Fotbal   •   Nationala   •   8 ZILE MAI SÎNT PÎNĂ LA EURO

Pe rînd

Articol de Viorel Tudorache   —  vineri, 30 mai 2008

Piţurcă este îngrijorat că Rădoi şi Chivu nu pot juca două meciuri consecutive, motiv pentru care îi pregăteşte pe Cociş şi Nicoliţă pentru Italia.

Victor Piţurcă îşi face griji în privinţa alcătuirii echipei la cele trei meciuri din “gru­pa morţii” de la Euro 2008. Selec­ţio­ne­rul a dez­vă­luit că doi oameni de bază de la mij­lo­­cul te­re­­nului se con­frun­tă cu pro­ble­me serioase din punct de ve­dere fizic şi me­di­cal. S-a referit la căpitanul Cristi Chivu şi la Mirel Rădoi, jucători pe care Piţurcă vrea să-i posteze în faţa apărării împo­triva Franţei, pe 9 iunie, alături de un alt închizător, Codrea. Problema se complică însă pentru partida a doua, cu Italia, progra­ma­tă pa­tru zile mai tîrziu. De ce?



Selecţionerul a explicat ce-l fră­mîntă, miercuri sea­ră, la emi­siu­nea Naşul de la B1 TV: “Am observat la antrenamente că pe Cristi Chivu îl doare umărul şi cînd aleargă. Pe Mirel Rădoi l-am între­bat miercuri dimineaţă dacă îl mai doare ge­nun­chiul, iar el m-a asi­gurat că nu mai are probleme. Nu ştiu însă dacă Rădoi şi Chivu pot re­zista două meciuri la rînd. Probabil vor fi schim­bări acolo, la mijloc, în parti­dele următoare”.



Cociş, rezervă pentru Chivu cu Italia



Dacă Piţurcă a spus într-adevăr ceea ce gîndeşte şi nu este vorba despre vreo nadă aruncată adver­sarilor, atunci trebuie să recon­si­dere planul tactic pentru con­frun­tarea cu campioana mondială, din 13 iunie. Cu cine? Cociş şi Nicoliţă sînt cam singurii jucători de travaliu care pot intra în calculele selec­ţionerului pentru substituirea lui Chivu sau Rădoi, respectiv Flo­ren­tin Petre, mijlocaş cu plămîn, dar ajuns la 32 de ani. De altfel, Pi­ţurcă a operat cîte două-trei schimbări în echipă şi la “dublele” din preli­mi­narii.



Mutu îşi revine



O altă problemă care îl preo­cu­pă pe Victor Piţurcă este ran­da­men­tul lui Adrian Mutu. “Pentru Adrian a fost mai greu, deoarece el a fost în SUA, unde i-a născut soţia, şi a avut dificultăţi de readaptare la fusul orar. Practic, abia de-acum încolo intră în normal!”.

SEPARAT



Aseară, “tricolorii” au avut programat un nou antrenament, încheiat cu un joc la două porţi. Victor Piţurcă a început să testeze deja formule în care Rădoi şi Chivu să joace pe rînd. La “galbeni”, posibilii titulari, au jucat: Popa (Stăncioiu) - Contra, Tamaş, Goian, Raţ - Cociş, Codrea, Chivu - Fl. Petre (D. Niculae), Marica, Mutu. Lobonţ a apărat dincolo, la “albaştri”, alături de Rădoi şi M. Niculae.

“Rădoi «înoată» pe teren. Pînă la me­ciul cu Franţa sper să prindă cea mai bună formă”

“Testele fizice care s-au făcut în Antalya arătau rău! Exami­narea de-acum e OK!”

“Lobonţ şi Popa au şanse aproape egale de a apăra la Euro”

Victor Piţurcă selecţioner România
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.