Fotbal   •   Liga 1   •   DERBY

„Gogoașă” în turneu » Si-a făcut apariția la un derby european, la 4 zile după ce fusese în rol negativ la meciul naționalei

Andrei Preda „Gogoașă”, prezent la Inter - Milan / Sursă foto: Facebook

Articol de David Marinescu   —  duminică, 17 septembrie 2023

În „concediu” autoimpus în Superligă, după ce s-a numărat printre cei care au decis ca Peluza Sud '97 să nu-și mai facă apariția la meciurile lui FCU Craiova, Andrei Preda, zis „Gogoașă”, a fost prezent sâmbătă seara pe „Meazza”, la Derby della Madonnina. Controversatul ultras a plecat la Milano la scurt timp după ce fusese în rol negativ la România - Kosovo

În urmă cu două luni, ultrașii din Peluza Sud '97 au decis să-și suspende activitatea și să nu-și mai facă deloc apariția la meciurile lui FCU Craiova.

Oficial, motivul invocat a fost pierderea procesului pentru palmares, deși alte voci au acuzat că suporterii și-au luat mâna de pe echipă după ce patronul Adrian Mititelu și-a încheiat socotelile cu liderii peluzei, Preda numărându-se printre vocile importante din P.S.'97. 

„Gogoașă” on tour. Andrei Preda a plecat la Milano, după ce a fost în rol negativ la meciul naționalei


Chiar dacă a contribuit semnificativ la ieșirea Peluzei Sud din viața lui FCU Craiova, „Gogoașă” face ce face și tot apare în prim-plan. 

Acesta a fost surprins pe stadion la meciurile Farului, în contul unei prietenii pe care oltenii o au cu ultrașii „marinarilor”, a fost în mijlocul evenimentelor la România - Kosovo, meciul întrerupt din cauza banner-ului cu „Kosovo e Serbia”, pentru ca în week-end să decoleze spre Italia. 

Mare fan al lui AC Milan, Andrei Preda a urmărit alături de ultrașii „diavolilor” înfrângerea usturătoare suferită în fața lui Inter, 1-5. El s-a filmat în momentul scenografiei afișate de suporterii Milanului, a împânzit orașul cu însemne ale ultrașilor craioveni și  a adus în Italia și un steag al unei brigăzi din Peluza Sud, Praetoria '05”. 

Imagine postată de „Gogoașă” de la Milano

Dacă statul român în care trăiesc spune că Kosovo e Serbia, unde e problema cu bannerul nostru?! Acest meci nu trebuia jucat!



- Andrei „Gogoașă” Preda, ultras

Citește și alte știri de actualitate: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.