Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA - FINLANDA

România pierde și cu Finlanda și rămâne fără victorie în Nations League » 5 detalii surprinse de GSP la partida de pe „Arcul de Triumf”

+25 Foto
România - Finlanda / foto: Raed Krishan (Gazeta Sporturilor)

Articol de Andrei Crăiţoiu, Raed Krishan (foto)   —  marţi, 26 septembrie 2023

Reprezentativa feminină a României a pierdut și-al doilea meci din ediția inaugurală a Ligii Națiunilor. După 1-2 cu Croația, fetele noastre au pierdut acasă, pe „Arcul de Triumf”, cu Finlanda, scor 0-1, în fața a aproximativ 2.000 de oameni. Într-un meci dominat de nordice, româncele s-au trezit abia după pauză, când deja erau conduse pe tabelă.

Un fault, un gol 

Genoveva Roșie a călcat-o pe Linda Sallstrom, arbitra din Germania n-a stat pe gânduri și a arătat punctul cu var. Summanem, legitimată în Anglia la Tottenham Hotspur, a tras în dreapta portarului și a deschis scorul (17). 

+25 Foto
România - Finlanda / foto: Raed Krishan (Gazeta Sporturilor)

Koivisto (22), Kosola (35) sau Rantala (42) au mai avut șansa golului, dar norocul a lăsat tabela neschimbată. 

Ne-am trezit și noi

După pauză, „tricolorele” au început să se trezească. Meluță a trimis din unghi, mingea a șters „transversala” și a refuzat să intre în poartă (47). 

Vătafu a bătut un corner, iar Brigitta Goder (55) a mai semnat o ocazie pentru România, dar portarul finlandez s-a evidențiat. 


Carmen Marcu s-a înălțat din mijlocul careului, dar lovitura de cap a fost prinsă de lângă bară de portar (69). 

Ne vedem în octombrie 

Încurajate de mai bine de două mii de fani, fetele noastre n-au reușit să spargă gheața și să aducă prima victorie. Fluier final și o nouă înfrângere pentru „naționala” condusă de Cristi Dulca. 

Pentru fete urmează revenirea la cluburi, apoi „dubla” cu Slovacia, pe 27 și 31 octombrie.

Mai jos, 5 detalii de la România - Finlanda 0-1:

1. Gazonul, tot un dezastru! 

Chiar dacă a fost supraînsămânțat în urmă cu câteva săptămâni, gazonul de pe „Arcul de Triumf” a arătat groaznic și la meciul echipei naționale de fotbal feminin cu Finlanda. 

Specialiștii spun că iarba avea nevoie de cel puțin două săptămâni pentru a prinde, lucru care nu s-a întâmplat. În perioada următoare lucrurile vor intra în normal, mai ales că Arena Națională e liberă și nu vor mai exista evenimente care să pună echipele bucureștene pe drumuri. 

2. FRF, depășită de organizare?

În momentul fluierului de start în tribunele arenei de lângă Cașin erau puțin peste o mie de spectatori. Dar la porțile de acces erau cozi de sute de persoane! Motivul? Federația Română de Fotbal, împreună cu organizatorii meciului de la „Arcul de Triumf” au deschis doar două porți de acces în tribune.

Una la tribuna 1 și încă una la tribuna a II-a, iar oamenii de ordine au avut deficiențe în controlul corporal al spectatorilor. În plus, numărul femeilor-steward repartizate pentru controlul doamnelor a fost prea mic. 

+25 Foto
România - Finlanda / foto: Raed Krishan (Gazeta Sporturilor)

3. Dulca a țipat tot meciul 

Selecționerul echipei naționale de fotbal feminin, Cristi Dulca n-a stat o secundă. Tot meciul a strigat de pe marginea terenului, a dat indicații și a gesticulat extrem de mult. 

Fetele care au primit cele mai multe indicații au fost Teodora Meluță (Politehnica Timișoara) și Ioana Bortan (Farul Constanța). 

4. Și copiii știu să huiduie 

În tribunele „Arcului de Triumf” s-au aflat sute de copii, veniți alături de părinți la meci. Înarmați cu cartoane pe care au scris cu markerele colorate „Hai România!” sau îmbrăcați în tricourile galbene ale primei reprezentantive, cei mici au avut momente când s-au comportat ca niște ultrași. 

Au huiduit deciziile arbitrilor din Germania sau le-au fluierat pe jucătoarele finlandeze, atunci când acestea le faultau pe fetele noastre. 

5. Hagi pune „presiune” și la fete :) 

Pentru „dubla” cu Croația și Finlanda, selecționerul Cristian Dulca a apelat și la serviciile Mirelei-Pop Ganea, legitimată la Farul Constanța. Aceasta a revenit la naționala feminină după aproape 4 ani. 

Ultima prezență în tricoul galben fiind în noiembrie 2019, când a fost titulară în partida disputată contra Lituaniei, în preliminariile pentru Campionatul European de fotbal feminin din 2021, jucat un an mai târziu. Olga Iordăchiuși și Florentina Istrate au fost convocate în premieră, ambele de la Farul.

