Gazeta Sporturilor publică episodul #3 al seriei dedicate crainicilor echipelor de tradiție din România, în care aflăm cine este Florin Ghencea, crainicul celor de la FCSB și cea mai cunoscută voce din țară în această meserie.
Episoade publicate până acum din seria „Viața de crainic de stadion”:
Cel mai cunoscut crainic din România la ora actuală, cu o voce de neegalat, Florin Ghencea (49 de ani) dezvăluie cum a ajuns să iubească FCSB și cum a devenit „announcer” la formația lui Gigi Becali. În afara vieții echipei, Florin este student în anul ll la Științele Comunicării în cadrul Universității Ecologice București și regizor de teatru.
- Domnule Ghencea, mulțumim că ne-ați primit. Cum sunteți?
- Sunt bine, mulțumesc.
- Nu sunteți din București, cum ați ajuns să țineți cu Steaua?
- În familie am avut un unchi pe nume Ion Ghencea, maior în armata română, ajuns ulterior general. El m-a luat prima oară pe stadionul Steaua să văd această echipă jucând pe viu. Am prins și două meciuri din campania aceea fantastică din 86', cel cu Vejle Boldklub și partida cu Anderlecht, memorabilă pentru orice iubitor al roș-albaștrilor. Practic, unchiul meu mi-a indus această dragoste pentru Steaua București. Și în familia mea se iubea mult Steaua, dar erau simpatii și pentru alte echipe, precum Universitatea Craiova.
- A fost și numele Ghencea predestinat?
- Da, a fost predestinat. Mereu mă întreba ce vreau să mă fac când voi fi mare. I-am răspuns că vreau să mă fac milițian. „Nu, te faci ofițer de carieră!”. El fiind în cadrul Armatei își dorea ca și eu să fiu. Nu a fost să fie, a urmat un cu totul alt destin, de care nu-mi pare rău.
- Povestiți-ne cum ați ajuns crainic.
- Comentam la Radio WIL FM meciurile echipei Steaua și într-o perioadă mă asculta foarte mult Sorin Cojocaru, fostul ofițer de presă al clubului Steaua. A fost un moment în care fostul crainic a avut câteva probleme și a trebuit să fie înlocuit. Mi s-a propus, am acceptat și am devenit crainicul echipei Steaua în mai 2005. A fost anul în care am câștigat titlul în finala cu Poli Timișoara pe Ghencea. A fost 2-1 pentru noi, cu Dică marcând golul victoriei.
- Ați plecat apoi și ați revenit în 2012, odată cu plecarea lui Gabi Safta de la echipă.
- Da, am plecat o perioadă în Republica Moldova, la Chișinău. M-au chemat niște prieteni să punem bazele unui proiect în ceea ce privește o echipă de fotbal, unde am crescut foarte mulți străini. Antrenam acea echipă, Steaua Chișinău se numea, m-am ocupat aproape 3 ani. În paralel aveam și cursuri de teatru la cu colegiu din Chișinău. Dimineața, după antrenament mergeam la teatru, apoi seara aveam al doilea antrenament cu echipa. Așa s-a derulat activitatea mea timp de 3 ani. Apoi am revenit acasă și întâmplarea a făcut să ajung din nou la Steaua.
- Cine v-a readus la echipă?
- Mihai Stoica, cel căruia îi mulțumesc. A zis că un om mai potrivit pentru a fi crainic la Steaua nu poate fi decât Ghencea.
- Cu Gigi Becali ce relație aveți?
- Niciuna. Nu am interacționat cu Gigi Becali. Interacțiunea în club se face doar prin ofițerul de presă, Cătălin Făiniși, și cu Mihai Stoica.
- La FCSB ați devenit cel mai cunoscut crainic din România. Ce reprezintă acest lucru pentru dumneavoastră?
- Este onoare și mândrie să reprezint un club uriaș precum Steaua. Sper să nu se supere cei de la CSA că spun Steaua. Consider că acest dialog este unul privat, nu unul într-un cadru instituțional. Este o povară, îți creează emoții mari fiecare meci. Iar eu am emoții indiferent că jucăm cu Dinamo sau cu Chiajna. Trăirile mele sunt aproape la fel.
- Se observă acest lucru și din pasiunea cu care vorbiți în timpul discursurilor.
