Opinii

„Tunarii” olteni

Editorial Alin Buzărin

Articol de Alin Buzărin  —  vineri, 29 septembrie 2023

După remiza norocoasă (1-1) din Cupă cu modesta divizionară secundă CS Tunari, declarațiile celor de la CS Universitatea vizează, ca de multe ori, altceva decât ar trebui

A fost terenul prost la Tunari, nu se poate așa ceva, suntem în 2023, ăsta nu e fobal, ne batem joc de public, de spectacol. Cam așa sună corul lamentărilor după un meci nu prost, ci execrabil, încheiat la egalitate cu locul 19, penultimul din Liga 2. 

O egalare norocoasă, în minutul 90, pecetluită de Ante Roguljic după o fază cu mai multe ricoșeuri fericite în favoarea alb-albaștrilor, la acestea contribuind, poate, și denivelările câmpului de cartofi din Ilfov, pe care s-a jucat.

Ba terenul, ba closetele

Sigur că terenul a fost prost la Tunari, dar nu aceasta e ideea principală. Pe acest teren prost s-a evoluat foarte slab, mai slab ca sâmbătă, la Cluj 1-1 cu "U", unde terenul a fost bun. 

Ca o paranteză, acum un an, tot în aceste stranii (ca desfășurare) grupe ale Cupei României, CS Universitatea claca în fața celor de la Ocna Mureș, într-un meci disputat la Zlatna. 

Atunci nemulțumirile aristocraților din Bănie vizau amplasarea meselor de masaj din vestiar prea aproape de niște closete.

Sângele albastru în pericol

Când joci în Cupă, știi că mai ajungi și prin astfel de coclauri, unde s-ar putea să-ți sară noroi pe blazonul de pe portiera trăsurii. Dar chiar și cu heraldica înnămolită tot ești dator să te impui, iar dacă n-o faci, ar trebui să rămâi tot senior, nu să dai vina pe mediul înconjurător. 

De-a lungul anilor, marea Universitatea Craiova a făcut în Cupa României instructive drumeții prin locuri ciudate, gen Avântul Mănesciu, Laminorul Nădrag sau AS Paroșeni Vulcan, și nu s-a plâns niciodată că pe-acolo i s-ar fi putut decolora sângele albastru.

Criza a-nceput înainte de Reghe

Problema e alta, anume că de ceva vreme încoace echipa joacă prost, iar acel loc 4 din clasament e înșelător. Sigur că a fost despărțirea intempestivă de Reghecampf, dar meciurile slabe începuseră încă din timpul "domniei" lui Laurențiu. 

Înfrângerile categorice de la Farul și FCSB lăsau senzația că echipa lui Rotaru are probleme când întâlnește echipele bune, dar CS Tunari nu prea face parte din această categorie.

Cine mai crede în foaia schimbată?

După meciul de la Cluj, presimțind momentul moale al echipei sale, Mihai Rotaru a mers direct la vestiare, unde martorii oculari susțin că ar fi "făcut iureș", el, patronul, care după neîmplinirile de pe tabela de marcaj nu ia legătura două zile cu cei de la echipă. 

Pe de o parte e mai la îndemână să intri gălăgios la cabine când acolo sunt Papură și Dragoș Bon decât atunci când șefii vestiarului sunt Reghecampf sau Neagoe.

Pe de altă parte, această foaie schimbată brusc, de la cumetrii și nășii sau grătare prin Mykonos la aspra dojană imediat după meci, s-ar putea să nu dea randament, pentru că în memoria afectivă a foștilor cocoloșiți rămân mereu amintirile estivale comune, nu un biet meci de fotbal.

Mihai Rotaru încearcă să schimbe din mers relația cu fotbaliștii. Iar protejații săi nu știu ce să mai creadă

Ghinionul lui Neagoe, rămas nedescântat

Ar mai fi ceva. E al doilea sezon la rând în care în prima parte a campionatului oltenii sunt deja la al treilea antrenor. Toată această morișcă, ediție 2023-'24, a prins a se învârti în etapa a doua, după un 0-0 acasă cu Oțelul lui Dorinel, punctat de vreo trei bare și alte multe ocazii clare ratate. 

Atunci a survenit despărțirea scurtă, concisă și irevocabilă de Eugen Neagoe, acuzat oficial în declarații publice că e ghinionist. Probabil că pentru a-l alunga pe Necuratul, s-au practicat diverse ritualuri, dar s-a cam uitat fotbalul. Magia alb-albastră și descântecele n-au făcut echipa să joace mai bine, ci mult mai modest.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.