Jeonbuk, formația antrenată de Dan Petrescu, a fost învinsă de penultima clasată din Coreea de Sud, Gangwon, scor 1-3. „Bursucul” n-a mai câștigat de 5 etape și tremură pentru locul de play-off.
Criza se adâncește pentru Jeonbuk. Echipa lui Dan Petrescu a avut în această dimineață șansa de a întrerupe seria de 4 etape fără victorie, însă lucrurile nu au mers așa cum plănuia „Bursucul”.
Pe teren propriu, Jeonbuk a deschis scorul rapid, în minutul 6, prin Gustavo. Oaspeții au răsturnat scorul când jucătorii se pregăteau deja pentru pauză, în prelungirile primei părți, prin Vitor Gabriel și Galego.
Învinsă astăzi pe un teren inundat, Jeonbuk, echipa lui Dan Petrescu, e fără victorie de 5 etape
În a doua parte, la Jeonju a început o ploaie torențială. Treptat, gazonul a devenit îmbibat cu apă, iar spre finalul partidei a ajuns să fie de-a dreptul impracticabil. În aceste condiții, tot oaspeții au punctat, în minutul 75, prin Kim Dae-Won.
Jeonbuk nu a avut puterea să revină și a înregistrat o înfrângere surprinzătoare, a doua în ultimele 5 etape. Trupa lui Dan Petrescu nu a mai câștigat de pe 6 august și tremură acum pentru locul de play-off. Doar două puncte o despart în prezent de locul 7, ocupat de Daegu, care are un meci în minus.
{{text}}