- Da. Dacă nu trăiești din suflet dragostea pentru ceea ce faci nu poți exista în acel loc. Nu pot să fiu fals, nu pot fi, de exemplu, crainic la FC Brașov pentru că nu am nicio legătură cu ei. Dacă voi pleca de la Steaua, atunci cariera mea de crainic se va încheia. Nu pot să fiu crainic la altă echipă. Iubesc Steaua și atât. Dragostea nu se vinde și nu se închiriază.
- Ce faceți atunci când nu sunteți pe stadion?
- Când nu sunt la meciuri am o mică afacere cu un amic, o mică publicație la care lucrăm. Încercăm să facem altfel de presă. Avem câteva contracte, facem revista presei pentru diverse persoane. Încercăm să supraviețuim așa cum putem.
- Ce meserie credeți că aveați dacă nu erați crainic?
- Cu siguranță, eram regizor de teatru. După Steaua este a doua mare dragoste. Am făcut școala de teatru la Equinox. Am reușit apoi să joc la multe spectacole, am reușit să aduc mulți tineri pe scenă și să fac din destinul lor ceva frumos. Și în România, și în Moldova. Am luat acum o mică pauză, dar cu siguranță voi reveni la această meserie pentru că este cea care mi-a dat de multe ori mare satisfacție.
- Aveți vreo piesă preferată? - Îmi plac autorii români. Am debutat ca regizor într-un festival la Ploiești pe scena Teatrului „Toma Caragiu” la un colaj din I.L. Caragiale. Am unit 3 piese celebre: O noapte furtunoasă, O scrisoare pierdută și D-ale carnavalului. A fost un colaj fenomenal care a luat și premiu atunci.
- Revenind la FCSB, vă amintiți primul meci la care ați fost crainic?
- Da. Cu FC Bacău, în 2005. A fost un meci câștigat de Steaua parcă.
- Ce sentimente ați trăit atunci? Ați avut emotii?
- Curios, dar nu am avut emoții. Am ajuns la stadion, am luat microfonul și am vorbit. Nu am simțit niciun fel de stare emotivă. Abia după ce s-a terminat partida am transpirat dintr-odată și mi-am spus: "Bă, tu ai ajuns la Steaua. Îți dai seama, e ceva incredibil!”.
- Au urmat apoi sute de meciuri, sute de goluri anunțate...
- Au urmat foarte multe meciuri, partide în cupele europene, amintiri incredibile, interacțiuni cu oameni dedicați fotbalului. Sunt lucruri care nu se pot uita. La final cred că aș scrie o carte despre această etapă importantă din viața mea numită Steaua.
- Ce meciuri speciale v-au rămas în minte?
- Meciurile speciale sunt toate în care câștigăm. Victoriile pe care Steaua le obține, indiferent dacă sunt într-un cadru mai neimportant, precum cele cu echipele din subsolul clasamentului, sau dacă sunt în cupele europene, aduc aceeași bucurie. Însă mi-a rămas în suflet un meci care m-a bucurat enorm, cel cu Galatasaray din Ghencea, când Bănel Nicoliță a marcat golul victoriei și al calificării în grupele Ligii Campionilor. Nu mă întreba de ce, așa am simțit atunci și așa simt și acum.
- Care e jucătorul preferat căruia să-i strigați numele atunci când anunțați un gol?
- Nicolae Dică. Era jucătorul care îmi plăcea foarte mult, un fotbalist tehnic, gleznă fină, execuții fabuloase. Îmi plăcea pentru că era fotbalistul pe care când îl vedeam în teren eram convins că echipa nu poate să piardă.
- Vreo gafă majoră ați făcut?
- Am făcut mai multe, Cătălin Făiniși le știe mai bine. Nu ai cum să nu greșești. Nu mi-a rămas nimic întipărit în minte, dar cu siguranță am făcut.
- Cum vă pregătiți pentru un meci al celor de la FCSB?
- Pe drumul de la Ploiești la București nu vorbesc nimic. Mă gândesc cum ar putea să fie meciul, câte lume va fi pe stadion, ce aș putea să zic, ce mesaj să transmit suporterilor. Sunt partide mai importante, care mă țin în priză cu 2-3 zile înainte. De exemplu, dacă diseară e meci cu Dinamo și plec de la 13:00 de acasă, de la 10:00 la 13:00 ascult B.U.G Mafia. Mă inspiră, mă trimite într-o zonă de concentrare și îmi place mult B.U.G., mai ales înaintea meciurilor importante.
- Spuneți că nu vorbiți deloc până la București. Când ajungeți în Capitală ce faceți?
