Liga 1

L-a lăsat pe Sebastian Colțescu să greșească, iar acum a primit delegare de la Kyros Vassaras! Marcel Bârsan deschide etapa din SuperLigă

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea  —  joi, 21 septembrie 2023

Arbitrul Marcel Bârsan (41 de ani) a fost delegat de Comisia Centrală a Arbitrilor la primul meci al etapei #10. Acesta va conduce confruntarea dintre FCU Craiova și Oțelul, după ce etapa precedentă a fost arbitru VAR la meciul lui Sebastian Colțescu, Farul - FCSB 0-1.

Marcel Bârsan n-a intervenit la penalty-ul inventat de Sebastian Colțescu la contactul dintre Tudor Băluță și Adrian Șut, iar CCA a închis ochii și l-a premiat pe „centralul” din București cu o delegare.

În minutul 55, mingea a ricoșat din Tudor Băluță la Adrian Șut. În duelul pentru minge, cei doi s-au ciocnit, piciorul drept al lui Șut în piciorul stâng al lui Băluță. Duelul este ușor și nu este clar cine l-a inițiat.

Plasat excelent, la 4 metri de fază, fără vreun obstacol pe traiectorie, „centralul” Sebastian Colțescu a dictat penalty fără să ezite. Adrian Șut s-a prăbușit pe gazon și a acuzat un contact puternic. Arbitrii din camera VAR, Marcel Bârsan și Cristina Trandafir, nu au intervenit.

>

Așadar, Marcel Bârsan (41 de ani) a fost anunțat că va conduce vineri, de la ora 18:00, duelul din Bănie dintre FCU Craiova și Oțelul Galați.

Bârsan va fi ajutat la cele două tușe de Mircea Grigoriu și Ionuţ Bobe, ambii din București. În camera VAR se va afla Bogdan Dumitrache. Asistent a fost ales Cristina Trandafir, cea care i-a fost asistent VAR chiar lui Bârsan la meciul de la Ovidiu.

În meciul de la Ovidiu, Gică Hagi a protestat vehement. S-a năpustit asupra arbitrului de rezervă Bogdan Dumitrache, apoi a cerut explicații și din partea lui Sebastian Colțescu. L-a întrebat de ce nu a mers să verifice faza la monitorul VAR montat la marginea careului.

În actualul sezon, Bârsan a comis o eroare gravă la meciul Petrolul - U Cluj, 1-1. În minutul 57 nu a dictat lovitura de la 11 metri pentru Petrolul, după hențul făcut în careu de Pițian, iar penalty-ul s-a acordat după consultarea VAR.

Match Preview FCU Craiova - Oțelul Galați

>

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.