Liga 1

Galatasaray refuză să plătească milionul de euro cerut de Gigi Becali: „Galata a jucat în play-off-ul Ligii după ce Olimpiu Moruțan a plecat la Ankaragucu”

Olimpiu Moruțan, în tricoul lui Galatasaray. Foto: Imago

Articol de Vlad Roșu  —  marţi, 26 septembrie 2023

Campioana Turciei, Galatasaray Istanbul, refuză să le plătească celor de la FCSB un bonus de un milion de euro, trecut în contractul prin care mijlocașul Olimpiu Moruțan (24 de ani) se transfera de la formația roș-albastră în Turcia, în august 2021, pentru 4,2 milioane de euro. 

În vara anului 2021, Olimpiu Moruțan era vândut de FCSB în Turcia, la Galatasaray. În contractul de transfer era stipulată o clauză conform căreia turcii ar fi urmat să le plătească celor de la FCSB un milion de euro dacă aceștia se califică în grupele UEFA Champions League, lucru care s-a întâmplat în această vară. 

Olimpiu Moruțan a bifat 30 de minute în preliminariile UEFA Champions League, contra lituanienilor de la Zalgiris Vilnius, în turul 3 preliminar, iar Gigi Becali anunța, luni, că FCSB trebuie să primească un milion de euro din partea turcilor, pentru că ei l-au folosit pe Moruțan în drumul către grupele Ligii. 

Între timp, internaționalul român a fost vândut la Ankaragucu, pentru 3 milioane de euro. 

Galatasaray a dat răspunsul, după ce Gigi Becali, patronul FCSB, le-a cerut un milion de euro

Cu toate acestea, turcii susțin că transferul lui Moruțan la formația din capitala Turciei a fost realizat pe 20 august, înainte ca Galatasaray să joace în play-off contra lui Molde, considerând că mijlocașul român ar fi trebuit să joace și în play-off, pentru ca FCSB să primească suma stipulată în contract. 

„Răspunsul lui Galatasaray, după ce FCSB a amintit de UEFA, nu a întârziat. Galben-roșii au anunțat că Olimpiu Morutan a fost transferat la Ankaragücü pe 20 august.

Galatasaray a jucat primul meci de baraj împotriva lui Molde în Liga Campionilor pe 23 august și al doilea pe 29 august. 

Galatasaray a refuzat să plătească bonusul de 1 milion de euro pentru că a jucat în play-off cu Molde după ce Moruțan a fost transferat la Ankaragucu”, au scris turcii de la Milliyet. 

VIDEO. Gigi Becali, patron FCSB: „Așteptăm un milion de euro de la Galatasaray”

>

„Galatasaray l-a băgat pe Moruțan două meciuri prin calificări, s-a calificat și acum trebuie să ne dea un milion de euro. Le-am trimis scrisoare că trebuie să ne dea milionul. 

Ei spun că nu trebuie, că a plecat. Ei ziceau că un milion dacă e sub contract cu ei, dar a și jucat. Așa cum e el, piticanie, dar aduce milioanele”, a declarat Gigi Becali, luni, într-o discuție cu jurnaliștii la casa sa din Aleea Alexandru.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.