Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Becali n-a glumit: urmează o schimbare RADICALĂ la FCSB!

Gigi Becali, patron FCSB

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu   —  joi, 21 septembrie 2023

Gigi Becali, patronul FCSB, și-a schimbat principiul despre alcătuirea lotului, acum nu mai caută jucători din campionatul nostru. El nu a glumit, agentul Florin Vulturar chiar va pleca în Africa de Sud peste două săptămâni, după care va merge în Brazilia în căutarea unor jucători.

FCSB va înceta să mai fie o echipă formată în majoritate din români, chiar dacă Becali a tot investit în centrul de tineret în anii aceștia. Gigi vrea să-și facă acum o formație afro-sud-americană.

El a spus într-una dintre zilele trecute că-l va trimite pe Florin Vulturar, un impresar care îi este și fin, în Africa de Sud. Călătoria vizează descoperirea altor fotbaliști buni, după ce Gigi a ajuns să fie încântat de Ngezana, fundașul central sud-african pe care l-a cumpărat în vara aceasta de la Kaizer Chiefs.

Planul a sunat amuzant așa cum l-a enunțat Becali: „Vulturar va merge în Africa de Sud ca să mai caute un vârf sud-african înalt de 1,90 și ortodox. Mi-am dat seama că sud-africanii ortodocși sunt foarte talentați”.


Internaționala FCSB

Realitatea e că Vulturar chiar va pleca în Africa de Sud peste două săptămâni. El n-o să caute un atacant neapărat, misiunea sa este să se uite după cei mai buni fotbaliști care pot fi aduși la FCSB, indiferent de posturi.

Gigi vrea, e drept, mai ales fundași africani și un vârf. Finul său va mai călători după aceea în Brazilia, de unde Becali speră să aducă mijlocași și extreme.

Cum a ajuns el la stabilirea acestor profiluri din fotbal? S-a lămurit că din România nu prea mai are ce să cumpere, nu există fotbaliști îndeajuns de buni pentru cupele europene, iar prețurile sunt, oricum, enorme. A încercat să-l aducă în vara aceasta pe Ștefănescu, de la Sepsi, în schimbul căruia oferise un milion de euro. Afacerea nu a putut fi realizată.


Becali a devenit apoi tentat de modelul pe care îl reprezintă Sheriff Tiraspol, o formație ce a ajuns în mod frecvent în grupele cupelor europene fără să aibă un buget imens și doar cu fotbaliști străini, mai ales cu africani.

Nici nu a mai vândut jucători

În anii recenți în care a insistat cu fotbaliști români, Becali nu a câștigat campionatul, iar în Europa ori a ratat grupele, ori le-a prins și echipa lui s-a făcut de râs acolo, a încasat zece goluri de la Silkeborg în două meciuri. 

De când l-a dat pe Man la Parma cu 11 milioane de euro, Gigi nu a mai realizat nicio afacere importantă, oricât și-a promovat jucătorii. Florinel Coman are o clauză de cinci milioane de euro și nu plătește nimeni suma aceasta, Olaru e în națională, și tot nu e ofertat.

„L-a văzut Vulturar”

Fascinația lui Becali pentru jucătorii străini a creat-o tocmai Vulturar, agentul pe care Gigi îl trimite în Africa de Sud. Patronul povestea că se afla în căutarea unui fundaș central și nu-l găsea. A plătit 600.000 de euro ca să-l cumpere pe Ngezana și a povestit cum a ajuns să dea atâția bani: 

„Vulturar mi l-a propus pe Ngezana. I-am spus lui MM să-l urmărească și el și MM a zis: «Băi Gigi, e prea bun!». Dacă e prea bun îl luăm!”. Africanul doar s-a antrenat o perioadă, a avut nevoie de un timp pentru adaptare, după care a ajuns să și joace.

VIDEO. Elias Charalambous a spus tot! Ce se întâmplă cu Djokovic, Pantea, Chiricheș și Băluță

Mai multe articole despre FCSB: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.