Julian Draxler, 29 de ani, va semna în acest week-end cu Al-Ahli SC, din Qatar. PSG, cu care mai avea contract până-n 2024, va primi în schimbul său 20 de milioane de euro.
Qatarul urmează exemplul Arabiei Saudite și „aspiră” la rându-i un jucător cu nume din fotbalul european. Al-Ahli SC tocmai a bătut palma cu internaționalul german Julian Draxler. Potrivit Sky Germania, atacantul este așteptat vineri, la Doha, pentru vizita medicală și semnarea unui contract pe doi ani.
Julian Draxler a fost împrumut sezonul trecut Benficăi Lisabona
Draxler, 29 de ani, mai are un an de contract cu Paris SG, dar nu intră în planurile antrenorului Luis Enrique, iar cluburile s-au înțeles asupra sumei de 20 de milioane de euro. Din ianuarie 2017 la gruparea din capitala Franței, care l-a cumpărat de la VfL Wolfsburg cu 36 de milioane, el a fost împrumutat sezonul trecut Benficăi Lisabona, pentru 2,5 milioane de euro.
Julian Draxler a jucat ultima oară la naționala Germaniei în februarie 2022
Însă, mai mult accidentat, operat la gleznă în februarie, Draxler a bifat doar 18 apariții și două goluri la lusitani, în toate competițiile stagiunii 2022/2023. Iar la naționala Germaniei, el n-a mai fost convocat din februarie 2022, când a jucat doar 4 minute în finalul unui amical cu Olanda (1-1).
Al-Ahli SC n-are nici pe departe forța financiară a clubului saudit Al-Ahli SFC. Dacă cel din urmă i-a cumpărat în vară pe Riyad Mahrez (ex-Manchester City), Edouard Mendy (ex-Chelsea), Franck Kessie (ex-Barcelona) și Roberto Firmino (ex-Liverpool), având un lot evaluat la 200,9 milioane de euro pe transfermarkt.de, cota de piață a efectivului grupării din Doha este de doar 14,1 milioane. z
6milioane de euro este cota de piață a lui Julian Draxler pe transfermarkt.de
{{text}}