Antrenorul român Dan Petrescu traversează o criză de rezultate cu Jeonbuk, ajungând, după 1-3 cu Gangwon, la cinci etape fără succes. „Mi-am dorit să joc fotbal agresiv, însă a fost dificil să umplu golul unor jucători care au absentat. Nici terenul nu ne-a avantajat”.
Dan Petrescu a suferit în această dimineață a patra înfrângere în campionat de când s-a transferat în Coreea de Sud. Antrenorul român și-a prelungit la cinci secvența de meciuri fără victorie la Jeonbuk Motors în K-League, după 1-3 împotriva penultimei clasate Gangwon. Rezultat care-i pune în pericol prezența în play-off.
„Bursucul" admite că echipa trece printr-o criză și că absențele unor piese importante au influențat rezultatul. Pe lângă ploaia torențială care a afectat serios terenul de joc.
Dan Petrescu despre probleme: „Nu am putut folosi pasele scurte"
„Așa cum am spus înainte de meci, am resimțit lipsa unor jucători. Sunt foarte decepționat, pentru că a fost primul meu eșec pe teren propriu de când mi-am început mandatul. Am condus, dar am pierdut pentru că nu ne-am putut baza pe unii jucători cheie. Am încercat să recuperăm deficitul în partea secundă, însă am pierdut și mai mult.
Am primit goluri și din cauza vremii nefavorabile. Mi-am dorit să joc un fotbal agresiv, numai că nu am putut folosi deloc pasele scurte și le-am spus să caute soluții de a construi cu baloane lungi. A fost greu să umplu golul unor jucători indisponibili.
Probabil vor fi mai multe schimbări în echipă în meciul următor", a declarat Dan Petrescu, potrivit Chosun Biz.
Jeonbuk a ajuns pe locul 5, cu 43 de puncte în 30 de etape, la doar două "lungimi" peste Daegu, ocupanta primei poziții de play-out.
13meciuri oficiale are Dan Petrescu pe banca tehnică a lui Jeonbuk Motors. Bilanțul este de 5 victorii, 4 remize și 4 eșecuri, golaveraj 17-13
Toți jucătorii trebuie să fie conștienți de criza echipei și să dea tot ceea ce pot pe teren. Trebuie să ne concentrăm pe meciurile rămase din campionat, Liga Campionilor Asiei și FA Cup
- Dan Petrescu, antrenor Jeonbuk Motors
{{text}}