Managerul general al celor de la FCSB, Mihai Stoica (58 de ani), nu înțelege de ce mijlocașul vicecampioanei, Darius Olaru (25 de ani), nu a bifat mai multe minute în meciurile pe care naționala României le-a disputat în compania Israelului, scor 1-1, și contra primei reprezentative din Kosovo, 2-0.
Darius Olaru a început ambele meciuri, cu Israel și Kosovo, pe banca de rezerve. Mijlocașul liderului la zi din Superliga, FCSB, a bifat 27 de minute în meciul cu Israel, 1-1, fiind introdus în minutul 63, în locul lui Marius Marin, și 14 minute în partida cu Kosovo, când i-a luat locul în teren lui Alexandru Cicâldău.
Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, nu a înțeles însă decizia luată de selecționerul Edi Iordănescu (45 de ani) de a nu se baza mai mult pe Darius Olaru.
Oficialul vicecampioanei României crede că fostul fotbalist de la Gaz Metan Mediaș ar fi trebuit să joace mai mult, bazându-se și pe chimia pe care ar fi avut-o cu Florinel Coman, un alt jucător de la FCSB convocat la lot, care a fost titular în ambele meciuri.
Mihai Stoica nu înțelege de ce Darius Olaru nu a jucat mai mult cu Israel și Kosovo
„Anul trecut a dat un gol tot sezonul şi juca la echipa națională. Acum are patru goluri, aleargă cum aleargă, e singurul care poate să facă sprinturi în echipă, are şi o chimie extraordinară cu Coman, deci nu înțeleg de ce nu a jucat mai mult.
Mărturisesc că nu am vorbit deloc cu băieţii noştri în aceste zile”, a declarat Mihai Stoica, conform Orange Sport.
{{text}}