Djokovic în tenis, Jumbo Visma în ciclism. Cei care cred asta nu sunt, în imensa lor majoritate, români. Pentru binele ei, Halep ar trebui să nu piardă acest bazin de simpatie. Nu ştiu dacă angajarea unei firme americane de recuperat imaginea e cea mai bună mutare.
În orice caz, îi datorăm decenţă. Şi, măcar în sinea noastră, un proces corect.
{{text}}