Fotbal   •   Liga 1   •   FCU CRAIOVA

Recidivistul Bahassa » Motivul pentru care jucătorul Craiovei a fost exclus din lot înaintea derby-ului cu Dinamo!

Yassine Bahassa va rata meciul cu FC Botoșani / Sursă foto: GSP

Articol de Viorel Tudorache   —  vineri, 15 septembrie 2023

Adrian Mititelu jr. a explicat motivul pentru care francezul Yassine Bahassa (31 de ani) a fost lăsat în afara lotului lui FCU Craiova pentru partida cu Dinamo, programat vineri seară, pe Arena Națională. Mijlocașul a lipsit trei zile de la antrenamente, iar din informațiile GSP Bahassa nu este la prima abatere, fiind considerat recidivist.

Dinamo - FCU Craiova, live de la 21:30

„Nu este o excludere din lot. Din cauză că Bahassa a venit cu câteva zile întârziere la reunirea echipei, s-a luat decizia că nu va face parte din lotul cu Dinamo. A venit cu 3 zile mai târziu. A fost plecat în Franța și nu a venit la data stabilită.


Este o abatere și aceasta a fost măsura luată. Și noi suntem liberi să ne facem lotul cum vrem pentru meci. Bahassa își va redresa comportamentul și sunt convins de lucrul acesta. Nu trebuie să ai antecedente sau să fii un om problematic ca să lipsești de la reunirea echipei. Este pur și simplu o abatere, plus că nu avea zilele necesare de pregătire pentru a face parte din lot.

Bahassa a discutat cu staff-ul tehnic, cu directorul sportiv. Nu este mai important decât meciul de astăzi, că Bahassa a întârziat 3 zile. Suntem siguri că își va reveni și că nu va continua și cu alte abateri. Momentan, nu l-am amendat", a declarat Adrian Mititelu Jr, la Fanatik.

Bahassa, unul dintre cei mai buni dribleuri din campionat, tinde să dispară aproape de tot din prim-planul Superligii. Francezul are puține minute la activ în actuala ediție.

Bahassa a fost titularizat ultima oară pe 5 august, la victoria de la Botoșani, 1-0. De atunci, a început toate partidele din postura de rezervă și a primit minute puține. Spre exemplu, cu Farul, în lecția de fotbal predată lui Hagi în urmă cu două săptămâni, francezul a prins doar 16 minute.


Sezonul trecut, Bahassa a fost determinant pentru olteni. A evoluat în 42 de partide și a reușit 5 goluri și 8 pase decisive. Bahassa mai are contract cu FCU până în iunie 2024. La finalul campionatului trecut, impresarul său dezvăluia că fotbalistul a fost ademenit cu câteva oferte din străinătate:

„Bahassa are oferte din Cipru și din Golf! Vom vedea în timp, deocamdată jucătorul trebuie să se concentreze pe jocul său la FCU Craiova", a precizat reprezentantul fotbalistului în mai 2023, pentru GSP.

Citește și alte articole:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.