Fotbal   •   Liga 1   •   DEZVĂLUIRI

Costin Ștucan povestește un episod cu Gigi Becali: „Marele credincios trimitea buldozerul să dărâme gardul unei mănăstiri”

Articol de Sergiu Alexandru   —  luni, 18 septembrie 2023

Costin Ștucan, jurnalistul Gazetei, a rememorat un episod șocant cu Gigi Becali în podcastul "SportCast cu Sile", realizat de Silviu Tudor Samuilă, moderator la Orange Sport și editorialist GSP.

În timpul dialogului, Costin Ștucan a adus în discuție un episod care-l are în prim plan pe omul de afaceri, povestind cum acesta, deși spune că se consideră o persoană religioasă, a încercat să dărâme o biserică.

Costin Ștucan: „Marele credincios Gigi Becali trimitea buldozerul să dărâme gardul unei mănăstiri”

„Domnul de la palat văd că are probleme cu toată lumea. Dar nu se uită deloc la el în curte. 


Este marele creștin care și-a embosat cruci pe toate hainele și care trimitea buldozerul să dărâme gardul unei mănăstiri. Acest domn, pentru terenul de sub o mănăstire, a trimis buldozerul să dărâme gardul. Era o mănăstire de maici. Deci marele credincios Gigi Becali dărâmă gardurile bisericilor pentru a le lua terenul! 

Acesta e credinciosul Gigi Becali, pentru cei care nu știu. Iar acest credincios are mari probleme dacă cineva îl critică. E un mare rău pentru fotbalul românesc, deși aud că mulți spun că el a ținut Steaua în viață. E un mare rău, mare de tot”, a povestit Costin Ștucan.

Episodul a avut loc în octombrie 2008. Atunci, Becali voia să pună mână pe terenul pe care se află Mănăstirea Christiana, situată pe Șoseaua Pipera. Terenul era valorat la 30 de milioane de euro, având o suprafață de 15.000 de mp. Atunci, măicuțele s-au trezit cu buldozerele la mănăstire, existând ulterior și o plângere la Poliție pe numele lui Becali.

Potrivit evz.ro, Becali susținea că are o hârtie din 1999 prin care era proprietarul terenului, deși Guvernul atribuise terenul către mănăstire în 1997.


În aprilie 2017, Becali a dat în judecată Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Arhiepiscopia Bucureştilor și Mănăstirea Christiana, dar a renunțat după un an la proces.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.