Manchester City a stabilit un nou record în Champions League, competiție pe care a câștigat-o în premieră sezonul trecut.
Echipa lui Pep Guardiola (52 de ani) a început noua stagiune în Champions League cu vizita campioanei Serbiei, Steaua Roșie Belgrad, pe care a învins-o cu scorul de 3-1.
„Cetățenii” au stabilit un nou record în cea mai tare competiție intercluburi, cele mai multe șuturi către poartă în prima repriză a unui meci din cea mai importantă competiție intercluburi de când Opta a început să colecteze date, sezonul 2003/2004.
Manchester City a stabilit un nou record în Champions League
Manchester City a expediat 22 de șuturi spre poartă în prima repriză, dar adversarii au intrat în avantaj la cabine, după golul marcat din unica ocazie creată.
Trupa lui Guardiola a reușit să întoarcă scorul rapid prin Julian Alvarez (23 de ani), care a marcat în minutele 47 și 60, iar tabela a fost închisă de Rodri (27 de ani) în minutul 73.
„Cetățenii” au expediat în total 37 de șuturi, dintre care 16 pe spațiul porții.
N-a fost tocmai o seară perfectă pentru Guardiola, care a mai pierdut un jucător important. Bernardo Silva (29 de ani) a părăsit terenul în minutul 44 în urma unei accidentări și se pare că va lipsi cel puțin trei săptămâni.
Portughezul se alătură listei alcătuite din Kevin De Bruyne (32 de ani), Mateo Kovacic (29 de ani), John Stones (29 de ani) și Jack Grealish (28 de ani), care lipsesc deja de câteva săptămâni.
„Se pare că Bernardo va lipsi următoarele meciuri. Când îți lipsesc cinci jucători foarte, foarte importanți este foarte dificil. Dar așa se mai întâmplă uneori, trebuie să ne descurcăm. Nu putem avea buget să transferăm 55 de jucători, ar fi un haos total” a declarat Guardiola la finalul meciului.
- Articol de Alexandru Stanciu
{{text}}