Galeria lui Lazio a afișat un mesaj special înaintea meciului cu Atletico Madrid, din grupa E a Ligii Campionilor.
Diego Simeone a îmbrăcat 4 sezoane tricoul lui Lazio. A făcut parte din ultima echipă a romanilor care a cucerit titlul în Serie A, în sezonul 1999/2000.
Diego Simeone, primire specială pe Stadio Olimpico
Suporterii nu au uitat contribuția lui „Cholo” și i-au dedicat astăzi un mesaj special. Au afișat în peluză textul: „Roma și Lazio vor fi mereu casa ta. Bine ai revenit, Cholo, campionul nostru!”.
FOTO: Twitter @IFTVofficial
Vizibil emoționat, antrenorul argentinian s-a îndreptat către peluza lui Lazio, a aplaudat și și-a dus mâna la inimă.
Simone a vorbit și în conferința premergătoare partidei despre relația specială pe care o are cu suporterii lui Lazio:
Mă bucur că Lazio s-a întors în Liga Campionilor. Am piele de găină de fiecare dată când mă întorc în locurile frumoase ale carierei de jucător. Aici sunt niște suporteri care m-au adoptat și m-au iubit din prima zi. Am obținut multe victorii frumoase în acea perioadă, sunt multe amintiri minunate. Le mulțumesc pentru afecțiunea pe care mi-au oferit-o
- Diego Simeone, antrenor Atletico Madrid
Lazio și Atletico Madrid fac parte din grupa E a Ligii Campionilor. Le mai au adversare pe Feyenoord și pe Celtic.
{{text}}