FINAL » România - Finlanda 0-1

  • A marcat: Eveliina Summanen '17 p. 
  • Televizare: Digi Sport 2
  • Se încheie partida de pe „Arcul de Triumf”. România pierde în fața Finlandei și rămâne cu zero puncte în dreptul ei după primele două partide din Nations League. 
  • min.66: Se menține avantajul fragil al Finlandei. Selecționata noastră mai ratează o oportunitate bună, iar nordicele rămân în avantaj. 
  • min.55: Ocazie mare de egalare a selecționatei lui Cristi Dulca, defensiva nordicelor respinge in-extremis la o fază fixă la care România a fost periculoasă. 
  • min.46: A început repriza secundă!
  • PAUZĂ pe „Arcul de Triumf”, finlandezele conduc la limită, scor 1-0. 
  • min.44: Ioana Bortan se resimte după un fault, are nevoie de îngrijiri medicale. 
  • min.17: GOL Finlanda! Eveliina Summanen, jucătoarea celor de la Tottenham Hotspur, dechide scorul din penalty. 
  • min.8: Jucătoarele finlandeze au prima mare ocazie a partidei. „Tricolorele” sunt salvate de bară. 
  • min.1: Start în confruntare România - Finlanda!

  • Aproximativ 1.500 de spectatori sunt prezenți pe „Arcul de Triumf” la ora meciului. E posibil ca numărul să mai crească, în afara stadionului fiind înghesuială mare la porțile de acces. Afară s-au format mai multe cozi, cei de la securitate fiind luați prin surprindere de numărul ridicat de spectatori veniți în același timp la arenă. S-a format o coadă de aproximativ o sută de metri, din strada principală de la Cașin și până lângă sediul COSR, zona unde se face accesul la Tribuna II. 
+25 Foto
România - Finlanda / foto: Raed Krishan (Gazeta Sporturilor)
  • Portarul Mirela-Pop Ganea s-a reîntors după o pauza de patru ani la națională. Ea evoluează în prezent la Farul Constanta;
  • Olga Iordăchiuși și Florentina Istrate au fost convocate în premieră -  ele sunt legitimate tot la Farul;
  • E prima ediție de Liga Națiunilor la fete, competiție care ne poate duce mai aproape de calificarea la WEURO 2025, competiție găzduită de Elveția;
  • Dupa intonarea celor două imnuri, fetele lui Cristi Dulca s-au strâns într-un cerc imens și au strigat în cor numele României;
  • Majoritatea celor din tribune sunt copii, care le încurajează zgomotos pe „tricolore”.

România - Finlanda, echipele de start

România: Ceasar - Vasile, Bratu, Goder, Gered - Meluță, Vătafu, Borțan, Iordăchiuși, Roșie - Carp

Rezerve: Bălăceanu, Batea, Bistrian, Ganea, Herczeg, Istrate, Marcu, Parăluță, Rus, Tunoaia, Vlădulescu

Finlanda: Tamminen - Koivisto, Kuikka, Nystrom, Pikkujamsa - Peuhkurinen, Summanen, Oling, Kosola - Sallstrom, Rantala

Rezerve: Alanen, Franssi, Hartikainen, Heroum, Kollanen, Korpela, Lehtola, Majasaari, Sevenius, Siren E., Siren O., Tynnila

Welcome to Romania Helmarit, women's national football team of Finland! Tomorrow Finland will face Romania in...

Publicată de Embassy of Finland in Bucharest - Ambasada Finlandei la Bucureşti pe Luni, 25 septembrie 2023

Programul României în Liga Națiunilor

  • 22 septembrie: Croația – România 2-1 Rudelic (46), Pezelj (53) / Cristina Carp (31)
  • 26 septembrie: România – Finlanda 0-1 (Eveliina Summanen '17 p.)
  • 27 octombrie: România – Slovacia
  • 31 octombrie: Slovacia – România
  • 30 noiembrie: Finlanda – România
  • 5 decembrie: România – Croația

Cum se desfășoară competiția la feminin

  • Naționalele au fost împărțite în 3 ligi pe baza coeficientului UEFA la finalul preliminariilor CM 2023. România se află în Liga B.
  • Primele două ligi au câte 16 echipe, iar a treia are 19.
  • Se joacă în sistem grupă, tur-retur.
  • Câștigătoarele grupelor din Liga A vor evolua la turneul final al Ligii Națiunilor.
  • Primele două clasate în grupele din Liga A rămân în această ligă pentru viitoarele preliminarii EURO 2025.
  • Cele 4 echipe clasate pe locurile 3 vor disputa un baraj contra echipelor de pe locurile 2 în grupele din Liga B, câștigătoarele urmând a evolua mai departe în Liga A.
  • Ultimele 4 clasate în grupele din Liga A vor retrograda.
  • Cele 4 câștigătoare de grupă din Liga B vor promova în liga superioară.
  • Cele mai bune 3 ocupante ale locurilor 3 vor disputa un baraj contra celor mai bune ocupante ale locurilor secunde din Liga C. Câștigătoarele vor evolua mai departe în Liga B.
  • Ocupantele ultimului loc în grupele din Liga B plus cea mai slabă echipă clasată pe locurile 3 vor retrograda în Liga C.
  • Cele 5 câștigătoare ale grupelor din Liga C vor promova în Liga B.

VIDEO Cristi Dulca și bătăliile teribile cu boala, din care a ieșit învingător: „Mi-au descoperit o malformație la inimă, am avut cancer testicular, apoi o tumoră!”

Citește și alte știri de actualitate: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.