Tenis

Alexander Zverev, campion la Chengdu și aproape de ATP Finals » Cine ar fi crezut la începutul anului, când revenea după accidentarea teribilă la gleznă?

Alexander Zverev cu trofeul și mascotele de la Chengdu Foto X

Articol de Luminița Paul  —  marţi, 26 septembrie 2023

Alexander Zverev, 26 de ani, #10 ATP, a cucerit al doilea titlu al său din 2023 la Chengdu, după o finală cu Roman Safiullin, 6-7 (2), 7-6 (5), 6-3, și este în cursa pentru un loc la ATP Finals

Germanul a început sezonul 2023 cu multe dubii, venind după teribila accidentare suferită anul trecut în semifinala de la Roland Garros contra lui Rafael Nadal. 

Trei ligamente rupte la gleznă, o intervenție chirurgicală, apoi o nouă problemă, un edem osos, în septembrie, când era pregătit să revină într-o întâlnire de Cupa Davis a Germaniei.

Rezultatele nu au venit imediat, creând frustrare pentru Zverev, fost număr 2 mondial, câștigător a 5 titluri Masters 1000 și finalist de Grand Slam. După câteva luni însă, lucrurile au început să se lege, culminând cu semifinala de la Roland Garros, în ciuda unui sezon palid de zgură europeană.

Alexander Zverev, două titluri în 2023

După Wimbledon, a ajuns și la primul său titlu din 2023, unul extrem de dulce, cucerit în orașul său natal, Hamburg. Iar acum i-a adăugat un altul, cel de la Chengdu.

A fost o finală extenuantă și spectaculoasă cu un adversar pe care îl cunoaște bine din perioada junioratului, rusul Roman Safiullin, 55 ATP. Ambii au 26 de ani, împliniți la 4 luni diferență, și s-au înfruntat de când aveau 15-16 ani.

Până la urmă, germanul a triumfat, 6-7 (2), 7-6 (5), 6-3, în două ore și 56 de minute, recunoscând la final meritele adversarului.

„Joacă tenisul cel mai bun al vieții sale, a învins mulți jucători grozavi săptămâna aceasta, știam că e în formă bună”, a subliniat Sascha, actual număr 10 mondial.

„Sunt fericit că am revenit și că am fost capabil să cuceresc acest titlu. Am trecut prin momente dificile”, a spus el, întorcându-se către echipa sa. „Tatăl meu, care este antrenorul principal, merită tot creditul. Prietena mea, care a îndurat multe alături de mine, merită credit”, a punctat Sascha, referindu-se la Sophia Tomalla, care în ultima vreme îl însoțește mai des la turnee.

Am câștigat două titluri. Vom reveni și mai puternic. Deocamdată sunt mulțumit cu felul în care se desfășoară lucrurile”, a încheiat Zverev.

2 triumfuriare Alexander Zverev la Turneul Campionilor, reușite în 2018, finală cu Novak Djokovic, și 2021, unde s-a impus în fața lui Daniil Medvedev

Alexander Zverev, în cursă pentru ATP Finals

Deocamdată, germanul se află pe locul al 7-lea, cu 3.270 de puncte, în cursa pentru calificarea la ATP Finals de la Torino, acolo unde trei jucători, Novak Djokovic, Carlos Alcaraz și Daniil Medvedev, și-au asigurat deja biletele.

Următorul turneu pentru el este cel de la Beijing, de categorie ATP 500, care va începe joi și unde urmează să-l întâlnească în primul tur pe argentinianul Diego Schwartzman.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.