Fotbal   •   Liga 1   •   Farul - FCSB 0-1

Elias Charalambous a schimbat subiectul când a fost întrebat despre penalty-ul controversat: „Pentru mine asta contează”

Articol de Adrian Jitea   —  luni, 18 septembrie 2023

FCSB s-a impus în deplasarea cu Farul, scor 1-0. Elias Charalambous (42 de ani), antrenorul bucureștenilor, și-a felicitat elevii pentru atitudinea arătată și spune că nu a văzut bine faza penalty-ului care a decis partida. 

Elias Charalambous, după Farul - FCSB 0-1

„Atitudinea ne-a adus punctele astăzi. Eram foarte de faza penalty-ului, voi ați văzut mult mai bine la televizor. Nu pot da eu un verdict. Există VAR, arbitrul a dictat. Pentru mine contează doar că am câștigat meciul. Trebuie să arătăm în continuare această atitudine și spiritul de câștigător.

E foarte important că nu primim goluri. Suntem fericiți, dar nu e doar meritul fundașilor. Toată echipa contribuie. În acest moment, avem demonstrația că această formulă este bună. Nu avem timp să sărbătorim, joi avem iar meci. Trebuie să ne recuperăm.


Nu mă gândesc la toate meciurile, doar la cel cu Hermannstadt. Nu știm de ce surprize putem avea parte”, a spus Elias Charalambous la Orange Sport. 

Elias Charalambous a vorbit și despre situația a doi fotbaliști, atacantul Andrea Compagno, schimbat la pauză, și fundașul central Siyabonga Ngezana, avertizat devreme în partidă: 

  • ...despre Compagno: „El muncește des pentru restul echipei, pentru a crea spații. El ține mereu fundașii, contribuie la joc și când nu marchează. Ușurează munca celorlați. Noi, antrenorii, vedem uneori lucruri pe care oamenii de acasă nu le văd”
  • ...despre Ngezana: „Dacă fiecare jucător ar fi schimbat după cartonașul galben, unde am ajunge? AM vorbit la pauză cu el, i-am spus să fie grijuliu. Cartonașele fac parte din joc”.

VIDEO. Faza penalty-ului dictat ușor de Sebastian Colțescu în Farul - FCSB


Citește și alte știri despre Farul - FCSB:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.