Sporturi   •   Tenis   •   HALEP, SUSPENDATĂ 4 ANI

ITIA voia să-i ia și rezultatele, și banii! Ce pierdea Simona Halep, dacă Tribunalul nu respingea cererea

ITIA a cerut anularea tuturor rezultatelor obținute de Simona Halep (31 de ani) începând cu 8 martie 2022 și până pe 7 octombrie 2022. Tribunalul Sports Resolutions nu a fost de acord.

Articol de Adrian Jitea   —  joi, 14 septembrie 2023

ITIA a cerut anularea tuturor rezultatelor obținute de Simona Halep (31 de ani) începând cu 8 martie 2022 și până pe 7 octombrie 2022. Tribunalul Sports Resolutions nu a fost de acord. 

Cele 126 de pagini din motivarea suspendării Simonei Halep continuă să releve detalii interesante. ITIA a cerut să fie anulate toate rezultatele obținute de Halep din momentul în care pașaportul biologic a început să prezinte neregularități, 8 martie 2022, și până pe 7 octombrie 2022, momentul aplicării suspendării.

Tribunalul nu a fost de acord și a decis să îi anuleze doar rezultatele de la US Open 2022. Simona ar fi încasat o serioasă lovitură financiară. În intervalul incriminat de ITIA, constănțeanca a câștigat 1.914.002 dolari și a ridicat trofeul la Rogers Cup, ediție organizată la Toronto. 


Ce rezultate a obținut Simona Halep în perioada 8 martie 2022 - 7 octombrie 2022:

  • Indian Wells: semifinale, 343.985$ 
  • Madrid: sferturi, 210.366$ 
  • Roma: turul 2, 16.340$ 
  • Roland Garros: turul 2, 90.948$ 
  • Birmingham: semifinale, 11.000$ 
  • Bad Homburg: semifinale, 11.000$ 
  • Wimbledon: semifinale, 690.223$ 
  • Washington: turul 2, 4.100$ 
  • Toronto: câștigătoare, 439.700$ 
  • Cincinnati: turul 2, 16.340$ 
  • US Open: turul 1, 80.000$ 

40.203.437 $a câștigat Simona Halep în carieră, doar din premii. Ocupă locul în ierarhia all-time, după Serena și Venus Williams.

ITIA ceruse 6 ani de suspendare


Tribunalul nu a găsit agravante și nu a dat curs cererii ITIA de a o suspenda 6 ani. Argumentele acuzării au fost:

  • că dopajul a fost unul sofisticat și repetitiv, că experții au ajuns la concluzia că românca a folosit metode interzise din martie până în septembrie 2022, că a avut un comportament obstructiv și că suprimarea eritropoetinică sugerează că dopajul sangvin a fost făcut pentru a-i oferi româncei sânge oxigenat în timpul Wimbledonului și US Open-ului, susținând că a existat intenția îmbunătățirii performanțelor sportive cu mijloace interzise.

Tribunalul a respins aceste acuzații, mai ales că în pașaportul biologic al Simonei nu există probe în perioada Wimbledonului, a respins și ideea de dopaj sofisticat și repetitiv, la fel și a comportamentului obstructiv.

VIDEO. În direct la GSP Live, Ilie Năstase a comentat suspendarea Simonei Halep

Citește și alte știri despre Simona Halep: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.