- Ajung la stadion, merg în biroul media, unde vorbesc cu ofițerul de presă. Mi se transmite ce am de făcut. Apoi sunt atent și concentrat la ce am de făcut. Prezentarea echipelor, mesajul pentru suporteri, mesajul de întâmpinare pentru cei care participă la meci. Aștept golurile, care sunt cele mai importante.
- Discursurile vi le scrieți singur?
- Da, mi le scriu singur sau le fac pe loc, atunci când am inspirație.
- Vi le verifica cineva înainte?
- Discursurile pe care le scriu i le transmit lui Cătălin Făiniși, e normal. Se uită, le discutăm împreună dacă e cazul, apoi le transmit publicului.
- Vi s-a impus vreodată vreun discurs?
- Niciodată nu mi s-a impus nimic, niciodată nu mi s-a spus că trebuie să șterg o frază sau să pun anumite cuvinte în plus la ceea ce am scris.
- Ce simțiți că puteți îmbunătăți profesional? - Întotdeauna e loc de mai bine. Văd pe YouTube comportamentul altor crainici din Europa. Îmi place cel de la Milan (n.r. - Germano Lanzoni), foarte mulți m-au comparat cu el pentru că avem același timbru, aceleași reacții la goluri. Îmi mai plac crainicii de la Real Madrid, Bayern, Fenerbahce. Încerc de fiecare dată să fiu fără greșeală.
Florin Ghencea, pe fostul stadion „Steaua”- Vreau să vorbim puțin despre perioada din 2014-2015, atunci când echipa a pierdut marca și palmaresul. Ce ați simțit în acel moment?
- În momentul în care Statul Român, printr-o entitate a sa, urmărește să renaționalizeze un lucru nu poate decât să îți aducă în suflet o stare de revoltă. Nu mi se pare normal ca tu, stat, obligat fiind la un moment dat să renunți la clubul de fotbal deoarece e departamental, iar UEFA spune să renunți la cluburile departamentale, să vii și să spui „Nu, domnule, vrem să luăm clubul de fotbal înapoi pentru că e al poporului român”.
-Așa...
- Și acum simt revoltă. Haina militară, prin natura ei, este menită să unească, să-i aducă laolaltă pe toți cei care iubesc clubul Steaua. Unii care poartă haina militară în momentul de față nu au făcut altceva decât să dezbine, să aducă ură între grupurile de suporteri, ceea ce nu este OK.
- Mulți suporteri au plecat de lânga echipă în acel moment, unele legende la fel. Dumneavoastră ați rămas însă.
- Da, așa e. Au fost câteva meciuri foarte grele pentru că peluza aceea era goală. Eu când vin la stadion, primul lucru pe care îl fac e să mă uit la peluză. Când văd peluza populată simt o ușurare, e un sentiment greu de explicat. Nu te simți singur, pentru că e acolo cineva care te ajută și pe tine și ajută, în primul rând, echipa. E foarte important să ai suporteri alături de tine. Dar când vezi peluza goală nu mai este niciun farmec. Te simți inutil, de parcă ai venit degeaba la stadion.
- V-a afectat în meseria de crainic faptul că erau puțini spectatori atunci?
- Bineînțeles că te afectează când vezi stadionul gol, când nu auzi nicio încurajare, când nu vezi niciun steag sau torță în peluză. Nu doar ca announcer, dar și ca iubitor de fotbal. Contează mult să ai suporteri, să ai o galerie compactă care cântă din minutul 1 până în minutul 90, cum se întâmplă acum. Păi, ce a reușit să facă Mustață, să coaguleze niște mii de oameni într-o peluză și să cânte la unison, este fantastic. Nu cred că cineva poate face într-un timp atât de scurt un lucru atât de bun. Să convingă atâția suporteri că asta e Steaua și să vină la stadion. Când vezi peluza plină cum cântă și se comportă exemplar este fenomenal.
- Aveți și o relație specială cu Peluza Nord.
- Da. Trebuie să ai o relație specială cu peluza indiferent că ești crainic sau suporter. Peluza înseamnă sufletul și spiritul unei echipe. De acolo pleacă totul. Și jucătorul în momentul în care vede o masă de 4.000-5.000 de oameni care scandează numele echipei, eu zic că 20% din energia lui crește instantaneu. Îți dă o putere fantastică.
- A fost aceea cea mai grea perioadă la club pentru dumneavoastră?
