Virgil Boglea, unul dintre avocații lui Mario Iorgulescu, susține că victima accidentului din 7 septembrie 2019 „era de 10 ori mai drogată” și că „practic, nici nu a fost vina lui Mario în producerea accidentului”.
- Pe 7 septembrie 2019, Mario Iorgulescu a mers la o petrecere la periferia Bucureștiului. Martorii audiaţi de procurori au declarat că, în jurul orei 3:00, s-a urcat la volan și a plecat spre Capitală.
- La intrarea în București, având 143 km/h, după cum au stabilit anchetatorii, a intrat pe contrasens şi a izbit o altă mașină. Automobilul era condus de Daniel Vicol, care a murit pe loc.
Luni, 11 septembrie 2023, la Curtea de Apel din București s-a încheiat procesul în care Mario Iorgulescu a fost judecat pentru provocarea unui accident rutier în care un bărbat și-a pierdut viața. Tribunalul București l-a condamnat inițial pe Iorgulescu Jr. la 15 ani și 8 luni de închisoare. Verdictul Curții de Apel urmează să fie comunicat pe 11 octombrie 2023.
La ultima înfățisare, avocații au contestat acreditarea Spitalului Elias pentru prelevarea probelor de sânge și au cerut schimbarea încadrării din omor în ucidere din culpă. La ieșire, Gino Iorgulescu a transmis că „fiul meu nu s-a drogat. Cine spune asta minte”.
Virgil Boglea, unul dintre avocații lui Mario Iorgulescu, vine acum cu o nouă versiune, în care susținecă victima a fost, în fapt, persoana drogată în seara de 7 septembrie 2019.
Virgil Boglea, avocatul lui Mario Iorgulescu: „Victima era de 10 ori mai drogată”
„Victima era de 10 ori mai drogată decât Mario. Era în Audi, nu în Dacia. S-au spus multe neadevăruri. Mario a fost linșat mediatic. Mario nu a fost vinovat nici măcar de accident. Ceea ce s-a prezentat în acest caz a fost în fapt un linșaj mediatic. Nu este oarecum necorespunzător adevărului, ci întru totul necorespunzător adevărului.
Mario nu era drogat! Procurorii și judecătorii știau și asta e grav din perspectiva sistemului de justiție. O persoană poate fi considerată drogată, dacă analizele de sânge ar evidenția asta. Există o expertiză extrajudiciară efectuată de un fost doctor la INML, specializat în rapoarte toxicologice, care după ce a studiat raportul a spus că tot ceea ce au relatat procurorii și judecătoarea de pe fond este nereal.
Lui Mario Iorgulescu, acea cantitate de substanță i s-ar fi găsit numai în urină, nu și în sânge! Au fost prelevate si probe din sânge, dar s-au găsit numai în urină! Nu se putea găsi numai în urină decât dacă proba ar fi fost contaminată.
Aici apar suspiciunile că acest proces a fost o manoperă brutală de condamnare a familiei Iorgulescu, probabil contra domnului Gino Iorgulescu”, a fost varianta susținută de Virgil Boglea la Radio Gold FM, citat de Fanatik.
Virgil BogleaBoglea este și avocatul Asociației Salvați Steaua și reprezentant al celor de la FCSB în procesul cu CSA.
Ce susține avocatul lui Mario Iorgulescu: „Instituția nu avea autorizație de prelevare a probelor”
„Prelevarea probelor s-a făcut nelegal, cap-coadă. Sunt trei condiții necesare la prelevarea probelor. Să existe un polițist prezent în momentul prelevării lor, să existe consimțământul persoanei de la care se face prelevarea și să fie prelevate de o unitate acreditată, potrivit legii. Nu s-a îndeplinit nici măcar una.
Instituția nu avea autorizare să facă prelevarea probelor, Mario era în pragul morții și nu-și putea da consimțământul și nici polițist nu era acolo. La alcool, pe cale de consecință, aceeași situație. Nici nu avea cum să aibă o alcoolemie cum au spus în raport. A mâncat înainte de a pleca la drum și nu se poate stabili decât în faza de excreție, nu absorbție.
În plus era coerent când a vorbit la telefon înainte cu puțin timp de accident. Lumea poate nu știe nici cum s-a produs accidentul. Mario, din instinct a tras spre stânga, iar pe mijlocul drumului era un scuar nesemnalizat, iar din acel scuar a fost aruncat pe sens opus.
Practic, nici nu a fost vina lui în producerea accidentului. Sunt camere de vederi care au înregistrat tot”, a concluzionat Boglea.
Datele cheie din dosarul lui Mario Iorgulescu, fugit în Italia + Mai are o condamnare cu executare
- La două săptămâni de la accidentul din 2019 în care a provocat decesul unui bărbat, Mario Iorgulescu a fost transferat de familie în Italia, de unde nu s-a mai întors.
- Expertiza tehnică a relevat faptul că în momentul impactului Mario Iorgulescu conducea cu o viteză aproximativă de 240 km/h.
- Mario Iorgulescu a consumat cocaină în ziua accidentului, conform expertizei medicale, probe recoltate la spitalul Elias. În momentul impactului cu autoturismul marca Audi condus de decedat, Iorgulescu jr. avea o concentrație de 1,96 g/l alcool pur în sânge la prima analiză și de 1,76 g/l alcool la cea de-a doua prelevare.
- Sub influența alcoolului și a halucinogenelor, Mario Iorgulescu a pierdut controlul automobilului Aston Martin pe care îl conducea. Bărbatul decedat avea doi copii, un băiat de 4 luni și o fată de 6 ani.
- Pe numele lui Mario Iorgulescu există un mandat de arestare și pentru alt caz. În 2021, fiul președintelui LPF a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate, loviri și alte violențe.
{{text}}