Fotbal   •   Liga 1   •   SEPSI - FCSB 2-5

Festivalul de la Sf. Gheorghe » Liderul FCSB a dat o reprezentație pe terenul lui Sepsi, 5-2, cu Olaru MVP. Clasamentul actualizat

Articol de Cristi Preda (foto), Vlad Nedelea, Iosif Popescu (video), Cătălin Stroia   —  duminică, 24 septembrie 2023

FCSB a pus în scenă o „manita” pe terenul lui Sepsi, scor 5-2, în runda cu numărul 10 din Superligă. Darius Olaru a fost MVP-ul partidei. 

FCSB are victorii pe linie în ultimele 4 dueluri cu Sepsi, echipă ce de ani buni se dovedește o „nucă tare”, genul de adversar pe care nu ți-l dorești când ai nevoie de puncte. 

Chinuită de multe ori de covăsneni, FCSB a reușit să tranșeze cumva toate duelurile sezonului trecut.

Monotonia primelor minute a fost tăiată de torpila lui Șut. A recuperat o mingea în jumătatea adversă, apoi o bombă direct în plasa lui Niczuly. Un gol ce completează o serie de meciuri bune. Pentru că Șut e "metronomul" FCSB-ului, punctul de echilibru din echipă, și poate că ar fi cazul ca Edi Iordănescu să nu-l mai ocolească la acțiunea din octombrie.


VIDEO CU GOLUL. Darius Olaru, execuție superbă cu piciorul stâng pentru 0-2 în Sepsi - FCSB

Bucureștenii au rezolvat mare parte din meci în ceva mai mult de 600 de secunde. Torpila lui Șut a fost urmată, la 5 minute, de un alt supergol, cu Olaru la tir. De parcă emisiunea Eurogoluri s-a filmat la Sfântu Gheorghe. Două bijuterii, goluri de generic, distanță sensibil egală. De fiecare dată Niczuly a fost doar spectator. Fair-play, și câțiva dintre suporterii lui Sepsi au aplaudat recitalul.

La cum au curs lucrurile în prima repriză, probabil că nici dacă juca fără portar FCSB nu primea gol. După ce s-a desprins, FCSB a jucat economicos, să păstreze ce-a adunat. 


Sepsi a încercat mai mult, s-a trezit din pumni: Safranko a greșit cu o palmă ținta, apoi Varga a trimis cu capul, direct în bară. Parcă nimic n-a fost cu Sepsi în prima repriză, în ciuda terenului propriu.

Spectacol și după pauză în Sepsi - FCSB

Cu bagajele făcute, FCSB a gândit că a rezolvat meciul după 2-0 la pauză. Multe s-au întâmplat și spus în vestiarul lui Sepsi în cele 15 minute de odihnă. 

Pentru că pe teren a ieșit o altă echipă, trezită din KO, dar doar pentru un sfert de oră. O urmă care să aducă aminte faptul că Sepsi a fost cea mai aproape de grupele cupelor europene.

Varga și Safranko, al doilea la finalizare, au readus Sepsi în joc. Fază simplă, de manual: centrare din stânga în spatele stoperilor, reluare de atacant. Imediat, defensiva atât de lăudată a lui Sepsi a cedat iar. 

Olaru, pasă ce-a tăiat apărarea gazdelor, Coman, gol, singur cu Niczuly. Invers, la fel. S-a făcut 3-2 când Ngezana și Lixandru l-au pierdut pe drum pe Alimi. Gol și pentru Sepsi.

A fost o seară pe cinste, o bună reclamă fotbalului românesc, cu goluri care mai de care mai frumoase, cu driblinguri fine, cu devieri ce vor prinde viitoare promouri. Intrat după pauză, solid în joc, cu poftă de fotbal, Octavian Popescu s-a înscris în "hall of fame-ul" meciului. Shut down pentru Sepsi. Șnur de driblinguri, șut impecabil. 

Golul 4, apoi 5 pentru FCSB. Pentru că Djokovic a închis tabela într-o seară de fotbal total. Iar echipa lui Charalambous, chiar controlată de la distanță, arată că are calitate, că poate, că știe fotbal. A bătut deja 4 din cele 5 echipe ce anul trecut au fost în play-off. 

FINAL. Sepsi - FCSB 2-5 

  • Au marcat: Safranko 51', Alimi 60' / Ad. Șut 6', Olaru 11', Fl. Coman 57', Oct. Popescu 69', Djokovic 75' (pen.)
  • Click AICI pentru statistici
  • 7.000 de spectatori asistă la meci, număr oficial

În minutul 11, Olaru a primit o pasă de la Ovidiu Popescu, la marginea careului de 16 metri advers. Și-a făcut mingea pe piciorul stâng și a plasat perfect execuția, fără nicio șansă pentru Niczuly. 

Minutul 83 » Panțîru a revenit într-un meci oficial

Fundașul stânga Ionuț Panțîru a fost introdus în minutul 83, în locul lui Radunovic. Este primul lui meci oficial după o pauză de mai bine de doi ani. Pe 25 aprilie 2021 evolua într-un FCSB - Sepsi 1-2.

Minutul 74 » Djokovic transformă de la 11 metri 

Băluță e lovit în picior de Florin Ștefan, la marginea careului de 16 metri. „Centralul” Cătălin Popa dictează penalty, VAR-ul confirmă că a fost un contact în interiorul suprafeței de pedeapsă. Djokovic transformă.

