Atletico Madrid a câștigat derby-ul cu Real Madrid, scor 3-1, în etapa #6 din La Liga.
Derby-ul madrilen de pe Metropolitano a început ideal pentru gazde. Atletico a deschis scorul în minutul 4 prin Morata, jucător trecut și prin curtea marii rivale. Atacantul a marcat cu capul, în stilul caracteristic, după ce s-a demarcat perfect de lângă Alaba. Omul cu pasa decizivă a fost Lino, fundașul stânga.
După 18 minute, publicul de pe Metropolitano a fost din nou în delir. De data aceasta a marcat Griezmann, tot cu capul, lăsat singur în careu de apărarea visătoare a lui Real Madrid.
Cu 5 mijlocași în teren, echipa lui Ancelotti a încercat să desfacă apărarea adversă, însă „albii” au fost prea lenți, iar jucătorii lui Simeone nu le-au dat deloc spații.
Din acest motiv, ocaziile oaspeților au venit prin șuturi de la distanță. Kroos a reușit să marcheze chiar prin acest procedeu, șut plasat și puternic la colțul scurt, pe jos, de la aproximativ 17 metri.
Atletico a dat 3 goluri cu capul
Doar câteva secunde trecuseră din repriza a doua și Atletico a marcat a treia oară, tot cu capul. Cine putea să înscrie? Nimeni altul decât specialistul de serviciu, Alvaro Morata. El a fost scăpat din nou din marcaj de Alaba și l-a învins pe Kepa fără probleme.
Real a încercat să revină tot prin șuturi de la distanță. Tchouameni și Rudiger au tras tare din afara careului, insuficient de bine plasat pentru a-i crea probleme lui Oblak. Slovenul a fost pus la încercare de Rodrygo, care a fost angajat bine bine în careu. Brazilianul nu a fost inspirat la finalizare și a trimis pe direcția portarului advers.
Clasamentul din La Liga
Real Madrid a căzut pe locul 3 după această etapă, pe care a început-o din postura de lider. „Albii” au 15 puncte, cu 5 mai multe decât rivala Atletico.
FINAL » Atletico - Real Madrid 3-1
- Live + Statistici
- Au marcat: Morata 4, 46, Griezmann 18 / Kroos 35
- Morata a marcat în poarta fostei echipei încă din minutul 4. A scăpat din marcajul lui Alaba și l-a învins cu o lovitură de cap pe Kepa, după centrarea perfectă a lui Lino. Al doilea gol al lui Atletico a venit tot cu capul. Griezmann a fost uitat în careu de apărarea „albilor” și l-a învins pe Kepa cu o execuție plasată
- Kroos a redus din diferență în minutul 35, cu un șut puternic, de la 16 metri, la colțul scurt
- Morata a făcut „dubla” după pauză, tot cu capul, scăpat din nou de apărarea adversă
Atletico - Real Madrid » Echipele de start
Real Madrid: Kepa - Vazquez, Rudiger, Alaba, Garcia - Valverde, Kroos, Camavinga - Modric - Bellingham, Rodrygo
Rezerve:
Antrenor: Carlo Ancelotti
Atletico Madrid: Oblak - Molina, Savic, Gimenez, Hermoso, Lino - Llorente, Koke, Saul - Griezmann, Morata
Rezerve: Grbic, Gomis, Azpilicueta, A. Correa, Depay, Galan, Kostis, R. Riquelme, Witsel
Antrenor: Diego Simeone
Stadion: Metropolitano
Arbitru: Javier Alberola Rojas
- Ancelotti a ales o formulă de start surprinzătoare, fără atacant. Real Madrid îi are în față pe Bellingham, mijlocaș, și Rodrygo, extremă
{{text}}