- Da, a fost o perioadă tristă, nu neapărat grea. Veneai la meci și vedeai peluza goală. Apoi s-a construit o nouă galerie, „Peluza roș-albastră”, unde au încercat ei să facă ceva, au reușit la un moment dat. Apoi a revenit Mustață și lucrurile s-au întregit.
- Ajungem și la sezonul acesta în care echipa s-a întors în Ghencea după 8 ani de zile. Cum ați trăit acel moment?
- Era un film care se numea „Acasă la tata”. Așa a fost și întoarcerea pe Ghencea. Emoții care nu pot fi definite și explicate. Ați văzut coregrafia făcută de Peluza Nord, 30.000 de oameni care cântă la unison și care sar și scandează numele echipei. Asta înseamnă tot, tu nici nu mai contezi în momentul acela.
- De-a lungul anilor ați avut multe mesaje speciale înainte de meciuri, a fost cel de dinaintea meciului cu CFR cel mai important din punct de vedere emoțional?
- Mesaje emoționale au fost multe. Nu cred că acesta a fost cel mai important. Cele mai importante au fost acelea când publicul nu venea la stadion. Când publicul era "rupt" și nu înțelegea ce se întâmplă cu Steaua, unde e Steaua. Când publicul era amestecat în hârțogăraia unor personaje din MAPN și a judecătorilor care trebuiau să dea un verdict într-o speță care e atât de complicată. Acelea au fost cele mai grele mesaje. De bine, de rău, am reușit să trecem peste acele momente grele, iar Steaua strălucește din nou, așa cum a făcut-o odată.
- La meciul cu CFR nu ați mai avut acel dialog de la distanță cu peluza, când strigați „FCSB este...”, iar ei răspund „Steaua”.
- Cenzura face parte dintr-o înțelegere pe care clubul o are cu CSA pentru ca noi să nu mai pretindem și să nu folosim numele de Steaua indiferent de ce se întâmplă pe teren sau în afara lui. M-am autocenzurat tocmai pentru a nu face rău clubului.
- A fost trecut în acel contract acest lucru. Dar contractul nu se încheie atunci când cedați stadionul înapoi? La meciul cu Iași ați evitat chiar dacă s-a jucat pe Arena Națională.
- La meciul cu Iași am evitat să spunem că FCSB este Steaua pentru că urma meciul cu Craiova și trebuia semnat un nou contract.
- Iar acum, după meciul cu Craiova?
- Acum vom vedea ce se întâmplă, nu știu ce va fi după meciul ăsta cu Universitatea.
- Ce stadion preferați acum? Arena Națională sau Ghencea?
- Arena Națională a intrat în sufletul multor iubitori ai clubului Steaua. În istoria recentă, acolo am învins Chelsea, am eliminat Ajax Amsterdam, acolo am obținut niște rezultate foarte bune în cupele europene și în campionat. Am bătut Dinamo cu 5-2 în Cupă, cu 6-0 în campionat. Sunt amintiri care nu pot fi șterse atât de repede cu buretele. Ghencea reprezintă stabilitatea, Arena Națională e locuința nouă în ceea ce privește această echipă. Nu cred că trebuie lepădată una dintre ele. Ambele fac parte din existența acestei echipe și cred că va trebui să jucăm în continuare pe ambele stadioane.
- Ghencea este practic casa părintească?
- Da, exact. Casa părintească, te duci acasă, știi aerul ăla plăcut. Intri, simți că totul îți aparține, nimic nu îți este străin când te duci acolo. Arena Națională este casa nouă, cea din care ai reușit să pleci de foarte multe ori cu sentimente de bucurie.
- Mihai Stoica a zis că nu a simțit nimic la revenirea în Ghencea. Că nu i s-a mai părut nimic la fel.
- Eu am înțeles ce a vrut să spună Mihai Stoica, nu mai are aerul ăla romantic pe care îl avea acel Ghencea cu tribuna a 2-a liberă, sentimentul ăla de „old”. Când pășești pe noua Ghencea e altceva. E o construcție modernă, uluitoare și încerci să cauți printre lucruri. Știi cum fac mamele curat în cameră și aranjează tot, iar tu începi să cauți lucrurile. Așa e și cu noua Ghencea. Sentimentul rămâne, când te uiți la stadion tot timpul îți revine în memorie construcția veche, cea pe care te-a nins cu Villarreal, în care ai fost ud la meciurile cu Liverpool și Southampton, cu Valencia. Ghencea îți dă sentimentul de acasă.
{{text}}