Liga 1

Pierdere importantă pentru Dinamo » Jucătorul suspendat pentru un gest stupid n-are înlocuitor!

Costin Amzăr, stânga jos / FOTO: GSP

Articol de Adrian Duţă  —  sâmbătă, 23 septembrie 2023

Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga de la Dinamo, a luat al patrulea galben din acest sezon în meciul pierdut cu Farul, scor 0-2, și nu va juca etapa viitoare, când „câinii” se deplasează la Galați pentru partida cu Oțelul (29 septembrie).

Cu Oțelul va lipsi cel mai probabil și Josue Homawoo, accidentat în debutul meciului cu Farul și înlocuit cu Răzvan Patriche.

Suspendarea lui Amzăr este o lovitură importantă primită de Dinamo, care nu are o dublură pentru postul de fundaș stânga. Cel mai probabil, acolo va juca Gabriel Moura, fundaș dreapta de meserie. „Câinii” vor trebui să găsească și un alt jucător U21, variante fiind Bani, Bordușanu sau gemenii Irimia.

Amzăr, suspendat pentru Oțelul - Dinamo

Amzăr este suspendat după ce a luat al patrulea galben din acest sezon, în meciul cu Farul. Fundașul stânga nu a fost iertat de arbitru după ce a simulat în careul „marinarilor”, în minutul 55. 

Simularea lui Amzăr, în duel cu Băluță, pentru care fundașul dinamovist a primit cartonaș galben

Amzăr a încercat să obțină un penalty într-un duel cu Tudor Băluță, a căzut și a rămas întins pe gazon, însă nu l-a convins pe arbitrul Szabolcs Kovacs, a protestat și a primit cartonașul galben.

Dinamo nu are dublură pe postul de fundaș stânga

Postul de fundaș stânga a rămas descoperit la Dinamo, iar antrenorul Ovidiu Burcă are o singură variantă, Costin Amzăr.

Asta după ce varianta Kevin Ciubotaru nu a mai semnat în cele din urmă cu echipa bucureșteană, deși s-a antrenat alături de lotul lui Burcă. Tânărul de 19 ani a mers în cele din urmă la o altă echipă din SuperLiga, FC Hermannstadt.

„Din câte știu, tatăl lui ar fi dinamovist și l-a îndrumat spre Dinamo. Acolo au întârziat lucrurile, dar asta nu ne privește pe noi. Nouă ne-a fost propus și ne-am interesat despre el, dar decizia să vină la noi a fost a lui. Este un copil talentat și în viitorul apropiat îl vom arunca și pe el în luptă. 

Are unele lucruri de pus la punct din punct din vedere tactic”, a explicat anterior Marius Măldărășanu, antrenorul lui Hermannstadt, pentru sport.ro.

VIDEO. Dinamo - Farul 0-2 / Ovidiu Burcă, conferință la finalul meciului: „Echipa a făcut un progres”

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.