Opinii   •   editorial

Bețe-n roate?!

Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de Ovidiu Ioanițoaia   —  luni, 25 septembrie 2023

Încă de la introducerea lui în 2022, noul format al Cupei României a stârnit rezerve. Obiecții. Deși FRF s-a fălit că a copiat viitorul sistem din Champions League, Cupei României i s-au găsit destule cusururi. 

Pe drept cuvânt, deoarece nu-i logic, ba e chiar aberant, să ierarhizezi cele 6 componente ale unei grupe în condițiile în care fiecare dintre ele întâlnește doar 3 din cele 5 adversare?! Pe ce bază să alcătuiești clasamentul și să-l iei de bun?!

Nu-i însă singurul reproș. I s-a mai imputat Cupei că ocupantele locurilor 1 din cele 4 grupe sunt favorizate întrucât devin automat gazde în "sferturi", că semifinalele se desfășoară într-o singură manșă, nu tur-retur etc. În stilu-i cunoscut, FRF n-a plecat urechea la critici. Știți vorba, câinii latră, ursul merge.

Actuala ediție prezintă un interes sporit. Cu atât mai mare cu cât câștigătoarea Cupei nu se va mai califica în preliminariile Conference League ca până acum, ci va merge direct în cele ale Europa League. Adică pe un palier superior, ceea ce le va îndemna pe participante să trateze mai atent competiția. Să n-o mai privească de sus, cum obișnuiau unele, preocupate mai ales de campionat.


În acest sens s-a revoltat fostul mare internațional Gică Popescu, președintele Farului, descoperind că echipa de pe Litoral, campioana en titre, urmează să susțină toate cele 3 meciuri din grupă în deplasare! Concret, la Voluntari, Buzău și Craiova, cu Universitatea.

Nu doar Farul se află într-o situație ingrată. Câte 3 drumuri le așteaptă pe FCSB (Oradea, Galați, Craiova, cu FCU 1948) și pe Sepsi (Sibiu, Hunedoara, Pecica). Teoretic, și pe CFR, numai că aceasta, pe lângă ieșiri la Alexandria și la București, cu Rapid, va întâlni pe U la Cluj, meci socotit afară.

Gică Popescu și Răzvan Burleanu

Înclin să-i dau dreptate lui Gică Popescu. Nu pentru că mi-ar plăcea să fiu avocatul celor mari, al celor puternici. Dar nu mi se pare normal să obligi la cheltuieli suplimentare și la o oboseală în plus tocmai echipele cu șanse reale la victoria finală. Dintre care Sepsi e deținătoarea la zi a trofeului. 


Ce se va întâmpla cu reprezentarea în Europa? Una sau mai multe dintre ele vor ajunge acolo și, pierzând, vor arăta cu degetul spre Casa Fotbalului. Cu suficiente argumente.

Nu pretind ca formațiile respective să fie avantajate, deși în străinătate se mai poartă, dar e fair să le bagi bețe-n roate?! Să le tratezi cu altă unitate de măsură, să le faci intenționat viața grea?! Răspunsul e la îndemâna oricui, ușor de ghicit.

Lăudând formatul adoptat de el, zice-se că opera unei firme olandeze, Burleanu se bate cu pumnii în piept, specialitatea casei, că acesta a crescut audiența TV și veniturile din sponsorizări. E posibil ca economic așa să stea lucrurile. Dar cum rămâne cu latura sportivă, ea chiar poate fi ignorată, lăsată de izbeliște?! Suntem la fotbal ori la comerțul cu bucata?!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.