Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Explicații pentru schimbarea făcută de FCSB: „Nu cred că-l mai acceptă vestiarul”

Articol de Sergiu Alexandru   —  duminică, 24 septembrie 2023

Adus de FCSB în această vară, mijlocașul Damjan Djokovic (33 de ani) și-a pierdut în ultimele etape locul de titular. Iar Dănuț Lupu crede că există anumite probleme în vestiarul roș-albaștrilor. 

Croatul a început ca titular la FCSB, atât în preliminariile Conference League, cât și în primele 4 etape din Superligă. De atunci, a mai jucat doar o dată titular, în etapa a 7-a cu UTA, când a stat 77 de minute pe teren. Cu Poli Iași (etapa 6) a jucat 16 minute, cu Universitatea Craiova (etapa 8) a bifat 13 minute, iar cu Farul și în restanța cu Hermannstadt a intrat la pauză. Dănuț Lupu caută explicații pentru situația lui Damjan Djokovic.

Dănuț Lupu caută explicații pentru situația lui Damjan Djokovic 

Fostul mijlocaș de la Dinamo și Rapid a încercat să caute explicații pentru situația în care a ajuns Damjan Djokovic și crede că acesta are probleme de integrare. 


„El e și la final de carieră... A început foarte bine, dar nu știu, nu pot să-mi dau seama... E un jucător cu experiență, car încă mai poate să joace un an sau doi, dar nu știu ce e în interiorul echipei. 

Eu cred că nu îi convine atât timp cât e ținut rezervă. Ca jucător străin, trebuie să te accepte și ceilalți, iar eu cred că s-a întâmplat ceva de nu-l mai acceptă și ceilalți. Nu se mai simte el, nu cred că mai are chef să joace. S-a întâmplat ceva în vestiar. Când intri, trebuie să ai caracter și să demonstrezi că merită să joci, dar nu cred că-l mai acceptă vestiarul”, a spus Dănuț Lupu, potrivit Fanatik. 

VIDEO Totul despre Sepsi - FCSB 


Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.