Antrenorul lui PAOK, Răzvan Lucescu (54 de ani), a dat vina și pe arbitraj pentru remiza albă din derby-ul cu Aris: „Dacă-l elimina pe Doukoure, Aris ar fi jucat în inferioritate în ultimele 30 de minute”.
PAOK n-a reușit decât o remiză, 0-0, în derby-ul cu Aris. Antrenorul Răzvan Lucescu nu și-a ascuns frustrarea, „sunt nemulțumit de rezultat”, și a arătat cu degetul inclusiv spre arbitrul întâlnirii, Tasos Papapetrou.
Răzvan Lucescu, antrenorul lui PAOK: „Aris trebuia să joace ultimele 30 de minute în inferioritate”
„Sunt aici de opt ani, nu sunt prost. Înțeleg ce se întâmplă. Acest arbitru a venit aici pentru ca meciul să se încheie 0-0. Dacă ar fi scos cartonașul roșu când trebuia, Aris ar fi jucat ultimele 30 de minute în inferioritate.
E o echipă de calitate, a venit să se apere și meciurile împotriva unui astfel de adversar pot fi decise de un astfel de moment”, a comentat antrenorul lui PAOK.
Arbitrul le-a spus celor de la PAOK că nu-și mai amintește faza
Răzvan se referă la un fault de „galben” comis de Doukoure (Aris), care mai primise un avertisment, în minutul 22. „Centralul” Papapetrou a dictat cuvenita lovitură, însă n-a mai dus mâna la buzunarul cu cartonașe.
La final, șefii lui PAOK i-au cerut socoteală, însă, potrivit ofițerului de presă al clubului, Kyriakos Kyriakos, arbitrul le-a spus că nu-și mai aduce aminte faza!
Tasos Papapetrou, arbitrul întâlnirii PAOK - Aris. Foto: paokfc.gr
Răzvan Lucescu, antrenorul lui PAOK: „Ne-a lipsit posesia în zona careului advers”
Antrenorul lui PAOK este însă de acord că nici echipa lui n-a prins cea mai bună zi. „Ne-a lipsit posesia mingii în zona careului advers. Am controlat meciul, dar în ultimii 20 de metri nu am luat cele mai bune decizii la finalizare”, a comentat Lucescu junior.
{{text}}