Liga 1

Dovada că Vassaras a mințit în comunicat pentru a-l acoperi pe Istvan Kovacs! La ce fază a inventat o decizie pe care „centralul” nu a luat-o

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu  —  vineri, 22 septembrie 2023

Zilele trecute, președintele CCA, Kyros Vassaras a ieșit public pentru a da explicații pentru prestațiile arbitrilor de la meciurile disputate în weekendul precedent.

A analizat inclusiv modul în care a condus Istvan Kovacs meciul dintre CFR și Petrolul, scor 1-0, meci în care "centralul" a fost acuzat că a avut o manieră pro-gazde și nu a acordat două lovituri de la 11 metri în favoarea oaspeților.

Vassaras a admis că Istvan a greșit doar la una dintre acestea, mai precis la faultul pe care Ajeti l-a făcut asupra lui Pedro.

În schimb, la al doilea moment, intervenția neregulamentară a lui Sava asupra lui Musi, a susținut că decizia a fost una corectă.

Explicațiile oferite însă în materialul video postat pe site-ul FRF conțin o minciună de care șeful CCA se folosește pentru a explica modul în care Kovacs a aplicat regulamentul.

Faza respectivă a fost oferită trunchiat de Vassaras și explicată cu o decizie pe care Kovacs nu a luat-o, de fapt, în teren.

Vassaras a explicat așa faza respectivă

În timpul executăriii unei lovituri de colț, arbitrul se plasează pentru a urmări două grupuri e jucători din interiorul suprafeței de pedeapsă. În timp ce mingea se îndreaptă spre centrul suprafeței de pedeapsă, doi jucători își dispută mingea în aer, iar arbitrul permite în mod corect continuarea jocului, deoarece nu există nicio abatere
- Kyros Vassaras, președinte CCA

Apoi, Vassaras explică și duelul dintre Sava și Musi, la care sărise balonul după duelul inițial din centrul. Iar părerea lui Vassaras a fost că nu se impunea penalty.

De fapt, lucrurile au stat complet diferit față de cum le-a prezentat Vassaras.

GSP a analizat feed-ul curat al transmisiunii și derularea evenimentelor în această fază demonstrează cum șeful CCA denaturează adevărul.

Fazele respective au fost analizate inclusiv de un fost arbitru FIFA, care a confirmat ceea ce ziarul a observat, și anume:

  • Vassaras a oferit explicații care nu sunt conforme cu realitatea din teren
  • Pe transmisia meciului se vede cum Kovacs fluieră și oprește jocul, după duelul dintre Sava și Musi. Dar nu pentru că rămăseseră căzuți doi jucători în careu, de la duelul aerian pe care Vassaras susține că "centralul" l-a apreciat corect, ci, de fapt, fiindcă Istvan a considerat că fusese FAULT ÎN ATAC!

Într-adevăr, duelul aerian din mijlocul careului e unul corect, nu se întâmplă nimic neregulamentar.

Totuși, Kovacs decide să fluiere, după ce are loc inclusiv duelul dintre Sava și Musi, dar cu mingea fiind încă în joc, în posesia clujenilor pe banda stângă. Acesta e momentul când oprește jocul!

Dovada că arbitrul a judecat fault în atac acel duel aerian, produs înaintea eventualului faul al lui Sava asupra lui Musi și despre care Vassaras susținuse în materialul video că arbitrul l-a apreciat ca fiind regulamentar, e modul în care se reia jocul după ce Istvan l-a oprit.

Nu se reia cu o minge de arbitru, așa cum ar fi fost normal, dacă decizia de întrerupere a jocului ar fi fost produsă doar de faptul că rămăseseră jucători la pâmânt, ci cu LOVITURĂ LIBERĂ PENTRU CFR, executată EXACT de pe locul în care avusese loc duelul aerian.

Concluzia: dacă Vassaras avea dreptate și "arbitrul a permis în mod corect continuarea jocului, deoarece nu există nicio abatere", atunci reluarea jocului ar fi fost făcută prin minge de arbitru. 

De fapt, s-a reluat prin lovitură liberă directă, deci Kovacs dictase fault în atac, invers față de cum a susținut șeful său în explicațiile publice!

Match Preview Rapid - CFR Cluj

>

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.