Minutul 69 » Octavian Popescu, năucitor la golul de 2-4

Tavi Popescu, slalom printre Ninaj și Ciobotariu

Octavian Popescu se distrează cu Denis Ciobotariu și cu Ninaj și trage tare. Nicio șansă pentru Niczuly.

Minutul 60 » Alimi „l-a executat” pe Târnovanu

FOTO: Captură TV @Prima Sport 1 Image width:100

Radunovic greșește o pasă la jumătatea terenului. Alimi combină cu Matei, iar mijlocașul din Macedonia de Nord înscrie peste Târnovanu

Minutul 57 » Combinație-blitz între Olaru și Coman

Pasa lui Olaru spre Coman a deblocat totul / FOTO: Captură TV @Prima Sport 1

FCSB finalizează un contraatac-școală. Olaru pasează spre Coman, pe culoar, printre fundașii centrali adverși. Florinel nu ratează.

Minutul 51 » Safranko punctează pe contraatac

FCSB stă într-un presing avansat, cu 7 jucători în treimea adversă. E prinsă pe contraatac. Păun îl lansează pe Varga în flancul stâng, urmează o centrare în „gura” porții celor de la FCSB. Safranko îi ia fața lui Lixandru și marchează.

7 detalii remarcate de reporterul GSP la Sepsi - FCSB

Disputa de la Sf. Gheorghe dintre Sepsi și FCSB, din runda cu numărul 10 a Superligii, a oferit mai multe momente de fair-play.

Minutul 6 » Adrian Șut deschide scorul 

Adrian Șut a recuperat mingea în jumătatea adversă, profitând de neatenția lui Varga. Mijlocașul central al celor de la FCSB a avansat nestingherit până la 25 de metri de poarta lui Niczuly și a șutat tare, pe jos, lângă bară. 

A început partida de la Sf. Gheorghe. Aproximativ 7.500 de spectatori sunt prezenți. 

VIDEO. Galeria celor de la FCSB scandează „România, România!” înainte de meci

Sepsi - FCSB, echipe de start:

Sepsi: Niczuly - D. Ciobotariu, Kecskes, Ninaj, Fl. Ștefan - C. Matei, Alimi, Francisco Junior - Oroian, Safranko, R. Varga 

Rezerve: D. Moldovan - I. Gheorghe, Damașcan, Bălașa, Renta, Aganovic, Kallaku, Rondon, Debeljuh 

Antrenor: Liviu Ciobotariu 



FCSB: Șt. Târnovanu - Pantea, Ngezana, Lixandru, Radunovic - Ov. Popescu, Ad. Șut, Olaru - Miculescu, Compagno, Fl. Coman 

Rezerve: A. Vlad - V. Crețu, Panțîru, Haruț, Oct. Popescu, Cr. Ganea, Al. Băluță, Radaslavescu, Djokovic 

Antrenor: Elias Charalambous

  • Mihai Lixandru (22 de ani) a fost alegerea pentru înlocuirea lui Dawa, suspendat, în centrul defensivei. Pe banca de rezerve a oaspeților de află un fundaș central de meserie, Denis Haruț (24 de ani). Mijlocaș central la bază, Lixandru a fost lăudat de Mihai Stoica pentru polivalența lui.
  • Cristi Ganea (31 de ani) apare pentru prima oară în lot, la aproape 3 săptămâni de când a semnat cu FCSB.

Stadion: Sepsi Arena

Arbitru: Popa Cătălin (Piteşti - Argeş), A1: Neacşu George Florin (Câmpulung Muscel - Argeş), A2: Bîrdeş Romică (Piteşti - Argeş), Arbitru VAR: Andrei Florin (Târgu Mureş - Mureş), Arbitru AVAR: Artene Ovidiu (Vaslui)

UPDATE 20:00 » Attila Hadnagy, înainte de Sepsi - FCSB: „Suntem pregătiți!”

„În ultimele 4 meciuri am pierdut cu FCSB. Este o echipă foarte bună, pe merit pe primul loc. Se bate în fiecare an la campionat. Sper să jucăm bine. Ultimul meci, la Craiova, a fost slab. Din păcate, avem niște jucători care nu pot juca. A trecut Europa, ne-am odihnit. 

Au avut 5 zile libere jucătorii. La Craiova am dormit în primele 30 de minute. Suntem pregătiți acum! Toată lumea strânge puncte noi am stat pe loc. Și anul trecut am tremurat pentru locul de play-off, dar nu putem spune că ne este frică”, a spus Attila Hadnagy pentru GSP.ro. 

UPDATE 19:40 » FCSB a ajuns la stadion 

FCSB a ajuns la stadionul din Sfântu Gheorghe înainte de confruntarea cu Sepsi. 

Update ora 18:00 » Aproximativ 600 de bilete mai sunt disponbile

FOTO: Vlad Nedelea (GSP)

Cu 3 ore înainte de startul meciului, reporterii GSP prezenți la stadion informează că mai mulți suporteri așteaptă la case să își cumpere bilete. Aceștia au primit un mesaj clar de la cei care vând tichetele: „Dacă nu aveți card de suporter, nu primiți”.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.