Fotbal   •   Liga 1   •   Rapid - CFR Cluj 3-1

Cum a schimbat Bergodi soarta derby-ului cu CFR: „Eram speriați”

Rapid a învins-o pe CFR Cluj, scor 3-1, în etapa a 10-a din Superligă. Cristiano Bergodi, 58 de ani, tehnicianul gazdelor, și-a felicitat jucătorii și spune că repriza a doua e cea mai bună a alb-vișiniilor cu el antrenor.

Articol de Alexandru Barbu   —  luni, 25 septembrie 2023

Rapid a învins-o pe CFR Cluj, scor 3-1, în etapa a 10-a din Superligă. Cristiano Bergodi, 58 de ani, tehnicianul gazdelor, și-a felicitat jucătorii și spune că repriza a doua e cea mai bună a alb-vișiniilor cu el antrenor.

„Am început bine partida, apoi ne-au dat gol și am pierdut câteva mingi la mijlocul terenului. Ne-au speriat. Pe teren nu eram curajoși. 

Repriza a doua a fost extraordinară, am avut o sumedenie de ocazii. La pauză, le-am dat curaj băieților, pentru că eram un pic temători. 

Cred eu că avem o echipă bună, cu calitate, iar în a doua parte am arătat extraordinar. Când ai 4 ocazii în 15 minute... Faci 2-1, 3-1, ratezi iar... Îi felicit pe băieți. Am jucat numai în față, ne-am impus ritmul. 


A fost un meci incredibil de frumos. A fost cea mai frumoasă repriză de când sunt eu aici”, a declarat Bergodi la Orange Sport 1.

„Toți băieții au jucat bine. Alex Ioniță a fost prima dată titular și a arătat foarte bine. La fel ca Albu, la mijlocul terenului. Ei au mai puține minute și trebuie să-i felicităm, pentru că au jucat foarte bine. Rrahmani e printre cei mai buni atacanți din România, e un fotbalist foarte bun și mă bucur că îl avem”, a mai spus Bergodi.

Alte reacții după Rapid - CFR Cluj 3-1: 


N-am început bine repriza a doua. Mental ne-am deconectat puțin în startul părții secunde. Sunt sigur că se va face o analiză și se vor trage niște concluzii după această partidă și sper să îndreptăm problemele pe care le avem. N-am arătat bine, iar băieții sunt conștienți de meciul prost pe care l-am făcut în seara asta



- Marius Bilașco, oficial CFR Cluj

Am fost motivați, Mister ne-a zis ce am greșit în prima parte, iar în repriza secundă am corectat greșelile și ne-a mers mai bine. Nu voiam să demonstrez nimic, am jucat ce am știut, cât am putut, și am dat totul pentru Rapid. Așa voi face în continuare, indiferent de adversar. Mă simt foarte bine la Rapid, mi se acordă foarte multă încredere, iar eu la rândul meu îmi fac treaba 



- Claudiu Petrila, extremă Rapid

Am demonstrat și în seara asta că avem o echipă foarte bună. Trebuie să fiu mai calm în fața porții, am avut 2-3 situații de a marca. Dar mă bucur că ușor, ușor îmi reintru în formă 



- Alexandru Ioniță II, mijlocaș Rapid

VIDEO CU GOLUL. Așa s-a desprins decisiv Rapid de CFR Cluj: Rrahmani, a 3-a „dublă” în Superliga!

GALERIE FOTO. Cele mai tari imagini din partida Rapid - CFR Cluj 3-1

Mai multe articole despre Rapid - CFR Cluj 3-1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.