Narcis Coman recunoaște că era consumator și nu rata ocaziile să iasă cu femei, dezvăluie nopțile de pomină de la șprițurile cu Gicu Dobrin. Coman a jucat în Trivale în sezonul 1967 - 1968, când a fost vicecampion al României, formație pentru care a bifat 24 de meciuri pe prima scenă
- Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.
- Dintre toți antrenorii, cu care te-ai înțeles cel mai bine?
- Sincer să vă spun, nu m-am înțeles bine cu niciunul! Eu eram o fire... Știam că merit să apăr, dar mai făceam prostiile pe care le mai făceam. Le recunosc, ăsta am fost. Mă mai duceam la șprițuri, mai cu o fată... Fără ea nu se putea. Eram mereu rezervă și nu-mi convenea. Păi, eu îți bag bani în buzunar, nu-ți greșesc, ce-ai cu mine? Și asta a înțeles-o Nicolae Proca la Târgoviște. „Băi nea Niculae, marți, miercuri fac ce vrei matale! Dar de joi, de când ne bagi în cantonament, fac ce vreau eu la antrenament”. Antrenamentele mi le făceam eu personal.
- Serveați și în cantonament?
- În cantonament nu beam nici dacă te rugai de mine. Doar duminica, lunea și marțea. A și miercurea! Ha, ha, ha. Restul de săptămână era de pregătirea.
- Ce-ți plăcea cel mai mult?
- Beam vin și bere!
- La Pitești ai avut chefuri mari de tot?
- Cu Gicu mergeam mereu la șprițuri. Se făcea 10-11 seara... Și ne luam că-mi dă gol. „Haide, mă, la teren! Mergem acum”.
- Când, domne, seara, atunci?
- Da! Ne duceam, sculam magazinerul, ne dădea echipament și ieșeam pe teren. Noroc că era un felinar care bătea direct pe teren. Am mers de vreo două, trei ori. Îi ziceam: „Eu nu sunt mai slab ca tine”. Și de multe ori câștigam eu. Dar cu lovituri de la 16 metri. La 11 metri e șansa ta, norocul tău, nu că vrei tu să-l aperi.
- Prieten bun cu Dobrin?
- Bun! Am și băut cu el, dar a doua zi, la antrenamente, eram nou-născuți. Ne apucam de pe la vreo două jumate, la prânz, și terminam pe la zece jumate, seara.
- Și cât beați?
- Cine știe cât beam? Eram mai mulți acolo. La Pitești mergeam câte șapte, opt jucători. Beam două, trei kile de vin, de căciulă. Ce era?! Mare brânză...
- Știi că e legenda că la unele meciuri aveai țuică în loc de apă, în poartă.
- Niciodată! Mă omorau ăia 17-18 mii de spectatori... Eu nu beam țuică. Știți că este vorba „Țuica «Ochii lui Dobrin» și coniacul «Sufletul lui Coman»”. Eu nu le beam p-astea!
- Tu erai cu berea și vinul!
- Eu beam vin... Beam cisterne de vin, de te puteai duce cu barca pân' la New York! Dacă vomitam, bineînțeles.... Ha, ha,ha!
{{text}}