Handbal

Adi Vasile a prefațat partida celor de la CSM București împotriva lui Bietigheim, din Liga Campionilor: „Ne va aștepta un meci de mare luptă”

Adrian Vasile / Sursă foto: GSP

Articol de Andrei Petrescu, Iosif Popescu (video)  —  vineri, 15 septembrie 2023

Adrian Vasile, antrenorul celor de la CSM București, a prefațat partida pe care echipa sa o va juca duminică în Liga Campionilor, în deplasare cu Bietigheim.

Cu un start impecabil de sezon în care a câștigat toat meciurile de până acum, CSM își dorește să-și mențină seria de victorii și în deplasarea din Germania, împotriva celor de la Bietigheim. Cele două echipe s-au întâlnit și sezonul trecut în grupele Ligii Campionilor, iar „tigroaicele” au remizat acasă și au câștigat în deplasare.

VIDEO Adi Vasile: „Ne va aștepta un meci de mare luptă duminică”

>

„Suntem conștienți că va fi un meci de mare luptă duminică. Și în sezonul trecut cele două meciuri pe care le-am avut cu Bietigheim au fost de această natură. Trebuie să ne conectăm la povestea fiecărui meci pentru că povestea meciului cu Odense nu a fost povestea meciului cu Rapid, iar duminică va fi alt meci. Trebuie să fim foarte conectați. 

Frumusețea acestui drum de a construi o echipă, a lupta pentru ambițiile pe care le ai este, poate, cea mai frumoasă parte din viața unui grup pe lângă cele de încununare a succesului. O să fie foarte dificil, Bietigheim e o echipă fizică, cu jucătoare bine din punct de vedere fizic. 

Va fi un meci în care trebuie să lăsăm toată energia pe teren, dar și înainte de meci pentru că trebuie să gestionăm bine refacerea atât fizică cât și mentală”, a declarat Adi Vasile înaintea partidei. 

VIDEO Ce a spus Evelina Erikson înainte de Bietigheim - CSM București

>

Citește și alte știri din handbal: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.