Ovidiu Hoban, 40 de ani, e noul antrenor de la academia celor de la CFR Cluj. Va pregăti echipa U16 a „feroviarilor”.
Ovidiu Hoban a spus „adio” carierei de fotbalist la finalul sezonului trecut, după 6 sezoane petrecute în Gruia. N-a stat mult departe de CFR, acum a revenit ca antrenor, la U16.
Ovidiu Hoban, antrenor la CFR Cluj U16
„Bine ai revenit în familia noastră, Ovidiu Hoban!
Vă anunțăm cu entuziasm că Ovidiu Hoban, fostul mare jucător al echipei noastre, revine la CFR Cluj într-o nouă postură, aceea de antrenor al Academiei noastre.
Alături de Cosmin Tilincă, un alt fost mare jucător CFRist, Ovidiu își va folosi expertiza sportivă dobândită în urma celor aproape 500 de meciuri jucate în cei 19 ani de activitate, pentru a-i îndruma și pregăti pe juniorii grupei U16 în a avea o carieră de succes!
Ne bucurăm, Ovi, că ești din nou în mijlocul familiei noastre și îți urăm cât mai multe reușite în noua ta carieră de antrenor”, a comunicat CFR Cluj în această seară.
5 date despre Ovidiu Hoban:
- 7 titluri de campion, două cu Hapoel Beer Sheva, alte 5 cu CFR Cluj
- 11 trofee în total, pe lângă cele 7 titluri de campion mai având o Cupă a României cu Petrolul Ploiești, o Supercupă a Israelului și două Supercupe ale României
- 30 de selecții la prima reprezentativă (un gol)
- 2 goluri și 2 assisturi a adunat în ultimă ediție din carieră, în 33 de partide
- 167 de meciuri a strâns în total la CFR Cluj, 9 goluri și 11 pase decisive
De-a lungul carierei, Hoban a evoluat la FK Klausen (Germania), U Craiova, FC Bihor, Gaz Metan, U Cluj, Petrolul Ploiești, Hapoel Beer Sheva și CFR Cluj.
{{text}}