Fotbal   •   Liga 1   •   ACCIDENTARE

FCSB se implică în cazul Dragoș Iancu: „M-a sunat MM Stoica, am stabilit”

+17 Foto
Dragoș Iancu pe patul de spital/ Sursa foto: Facebook @FC Hermannstadt

Articol de Remus Dinu   —  marţi, 26 septembrie 2023

Dragoș Iancu, fotbalistul care a suferit o fractură deschisă de peroneu duminică, în duelul Petrolul - Hermannstadt 0-0, va efectua recuperarea alături de Ovidiu Kurti, kinetoterapeutul lui FCSB, extrem de apreciat în breaslă.

Dezvăluirea îi aparține lui Dani Coman, președintele celor de la Hermannstadt, care a oferit ultimele detalii despre starea mijlocașului de 20 de ani, aflat în continuare în spital după intervenția suferită luni. Potrivit oficialului, propunerea i-a aparținut lui Mihai Stoica, managerul general al vicecampioanei FCSB. 

Iancu a suferit o fractură deschisă de peroneu, după ce piciorul i-a rămas prins în gazon în momentul intrării „petrolistuluI” Țicu. Dragoș a fost transportat de urgență la Spitalul Județean din Ploiești, apoi a ajuns la spitalul „Monza” din București.

Dragoș Iancu va efectua recuperarea alături de Ovidiu Kurti de la FCSB


„Dragoș e încă în spital. Mâine sau poimâine îi vor da drumul. (...) E foarte pozitiv, am vorbit cu el și azi (n.r. - marți), se simte bine, o să își revină, sunt convins. 

Operația a fost foarte bine făcută, a decurs normal, nu au fost alte probleme față de ce mi-a spus doctorul inițial, a fost totul OK. De asta și spun că sunt convins că se va face bine și, în ianuarie, va reveni alături de echipă

Da, am stabilit unde va face recuperarea. O va face la Ovidiu Kurti, de la FCSB. M-a sunat MM Stoica (...) M-au sunat cei de la FCSB, și de la CFR m-au sunat să vină să facă recuperarea”, a spus Dani Coman, potrivit Iamsport.ro

Și George Merloi (23 de ani) de la FC Voluntari, atacantul accidentat grav în urmă cu câteva săptămâni, efectuează recuperarea alături de Ovidiu Kurti.


Ovidiu Kurti, în stânga / (foto: Ionuț Iordache/GSP)

Țicu l-a vizitat pe Dragoș Iancu la spital

Luni, fundașul stânga al Petrolului, Valentin Țicu, l-a vizitat pe Dragoș Iancu la spital, ținând astfel să-i ceară scuze și în mod direct tânărului fotbalist al lui FC Hermannstadt. Comisia de Disciplină a FRF ar putea decide azi câte etape de suspendare vor fi în dreptul jucătorului prahovenilor.

Suntem profesioniști amândoi, ne știm din circuitul echipelor naționale și nu mi-am imaginat vreodată că voi ajunge într-o astfel de situație sau că îi voi provoca unui coleg o astfel de accidentare! Nu am avut nicio intenție, totul s-a întâmplat rapid, în tensiunea partidei, dar mă simt vinovat și îmi asum total cele întâmplate. 

Voi fi alături de el și, dacă îmi va permite, îl voi ajuta să treacă peste acest eveniment și să revină cât mai repede pe teren. Încă o dată le cer scuze lui Dragoș, familiei lui, dar și cluburilor Hermannstadt și Petrolul”, a mărturisit Valentin pentru site-ul oficial al ploieștenilor.

VIDEO Dragoș Iancu, primul mesaj după ce a ieșit din operație

Citește și alte știri de actualitate: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.