AS Roma a „spart gheața” în noul sezon și a făcut-o de o manieră impresionantă. Formația antrenată de Jose Mourinho a „zdrobit-o” pe Empoli, pe Olimpico, scor 7-0. Răzvan Marin a fost rezervă neutilizată.
Roma lui Mourinho nu cunoscuse gustul victoriei până în etapa a patra, însă a bifat primul succes stagional în fața propriilor fani, contra lui Empoli, formația la care Răzvan Marin a rămas pe bancă tot meciul.
Formația „capitolini” și-a refăcut golaverajul și a înscris de șapte ori în poarta albanezului Etrit Berisha, într-o victorie care merge direct în statisticile celor două echipe.
Gazdele conduceau cu 2-0 încă din minutul 8, după reușitele lui Dybala și Renato Sanches. Scorul a căpătat proporții în minutul 35, când Grassi și-a înscris în proprie poartă. Partida a curs într-o singură direcție, iar Empoli s-a prăbușit complet în repriza a doua.
Argentinianul Dybala a făcut „dubla”, iar pe lista marcatorilor au mai apărut și Cristante, vedeta Lukaku și Gianluca Mancini.
Empoli, cea mai dură înfrângere din istoria A
Roma n-a fost deloc departe de cel mai clar succes înregistrat în istoria clubului. În sezonul 1929-1930, romanii o învingeau pe Cremonese cu 9-0!
Alte victorii la scor-fluviu din istoria Romei: 8-0 cu Napoli, în sezonul 58-59 și 8-0 cu Padova, tot în ediția 1929-1930 din „Il Calcio”.
În ceea ce o privește pe Empoli, e cel mai sever eșec din toate timpurile în prima ligă! „Gli Azzurri” mai pierduseră cu 0-7, însă în Serie B, în sezonul 1948-1949, în fața celor de la Delfino Pescara.
{{text}}