Avertismentul

Accidentarea lui Dragoș Iancu dincolo de durere, emoție și poezie de stadion.

O imagine greu de privit. Cei nu prea mulți, sper, care au avut ghinionul să vadă momentul accidentării lui Dragoș Iancu știu despre ce vorbesc. Secvență obișnuită de fotbal. Intrarea prin alunecare a lui Țicu, banală la prima vedere. Adversarul căzut la pământ nu se ridică, doar își privește piciorul stâng. 

Camerele nu au cenzurat nimic și uneori poate e mai bine așa, să nu tranchilizăm durerea. Îi puteai vedea nedumerirea tânărului care peste 3 zile face 21 de ani, apoi uluiala însoțită de durerea atroce încă latentă, ca ochii unui monstru în întuneric. 

În prelungirea piciorului acoperit de jambieră o gheată care zace inertă, în unghi de 90 de grade. Suferința lui, în fine senzația noastră de rău fizic care se scurgea ca o otravă prin ecranul televizorului.

Așa să fie!

Verdictul preliminar a confirmat imaginile oribile. Fractură de peroneu la nivelul gleznei și smulgerea ligamentelor. Între timp, Dragoș Iancu a fost operat și speră că va juca din nou fotbal. Nu speră, este convins că o va face peste doar 3 luni. 

Optimismul poate fi o terapie excelentă pentru vindecare, dar nu ajunge. La capătul celor 5 ore de reconstrucție, medicul care l-a operat pe Dragoș Iancu a precizat că a fost o intervenție complicată. Când doctorii îți transmit că ai trecut printr-o operație complicată trebuie să fii prudent. Președintele sibian Dani Coman a tradus imediat prin "Așa cum a promis chirurgul, Dragoș Iancu va putea juca din nou fotbal!". Așa să fie!

Respectând adversarul

Vinovăția lui Țicu este dincolo de lipsa intenției de a-și anihila oponentul. Joci în așa fel încât să nu îi pui adversarului în pericol integritatea fizică. Punct. Sau poate punct și virgulă. Și integritatea psihică. O astfel de traumă se tratează nu doar la ortoped. 

Cum faci asta, cum adică îți ferești adversarul, domnule Țicu? Respectându-l, gândind că ești tu acolo la capătul tacklingului, al nefericitei forfecări. Lumea este fericită atunci "când fotbaliștii bagă materiale". Nu ar trebui. Acesta este cinism, nu bărbăție în joc.

Care este pedeapsa potrivită?

Cât trebuie suspendat Țicu nu e treaba noastră. Varianta extremă emoțional ar fi aceea că atît timp cât nu va juca Dragoș Iancu. Alternativa opusă ar fi o interpretare mecanică a regulamentului la capătul căreia să apară o suspendară simbolică. Pentru ca autorul atentatului să înțeleagă ceva, regretele trebuie dublate de o pedeapsă din care el și cei asemenea lui să se abțină altă dată.

 Ar fi culmea acum să auzim povestea cu Țicu dărâmat psihic mai rău decât Iancu, victimă a nu știu cărui linșaj mediatic.

Poveștile pe care nu le spune nimeni

Accidentarea dramatică a lui Dragoș Iancu deschide încă un subiect. Al visurilor pe care le are orice copil atunci când se apucă de fotbal. Copilul visează, iar alături de el familia face planuri cu viitoarele câștiguri. La mijlocul visului poate fi, nu o dată, un coșmar. Unul din care te trezești cu piciorul țăndări sau cu antrenorul care îți spune că nu ai talent și că mai bine te duci la alt sport ori te dedici învățăturii. 

Să zicem că după ani de eforturi și de sacrificii, poți ajunge totuși fotbalist. Dar unul mediu, care nu va cunoaște nici gloria, nici bogăția, ci doar o zbatere în mediocritate într-un mediu care nici nu te pregătește pentru ce urmează după ce te lași. Poveștile acestea nu le spune nimeni.

Accidentarea lui Dragoș Iancu este și un avertisment, nu doar o întâmplare dramatică. Gândiți-vă bine ce vă doriți, dragi copii!