Dorinel Munteanu (55 de ani) va fi pe bancă împotriva „câinilor”, vineri seară, nu așa cum s-a întâmplat în primăvară, în play-off-ul eșalonului secund, când Dinamo a răpus Oțelul. Antrenorul are două mari probleme de lot, dar mizează pe flerul personal și pe jocul agresiv al echipei sale!
Oțelul Galați așteaptă cu încredere etapa de diseară cu Dinamo, de acasă, de la ora 21:00. Dunărenii au bifat vinerea trecută prima victorie de la revenirea în Liga 1, după ce strânseseră 8 remize în nouă etape. Doar FCSB a învins Galațiul lui Dorinel Munteanu în prima parte a sezonului.
Dorinel Munteanu îi așteaptă pe „câini” cu tupeu: „Ritm ridicat, cu o agresivitate la fel de mare”
Fosta campioană din 2011, echipă care a promovat în 2022 din liga a treia în a doua, iar vara trecută s-a întors în primul eșalon, bifează al 4-lea meci în 12 zile. Dorinel Munteanu și-a făcut calculele după o remiză albă cu Rapid și victoriile cu FCU Craiova și SCM Zalău (Cupa României).
„În acest maraton de 4 meciuri în 12 zile am arătat că avem potența fizică necesară să le ducem bine. Urmează un joc foarte greu, pe care vrem să-l ducem într-un ritm ridicat, cu o agresivitate la fel de mare, mă refer la agresivitate fotbalistică.
Întâlnim o echipă bună, care, deși nu a avut rezultate pozitive, are un joc plăcut, de apreciat. Sigur, se mai fac și greșeli. Dar va fi un meci tare. Va fi un meci determinat, vrem să fim mai pregătiți ca să câștigăm. Avem nevoie de curaj și de inspirație”, a declarat Dorinel Munteanu înaintea duelului cu Dinamo.
5goluri a marcat Dinamo în duelurile cu Oțelul din play-off-ul ligii secunde în primăvară: 3-0 în Capitală, 2-0 la Galați
Dorinel Munteanu îi motivează pe ai lui: „Nu avem complexe față de niciun adversar din Liga 1"
„I-am bătut pe unde i-am prins”, a reacționat Ionuț Amzăr după remiza, 1-1, pe care Dinamo a bifat-o cu FCU Craiova în Cupa României marți seară. Fundașul stânga va fi absent din cauza cumului de cartonașe. Dorinel Munteanu a replicat ferm după replica dinamovistului, mai ales că vor fi peste 10.000 de gălățeni în tribune diseară.
„Ambiția lor e mare, a noastră e la fel de mare. Vrem să dăm mai puține declarații și să ne gândim doar la fotbal. Pentru a câștiga meciul, trebuie să investim mental, agresivitate, tot, încheiem un maraton de meciuri din 3 în 3 zile. Energia s-a mai dus, dar ne-am recuperat bine și va face echipa să fie în formă foarte bună.
Nu cred că avem un «complex» contra lui Dinamo. Singurul «complex» o fi că n-am fost eu pe bancă! Niciun jucător de-ai mei nu are complex în fața niciunei echipe din Superliga internă. În fotbal, nu există «complexe», nu există teamă, ci doar încrederea în propriile calități. Liga 1 e Liga 1, cum Liga 2 e Liga 2, nu avem niciun complex vizavi de niciun adversar", a declarat Dorinel Munteanu.
În primăvară a fost suspendat în meciurile cu Dinamo!
În primăvară, în play-off-ul eșalonului secund, Dorinel Munteanu nu a fost prezent pe marginea terenului la cele două confruntări! De fiecare dată, antrenorul gălățenilor a fost suspendat și nu a venit la partidă.
Chiar dacă Dinamo s-a impus de fiecare dată în duelurile directe, în cele din urmă, la finalul ultimei etape, Oțelul a promovat direct, iar „câinii” au mers la baraj și au revenit în Liga 1 după dubla cu FC Argeș (6-1, 2-4).
Două mari probleme de lot la Oțelul
Oțelul are două mari probleme de lot pentru meciul de diseară. Yabre este accidentat, ruptură, în timp ce Lovric are o inflamație. Munteanu a transmis că trage speranțe că-l va recupera măcar pe ultimul, pentru a nu fi obligat să inoveze în privința duo-ului din centrul apărării. Dacă nici croatul nu va fi recuperat, Oțelul poate evolua cu Ariel Lopez și Cisse ca stoperi, o premieră.
„Am soluții, trebuie să găsesc de fapt, ca să aleg doi fundași centrali, în cazul în care nu va putea nici Dragan. Cisse a avut și el probleme medicale după meciul de la Zalău, mai ales că a fost primul joc după multă vreme”, a reacționat Dorinel Munteanu.
E nu știu al câtelea meci cu casa închisă, suporterii ne dau forță. Eu cred în continuitatea echipei, în rezultate bune. A venit și prima victorie sau începutul victoriilor pentru Oțelul. Fiecare meci e important, dar vrem să obținem maximum din acest duel
- Dorinel Munteanu, antrenor Oțelul
{{text}}