Opinii   •   editorial

Ce a avut Simona de ascuns?!

Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de Ovidiu Ioanițoaia   —  duminică, 17 septembrie 2023

N-am crezut nicio secundă că Simona Halep s-a dopat. În adâncul sufletului nu cred nici acum, când atâtea s-au strâns împotriva ei, dar unele detalii, nu puține, m-au silit să nu mai fiu atât de sigur pe mine. Nu zic că ea a utilizat o substanță interzisă în mod deliberat, cu intenție. 

Presupun că a făcut-o pentru că a fost indusă în eroare. Atât că regulamentul e clar în această privință: indiferent cine l-a sfătuit să ia ce n-avea voie, ori chiar i-a dat, sportivul prins cu mâța în sac e considerat primul vinovat. El răspunde și el plătește.

Cine și ce i-a dat

În cazul Simonei se știe cine i-a recomandat suplimentele care au băgat-o în belea. Fizioterapeuta de la Academia Mouratoglou, dar numai după ce s-a consultat cu directorul Departamentului de pregătire fizică al academiei menționate, ba și, pe post de instanță supremă, cu Patrick Mouratoglou însuși. 


Cum aceștia i-au garantat că produsele respective nu prezintă niciun risc, campioana noastră le-a luat fără ezitare și fără teamă. Din păcate însă, unul dintre ele, cel cu colagen, fabricat de o firmă din Toronto, după cum va dezvălui Gazeta, era infestat cu Roxadustat, ceea ce au dovedit chiar experții Simonei. 

Inutil însă, deoarece Tribunalul Sport Resolutions a reținut în numele româncei o culpă ce i-a atras suspendarea pe 4 ani. Una pe care cea în cauză a anunțat că o va ataca la TAS, doar că specialiștii sunt mai degrabă sceptici că va izbuti să-i impresioneze pe judecătorii de la Lausanne.

Simona Halep Foto Imago

Cartea perdantă


Îmi închipui că ați auzit și dumneavoastră zvonul, cine nu l-a auzit?!, conform căruia nevasta lui Mouratoglou, geloasă și alertată că între soțul său și domnișoara Halep, de-acum divorțată, ar fi mai mult decât o relație profesională, i-ar fi strecurat Simonei în mâncare ceva care s-o compromită. Personal, exclud varianta. Slobodă pretutindeni, gura lumii vorbește vrute și nevrute.

Pe de altă parte însă, colaborarea cu Mouratoglou, antrenor și antreprenor cu aere de guru, nu i-a priit Simonei. Cunoscătorii, cei din anturaj, apreciază că s-a întâmplat așa din pricină că francezul nu s-a mulțumit s-o pregătească și s-o îndrume pe constănțeancă, el urmărind, și izbutind, mai mult decât atât. Mult mai mult. 

A pus monopol pe ea, a luat-o în stăpânire, a controlat-o în toate cele și a transformat-o în „păpușa” lui. Nu se mai ajungea la Simona decât dacă aproba Monsieur Patrick, iar acesta, de regulă, nu aproba, așa că Simona, poate exagerez, devenise inabordabilă.

Nu dezvolt subiectul, dar nici nu mă pot abține să nu scriu că asocierea cu Mouratoglou n-a însemnat o carte câștigătoare pentru Simona. Ruptă definitiv de compatrioții care o ajutaseră să urce până în vârful ierarhiei mondiale, între alții, de Virginia Ruzici și de Teo Cercel, Simona a părut că și-a pierdut busola. Ori chiar și-o pierduse. 

Pe merit, grație talentului și muncii, ajunsese bogată, multimilionară în euro. Doar că banii, îmi cer scuze, nu te fac automat nici mai deștept, nici mai fericit.

Dovezi, nu suspiciuni

Mai departe, recunosc că m-a surprins neplăcut, ca să nu apelez la cuvântul șocat, informația din The Guardian că ITIA ar fi precizat, cu trimitere la turneul de la Wimbledon 2022, că au existat "Motive solide de suspiciune, dar nu suntem confortabili cu ideea unui dopaj cert". Precizări pe care Sport Resolutions le-a respins. 

Îmi mai cer o dată iertare, dar o asemenea formulare e inacceptabilă, ba chiar scandaloasă, pentru că nu-i normal să acuzi pe cineva, iar să-l pedepsești și mai puțin, numai în baza unor suspiciuni. 

Într-o lume cu scaun la cap, cât mai e așa lumea de astăzi, îți trebuie probe incontestabile ca să condamni pe cineva, nu merge cu bănuieli, cu păreri, cu presupuneri. Iar avocații Simonei, nu neapărat cei îmbrăcați în robe, exact asta acuză, lipsa unor dovezi plasate în afara oricărui dubiu.

Unde n-are apărare!

Concret, am început să mă îndoiesc de sinceritatea Simonei și să am dubii privind dreptatea ei în clipa în care am aflat că a trecut sub tăcere, ca și când n-ar fi existat, suplimentele incriminate. 

Despre care n-a pomenit nimic, nici măcar un cuvințel, nici când a completat formularul doping din anchetă și nici în cursul interviului cu reprezentanții ITIA! M-am întrebat atunci, și mă întreb și acum, ce a determinat-o să procedeze așa căci nu-i de crezut, chiar nu e, că a uitat să se refere la un detaliu-cheie?!

Și-atunci, cu tot respectul pentru fabuloasa carieră a Simonei și pentru cele 23 de titluri WTA cucerite de ea înainte de a-l întâlni pe Patrick Mouratoglou, mă văd obligat să admit că marea noastră campioană a mințit prin omisiune. Ori măcar a încercat s-o facă, asta nu mai e o presupunere, e chiar un adevăr de netăgăduit. Care, în ciuda părerii de rău, o lasă descoperită pe Simona și o pune într-o lumină proastă. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.