Sporturi   •   Tenis   •   HALEP, SUSPENDATĂ

„Dincolo de pedeapsă, rămâne ceva” » Verdict din fruntea sportului românesc despre lupta care o așteaptă pe Simona Halep

Simona Halep a fost suspendată patru ani din tenis, dar încă speră că pedeapsa îi va fi redusă / FOTO: Raed Krishan

Articol de Remus Dinu   —  luni, 18 septembrie 2023

Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, își manifestă sprijinul total față de Simona Halep, dar recunoaște că pentru sportiva din Constanța abia acum începe cea mai grea bătălie, și anume „lupta pentru moralitate, cel mai greu de câștigat și de păstrat”.

Suspendată patru ani după ce a consumat roxadustat, o substanță interzisă, Halep va continua cazul la TAS, unde încă speră că pedeapsa îi va fi redusă. Covaliu a vorbit cu realism despre ce o așteaptă pe Simona la Curtea de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

„Lupta Simonei este una dificilă după suspendarea primită. Este un moment dificil acum pentru ea. Decizia ITIA de a o suspenda patru ani poate fi atacată prin recurs la TAS, iar Simona a şi anunţat că va face acest lucru.

Însă, din cazurile anterioare, cel mai bun lucru care i se poate întâmpla este să primească o reducere a pedepsei”, a afirmat Covaliu. 


Mihai Covaliu: „Dincolo de pedeapsă, rămâne lupta pentru moralitate”

Președintele COSR a continuat: 

„Cariera sa sportivă are, însă, mult de suferit şi depinde în primul rând de ea dacă va reveni din nou pe teren. Noi ne dorim să o revedem pe terenul de tenis, acolo unde a făcut istorie. Se ştie că sportul mondial a declarat de mult zero toleranţă pentru dopaj. 

Dincolo de pedeapsă, rămâne lupta pentru moralitate, cel mai greu de câştigat şi de păstrat. Ştiu că Simona va lupta până la capăt”, a spus Mihai Covaliu, potrivit ziare.com


Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu

Ion Țiriac, ferm pe poziții: „I-aş da pe toţi în judecată”

Ion Țiriac, un apropiat al lui Halep, i-a dat un sfat jucătoarei din Constanța. El crede că Simona trebuie să-i dea în judecată pe cei care i-au recomandat suplimentul, dar și pe judecători pentru că nu au grăbit judecarea cazului. 

„Ce rămâne de făcut? Eu aș da în judecată pe toată lumea! Dar pe toată lumea! A fost un an de întârziere. De ce? Cum? Iar cei care mi-au dat suplimentul să-și asume responsabilitatea. N-ai cum! 

Dar pentru un proces la New York trebuie să pui deoparte 5 milioane de dolari. Sigur! E viața ei, iar cei care s-au jucat cu ea ar trebui să fie responsabili. Un sportiv de talia lui Halep a câștigat bani pe teren. Dar, în mod normal, câștigă 80% din venit din afara tenisului. Cu acest om, care și-a câștigat meritele, ce se întâmplă în viitor?", a spus Ion Țiriac, citat de digisport.ro.

VIDEO Cosmin Hodor, fostul PR al Simonei Halep, e consternat de pedeapsa primită de româncă

Citește și alte știri despre Simona Halep:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.