International   •   Stranieri   •   UCRAINA

Mircea Lucescu își face „mea culpa”, după eliminarea din Cupa Ucrainei: „Nu blamez arbitrul pentru eșec, este vina mea!”

Mircea Lucescu

Articol de Daniel Scorpie   —  miercuri, 27 septembrie 2023

Mircea Lucescu (78 de ani), antrenorul lui Dinamo Kiev, își recunoaște erorile ce au dus la rezultatul negativ: „Acest meci nu era greu, ne-am întâlnit și în campionat, dar acum nu i-am putut face pe jucători să se concentreze, au greșit mult, ca și mine de altfel, pentru că nu am mizat pe mai mulți tineri”.

Mircea Lucescu era supărat la sfârșitul jocului pierdut astăzi de Dinamo Kiev în „optimile” Cupei Ucrainei, 0-1 cu Obolon Kiev. Dar, ca o situație rarisimă, antrenorul român nu a mai aruncat vina pe arbitri și a admis că este responsabilitatea lui. „Nu mi-a plăcut mentalitatea elevilor mei, pentru că știau că meciul de cupă e unu special, nu mai sunt diferențe între cluburi mici și cluburi mari. 

Nu poți câștiga decât dacă ai o dorință mare, să dai totul pe teren și să fii focusat la meci tot timpul. I-am lăsat pe cei de la Obolon să-și creeze ocazii și să ne dea gol. Numai în ultimele 20 de minute au jucat ceea ce trebuia de la început. Pe mulți dintre jucătorii mei nu i-am recunoscut astăzi, asta este problema”, a declarat Il Luce.

Mircea Lucescu: „Am văzut multe greșeli în teren”


Antrenorul român a mărturisit că a greșit când nu a mizat pe mai mulți tineri: „Acest meci nu era greu, ne-am întâlnit și în campionat, dar acum nu i-am putut face pe jucători să se concentreze, au greșit mult, ca și mine de altfel, pentru că nu am mizat pe mai mulți tineri. 

Nu l-am introdus pe Ponomarenko, un puști de 17 ani, și pe Malysha, Tsarenko și alții. În schimb am dat credit altora, care au greșit mult, de exemplu Benito".

Câteva cuvinte și despre arbitru: „Nu l-am înțeles”

Lucescu nu a evitat nici subiectul arbitrajului: „Aș vrea să adaug că nu am înțeles azi comportamentul arbitrului, care dicta pauze la fiecare 2-3 minute și scotea cartonașe galbene. Astfel, oprea mereu jocul la 60 de metri de poarta adversă și nu mi-e clar de ce. 


Dar nu vreau să transfer responsabilitatea pe umerii arbitrului, este vina mea. Dar arbitrul nu ne-a permis un joc mai rapid, nu ne-a lăsat să ne facem jocul nostru obișnuit și fragmenta inexplicabil meciul”.

Citește și alte știri despre stranieri: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.